Liviu Voinea: "Actuala criză se va termina cu o nouă criză"

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 6 decembrie 2010

Liviu Voinea: "Actuala criză se va termina cu o nouă criză"

Suntem într-o recesiune care nu a fost determinată de criza globală, este de părere Liviu Voinea (foto), preşedintele Grupului de Economie Aplicată (GEA), subliniind că "ţara noastră este singura rămasă în recesiune dintre cele care nu au o problemă iminentă a datoriei publice. Cauzele care au provocat această criză economică sunt de natură internă". Domnia sa consideră că ne vom confrunta şi noi cu o criză a datoriei publice, în circa doi ani. "Toate celelalte ţări au ieşit din criză de mai bine de jumătate de an, în timp ce noi nu vom ieşi nici anul viitor. Actuala criză se va termina cu o nouă criză", ne-a spus Liviu Voinea, adăugând: "Deşi sunt sceptic în această privinţă, poate anul viitor vom avea o uşoară creştere, mai mică de 1% - o creştere pauperizantă - care, de fapt, nu va însemna nimic. În 2012, fiind an electoral, probabil se va renunţa la măsurile de austeritate şi se vor cheltui bani, după care se va reveni asupra unor măsuri de austeritate şi în 2013 va trebui să achităm nota de plată finală, printr-o creştere a datoriei publice de genul celei din Irlanda, Grecia sau Spania".

Principala cauză internă care a făcut ca economia românească să intre în recesiune este, în opinia domniei sale, "consumul excesiv pe datorie, care a produs o criză a deficitului de cont curent". Cu alte cuvinte, după cum ne-a explicat preşedintele GEA, "ne-am împrumutat la străini să cumpărăm bunuri de la străini", criza fiind provocată de sectorul privat.

De aceea, ajustările aplicate sectorului public reprezintă o abordare greşită a autorităţilor pentru revenirea economiei. "Soluţiile pe care le-am adoptat, copiate din alte ţări care nu au avut aceleaşi probleme, nu se pliază pe cauzele recesiunii noastre. Noi am îngheţat politica monetară şi valutară, în timp ce în zona euro acestea au fost dezgheţate, iar rezultatele noastre în termeni de inflaţie şi deficit au fost la fel de proas­te ca şi până acum.

Practic, am aplicat un medicament greşit acolo unde nu era cazul", ne-a precizat domnul Voinea, subliniind că, de fapt, ar trebui făcute tăieri la nivelul administraţiei centrale şi locale, prin reducerea, în primul rând, a cheltuielilor materiale cu bunurile şi serviciile din acest domeniu: "Noi încă ne creăm singuri recesiunea, prin adoptarea unor măsuri drastice împotriva populaţiei".

În aceste condiţii, datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit cărora investiţiile nete realizate în economia naţională au scăzut cu 14,2%, în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu perioada similară a lui 2009, cifra de afaceri pentru comerţul cu amănuntul s-a diminuat şi ea, iar numărul locuinţelor finalizate în acest an a fost cu mult mai mic faţă de cel din anul trecut, nu sunt surprinzătoare, în opinia lui Liviu Voinea.

De aceeaşi părere este şi Lucian Anghel, economist şef în cadrul BCR, care, însă, s-a arătat mai puţin pesimist în ceea ce priveşte criza economică. Domnia sa estimează o revenire a economiei în cea de-a doua parte a anului viitor, subliniind că şi în acest an statul a tăiat din cheltuielile de capital: "Cheltuielile de capital din buget au scăzut consistent, ajungând, în 2010, la circa 12 miliarde de lei, faţă de 16 miliarde în 2009 şi 18 miliarde în 2008. Întrucât avem o factură socială rigidă, presiunea investiţiilor cade pe umerii sectorului privat".

În ceea ce priveşte sectorul construcţiilor, Lucian Anghel consideră că relansarea ar putea veni mai degrabă din infrastructură, decât din rezidenţial: "Toate se învârt în jurul infrastructurii şi absorbţiei fondurilor europene". Pentru o absorbţie mai bună a acestor fonduri, economistul şef al BCR ne-a spus că ar trebui pus în aplicare planul strategic propus de investitorii străini, care prevede, printre altele, centralizarea entităţilor ce coordonează procesul de atragere a banilor europeni şi motivarea persoanelor care lucrează în domeniu, printr-un sistem de bonusuri motivant, care să fie în strânsă legătură cu gradul de absorbţie a fondurilor.

- Scăderea cu 14,2% a investiţiilor nete realizate în economia naţională, în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu perioada similară a lui 2009, a fost evidenţiată, în primul rând, la lucrările de construcţii noi, unde reducerea a fost de 23,1%.

- În primele nouă luni ale lui 2010 au fost finalizate 32.132 de locuinţe, în scădere cu 6.038 de locuinţe faţă de numărul unităţilor locative construite în aceleaşi luni ale lui 2009.

- Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a scăzut cu 4,6%, în primele zece luni ale anului în curs comparativ de perioada similară a anului precedent. Reducerea a fost datorată diminuării vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun, de -7,5% şi a vânzărilor de produse nealimentare, de -7,3%. În perioada analizată, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 5%, din aceleaşi motive.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb