LIVIU DRAGNEA: "Dacă premierul va cere o remaniere guvernamentală, o decizie va fi luată în CEx"

A.P.
Ziarul BURSA #Politică / 3 septembrie 2018

Dacă premierul Viorica Dăncilă va considera necesară o remaniere guvernamentală, atunci o decizie va fi luată în Comitetul Executiv al partidului, a spus, sâmbătă, în CexN al PSD, Liviu Dragnea, liderul social-democraţilor.

Întrebat dacă o eventuală remaniere guvernamentală ar putea să cuprindă şi miniştrii ALDE, Dragnea a răspuns: "Am avut o discuţie cu domnul Tăriceanu şi, printre altele, am abordat şi subiectul acesta şi amândoi avem acelaşi punct de vedere. Dacă doamna prim-ministru va veni cu o propunere în faţa noas-tră, prin care să ne spună că e nevoie să se opereze o remaniere guvernamentală, indiferent de la ce partid, o vom analiza şi împreună vom decide".

Coaliţia PSD-ALDE va avea un candidat comun la alegerile prezidenţiale, a mai anunţat preşedintele PSD Liviu Dragnea, adăugând: "Nu am stabilit să nu fie un candidat de la PSD, dar să fie un candidat comun. De principiu, am avut această discuţie cu domnul Tăriceanu. Nu era firesc să hotărâm doar noi doi, pentru că este o decizie importantă, şi încep discuţiile în partid, pe care trebuie să le finalizăm într-un termen rezonabil, şi să stabilim întâi că, da, vom avea un candidat comun. Trebuie să decidem ce facem şi la alegerile europarlamentare, dacă mergem pe lis-te comune sau nu. Ar fi dificil să mergem pe liste separate la europarlamentare şi, după aceea, să avem un candidat comun la prezidenţiale. (...) Colegii noştri, în marea lor majoritate, au agreat ideea unui candidat comun". Dragnea a spus că, "într-un termen rezonabil", se va stabili cine va fi candidatul PSD-ALDE la alegerile prezidenţiale.

Dragnea: "I s-a cerut premierului demararea procedurii pentru rechemarea în ţară a ambasadorului României în SUA, George Maior"

Liviu Dragnea a menţionat că premierului Viorica Dăncilă i s-a cerut, sâmbătă, să fie demarată procedura pentru rechemarea în ţară a ambasadorului României în SUA, George Maior: " S-a cerut doamnei prim-ministru ca să-i ceară domnului ministru Meleşcanu să declanşeze procedura de rechemare a domnului ambasador George Maior din Statele Unite ale Americii în România, procedură care înseamnă ministru de Externe, prim-ministru, preşedinte. (...) Dacă domnul ministru Meleşcanu va analiza că din punct de vedere diplomatic, juridic (...) nu este oportun, o să dis-cutăm în coaliţie". Dragnea a precizat, citat de Agerpres, că Maior ar trebui rechemat pentru că are "multe explicaţii de dat": "Eu cred că ar trebui rechemat pentru că are multe explicaţii de dat în legătură cu protocoale şi cu acuzaţiile care au tot ieşit la iveală împotriva dumnealui. Iar în ceea ce priveşte poziţiile pe care le-a avut public în Statele Unite, eu cred că depăşesc atribuţiile unui ambasador. Ambasadorul, totuşi, teoretic, nu e nici politic şi nu reprezintă decât interesele statului român, nu ale unui om sau ale unui sistem".

Liviu Dragnea a anunţat, sâmbătă, la Neptun, lansarea unui program naţional pentru revitalizarea staţiunilor balneare.

Potrivit acestuia, pentru punerea în practică a acestei măsuri va fi alocat cel puţin un miliard de euro în următorii zece ani, beneficiarii fiind atât agenţii economici, cât şi administraţiile publice locale.

"Vorbim de cel puţin un miliard de euro în următorii zece ani pentru cele 31 de staţiuni balneare. Este vorba de un fond care va fi creat la care vor avea acces la o parte din el agenţii economici care operează în acele staţiuni, iar la altă parte vor avea acces autorităţile locale prin proiectele depuse şi de unii şi de alţii", a menţionat liderul PSD.

--

Preşedintele PSD Liviu Dragnea spune că Legea offshore nu va fi modificată decât în sensul unor clarificări pe care le-a transmis către guvern, iar chestiunile importante, legate de impozitul pe venituri suplimentare şi de faptul ca 50% din gazul din Marea Neagră să se comercializeze pe piaţa din România, vor rămâne neschimbate.

"Indiferent ce se va întâmpla cu mine, eu nu am de gând să cedez şi nu am de gând să pun umărul la pierderea resurselor României. Şi nu o spun apăsat, o spun calm. Indiferent ce se va întâmpla, forma plecată la preşedinte nu va fi modificată decât în sensul unor clarificări pe care le-am şi anunţat şi pe care le-am şi transmis premierului. Doamna prim ministru era pregătită cu ministrul energiei să opereze nişte clarificări în anexe".

Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, în sesiunea extraordinară din iulie.

Legea va impune operatorilor să plătească impozite progresive pe venituri suplimentare, 50% din toată producţia va trebui tranzacţionată pe piaţa românească, iar sumele obţinute vor fi direcţionate spre parteneriatele public-private.

La începutul lunii august, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind unele măsuri necesare implementării operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb