Directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată, Liviu Voinea, consideră că o creştere economică de 3,5-4% în 2012, conform previziunilor Fondului Monetar Internaţional, nu poate fi realizată decât prin creşterea consumului.
"Creşterea economică de 1,5% estimată pentru 2011 vine după o scădere de 1,2% în 2010 ceea ce înseamnă că vom fi în situaţia de la sfârşitul anului 2009, iar orice creştere considerabilă în 2012, de 3,5-4%, nu poate veni decât din consum. O astfel de creştere economică se poate realiza doar prin creşterea consumului, iar o creştere a consumului se poate efectua doar prin măsuri electorale", a declarat, ieri, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată, Liviu Voinea, citat de Agerpres.
Pe de altă parte, Voinea se întreabă care a fost reforma în România dacă aceasta a constat doar în creşterea TVA şi în tăierea salariilor bugetarilor.
"În cazul creşterii salariilor bugetarilor ne punem o întrebare elementară: care a fost reforma în România? Dacă toată reforma a constat în creşterea TVA şi tăierea salariilor, ce ne mai rămâne după aducerea salariilor la nivelul anterior? Practic, ne-am jucat de fapt cu inflaţia, respectiv am mâncat inflaţia din salariile reale şi am câştigat timp în care s-au folosit banii de la FMI. Ne-am împrumutat şi ni s-a triplat datoria publică în acest interval. Chiar dacă vor reveni salariile bugetarilor la nivelul dinaintea tăierilor din 2010, una era să ai 10 milioane de lei vechi în 2010 şi alta este să ai 10 milioane de lei vechi în 2012. Sunt aceiaşi bani, dar între timp inflaţia a fost de 15% adunată pe doi ani", a precizat Voinea.
Analistul economic consideră că reformele structurale în domeniile cheie din România nu s-au realizat iar tot ceea ce s-a făcut au fost reforme de natură monetară.
"Eu cred că trebuiau abordate reforme structurale în agricultură, energie şi sănătate, reforme care nu s-au realizat în România. Au fost doar unele de natură monetară sau bugetară, inclusiv reforma întreprinderilor de stat", a mai explicat directorul executiv al GEA.
Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, Jeffrey Franks, a arătat, ieri, că România va înregistra o creştere economică de 1,5% în 2011 şi de 3,5%-4% în 2012.
1. Foaie verde loboda...
(mesaj trimis de G.B. în data de 02.08.2011, 12:03)
Nu stiu ce faceti dvs la misteriosul GEA dar traznaile emise, din cand in cand ,ne cam lasa .. interzisi.... Ca sa nu zicem cu gura cascata... Ce sa intelegem : ca dezvoltasrea economica se face prin cresterea consumului ? Asa cum au facut cei din guvernul udmr-ist Tariceanu pana in 2008? Sau prin reforme ,Dvs ziceti structurale. De care ne-am cam saturat. Reformam din 1990 si ne-am trezit ,din tara mediu dezvoltata pana in 1989,decembrie ,o amarata de colonie de rang doi a statelor gangster din ceea ce este UE. Ca noi suntem in prezent in postura de neinvidiat de state victima ! Tot din UE.! Gratie unor economisti,monetaristi ,cocotati in posturi cheie de decizie. Evident ,nu numai economistii monetaristi sunt de vina ci si gasca ,dovedita tradatoare de neam si tara: Adrian Nastase, C .Tariceanu, Alin Teodorescu, V. Magureanu , V.A. Stanculescu, Petre Roman, si altii. Vanduti vecinilor din vest! Cu dovezi scoase recent la iveala de cine trebuie. Nu mai vorbesc de actualul PDL ,cu jucatorul cotrocenist in frunte ! Si atunci ? Vom prefera sa ignoram GEA, si ne vom vedea de treaba. Incercand ca in 2012 sa-i trimitem unde trebuie pe hoti si tradatori... Si sa-i reformam pe reformatorii post decembristi.. Expresia : Foaie verde loboda .. inseamna ca autorul articolului de fata ,bate apa in piua...,cum se zice. Cautati in DEX.!
2. fără titlu
(mesaj trimis de ilie în data de 02.08.2011, 13:09)
Nu cred ca stilul primei opinii este cel
mai potrivit, Dl Voinea pare o persona
simpatica si emite unele cugetari de
bun simt dar pe fond nu ofera o solutie
viabila.
Factorii externi si pierderile de suveranitate economica nu sunt revrsibile dar in conditii ideale am putea:
- sa renuntam la megalomanii care fie
se numesc Casa Poporului, Biblioteca
Nationala sau Catedrala sunt
disproportionate pentru un stat cu un
PIB de 100mld euro din care o buna parte oricum pleaca in strainatate
- sa inceteze risipa flagranta la nivelul
tuturor autoritatilor cu acces la bugetul
de stat
- sa se fure mai putin din acest buget
- politicienii sa aplice aceste masuri si
apoi sa explice poporului ca prin modestie si munca am putea spera la un trai nu prosper pe total dar macar decent.
Personal sunt obosit sa citesc pe toti
acesti guru economisti care nu au
contigenta cu lumea reala.