LIVIU MOLDOVAN, ANALIST FINANCIAR: "Companiile mari vor continua să distribuie dividendele anual"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 iulie 2018

"Companiile mari vor continua să distribuie dividendele anual"

Marcel Murgoci, Estinvest: "Prin distribuirea trimestrială, acţionarii vor sta mai aproape de companiile în care investesc"

Companiile de dimesiuni mari, cele care au importanţă semnificativă în indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi a căror evoluţie imprimă, practic, direcţia pieţei, vor continua să distribuie dividende o dată pe an, astfel în­cât, legea care dă posibiltatea societăţilor să acorde dividende trimestrial nu ar trebui să aibă un impact major asupra bursei noastre, consideră analistul financiar Liviu Moldovan.

Domnia sa ne-a precizat: "Trebuie să ţinem cont de faptul că măsura nu este obligatorie, iar distribuirea de dividende depinde de votul dat de acţionari în Adunările Generale. Astfel, pentru a distribui dividende trimes­trial, conducerea companiilor ar fi nevoită să convoace acţionarii de patru ori pe an, ceea ce cred că este puţin probabil să se în­tâmple.

Consider că so­cie­tăţile de dimesi­uni mari, cele care imprimă traiectoria pieţei, vor prefera, în continuare, să facă distribuţii de dividend anual.

În opinia mea, această măsură va fi adoptată, îndeosebi, de IMM­-uri, deci de companii care nu sunt listate".

În acelaşi context, Marcel Murgoci, director de operaţiuni în cadrul societăţii de brokeraj Estinvest, vede două efecte imediate asupra pieţei.

"În primul rând, prin distribuirea trimestrială de dividende, probabil, acţionarii îşi vor menţine deţinerile în companii pentru o perioadă mai îndelungată, şi nu vor mai cumpăra doar pentru a lua dividendul, pentru ca, imediat după data de înregistrare să vândă acţiunile. Putem spune că vor sta mai aproape de societăţile în care investesc.

De pildă, rezultatele financiare pentru semestrul întâi al anului sunt publicate în luna august. Dar, pentru a putea distribui dividende, societatea trebuie să covoace acţionarii, iar rezultatele trebuie auditate.

Astfel, data de înregistrare pentru dividendele aferente rezultatelor trimestrului al doilea, sau al primului semestru, după caz, s-ar putea situa în apropierea celei la care sunt publicate rezultatele financiare pentru trimestrul al treilea, iar dacă acestea sunt bune, investitorii vor fi înclinaţi să ţină acţiunile, pentru a beneficia, în continuare, de dividende".

Potrivit domnului Murgoci, este posibil că acest fapt să conducă la o scădere uşoară a lichidităţii pe respectivii emitenţi, în condiţiile în care cotaţiile s-ar menţine la valori apropiate de cele înregistrate în perioada cum-dividend (ultima zi în care se pot cumpăra acţiuni pentru a avea dreptul la dividende).

Marcel Murgoci, Estinvest: "Oscilaţia cotaţiilor acţiunilor care vor distribui dividende trimestrial va fi mai redusă decât cea întâlnită în prezent"

Directorul de la Estinvest a continuat: "În al doilea rând, randamentele dividendelor vor scădea şi nu vom mai întâlni randamente de 8%, 10% sau chiar 12%, pentru că profitul trimestrial este mult mai mic decât cel anual, dar baza de raportare, adică preţul acţiunii, rămâne aceeaşi.

Astfel, privind strict din acest punct de vedere, oscilaţia cotaţiilor acţiunilor care vor distribui dividende trimestrial va fi mai redusă decât cea pe care o întâlnim în prezent pentru că, dividendele mai mici, vor duce la corecţii mai reduse la apariţia datelor ex-dividend (n.r. prima zi în care cei care vor cumpăra acţiuni nu vor mai beneficia de dividende). Practic, volatilitatea se va reduce".

Toate acestea depind, până la urmă, de decizia pe care o vor lua acţionarii fiecărei societăţi în parte, a subliniat conchizând: "Din punctul meu de vedere, societăţile de dimensiuni mai mici, care au un anumit istoric al profitului, un acţionariat nu prea dispersat şi un free-float relativ redus, ar putea fi primele care să înceapă distribuirea profitului trimestrial, pentru că acţionarii vor fi înclinaţi să aleagă să primească în mod constant lichidităţi de la societate, decât odată pe an.

De asemenea, consider că şi societăţile mari care au statul drept acţionar majoritar, vor fi tentate să apeleze la acestă metodă".

Începând de la finalul săptămânii trecute, societăţile înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990 pot să distribuie în cursul anului fiscal, trimestrial, dividende, ce provin din profitul exerciţiului financiar în curs.

"Repartizarea trimestrială a profitului către acţionari sau asociaţi se poate efectua opţional, în cursul exerciţiului financiar, în limita profitului contabil net realizat trimestrial, plus eventualele profituri reportate şi sume retrase din rezerve disponibile în acest scop, din care se scad orice pierderi reportate şi sume depuse în rezerve în conformitate cu cerinţele legale sau statutare, respectiv pe baza situaţiilor financiare interimare, aprobate de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor", arată legea.

Impozitul pe dividendele acordate din profitul net înregistrat de către companie în perioada anterioară (trimestrul anterior) se reţine la sursă de către societatea care plăteşte aceste dividende, potrivit Codului fiscal. Termenul de plată la bugetul de stat este data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au plătit efectiv aceste dividende repartizate asociaţilor.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. e greu sa fii analyst. 1 AGA in aprilie cu 4 date de distributie a dvd anual / 4. iunie 30, septembrie 30, decembrie 31 si martie 31 in anul urmator. si se repeta schema.

    1. Decât sa distribui 4 dividende intr-un mai bine unul singur la 4 ani..

      daca vrei interes crescut pe actiune dividend trimestrial e mai util

    Daca firmele sunt supraandatorate cum sa distribuie dividente?

    1. "Dividente" nu se distribuie nici daca esti supraperformant.

      Capisci?. 

    Este o practica internationala distribuirea dividendelor trimestrial, cum vreum piuata emergenta? da, e greu sa fii analist dar daca ne-am fi aruncar ochii peste gard....

    Faptul ca dividende mai consistente dau firmele cu capital majoritar de stat contrazică dogma ca statul este cel mai prostadministrator! Firmele mici, cel puțin cele listate dau dividende mici sau nu dau de loc. Dividendele sifurilor sunt toate mai mici de 5 la suta și nu prea mai conving investitorii. Așa ca nu rămâne decât sa ne uitam peste gard!

    Uneori e bine ca analistul sa "stea mai aproape de lectura".Si dupa ce citeste sa emita judecati.

    Deja EL,TEL,TGN au inceput sa se planga ca retelele, echipamentele etc, sunt vechi si trebuiau inlocuite de 10 ani..de parca acum au descoperit ca trebuie sa faca investitii..de unde dividende ?!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb