Liderul PSD, Liviu Dragnea, a felicitat-o pe Viorica Dăncilă pentru prestaţia din plenul PE, "pentru demnitatea cu care a apărat poziţia României şi imaginea României în Parlamentul European", relatează News.ro.
"Vreau să o felicit cu toată forţa pe doamna prim-ministru Viorica Dăncilă pentru prestaţia de azi, pentru poziţia pe care a avut-o şi pentru demnitatea cu care a apărat poziţia României şi imaginea României în Parlamentul European. Am urmărit şi dezbaterea din Comisia LIBE şi intervenţiile de astăzi. Şi unii colegi ai noştri au spus, şi unii colegi de la ALDE, şi de la alte grupuri, şi din alte ţări cred că ceea ce e important să se întâmple, şi noi am solicitat mereu asta, este să se construiască un dialog. Dar să nu fie un dialog într-o singură direcţie, trebuie ascultate argumentele fiecărei ţări, în cazul nostru România. Nu cred că trebuie date sentinţe pentru că există o campanie mai bună de manipulare sau o campanie mai agresivă dintr-o anumită parte", a declarat liderul PSD, la Parlament.
Acesta a afirmat că se va ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneţia, dar nu trebuie uitat faptul că deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii.
"Şi doamna prim-ministru, şi noi am spus întotdeauna că vom ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneţia - tot timpul s-a ţinut cont -, dar în acelaşi timp trebuie să nu uităm că şi deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii. Chiar o felicit pe domna prim-ministru pentru modul în care s-a comportat la Strasbourg", a afirmat Dragnea.