LOTERIA ROMÂNĂ: "Mentenanţa sistemului loteristic, asigurată de subcontractorul Intralot"

A.R.
Ziarul BURSA #Companii / 14 ianuarie 2015

Experţii: "Este o chestiune de timp până când sistemul LOTO va crăpa"

Mentenanţa sistemului loteristic va fi asigurată de o firmă care a fost subcontractor al Intralot, a anunţat, ieri, Compania Naţioanlă Loteria Română (CNLR), într-un comunicat.

Acesta arată: "În data de 31.12.2014 a expirat contractul pentru jocurile loto cu firma grecească Intralot. CN Loteria Română S.A. a decis că, la acest moment, soluţia cea mai avantajoasă pentru companie şi implicit pentru statul român este aceea de a asigura administrarea şi funcţionarea sistemului loto prin specialişti proprii, urmând ca mentenanţa să fie asigurată de o firmă cu experienţă în domeniu, subcontractor al Intralot".

Experţii sunt de părere că Loteria nu deţine "specialişti" care să poată administra sistemul loteristic, atâta vreme cât, anul trecut, contractul cu grecii de la Intralot a fost prelungit lunar, în loc să fie încheiat odată cu expirarea acestuia, la 31 decembrie 2013.

Aceştia subliniază că este "o chestiune de timp" până când sistemul prin care sunt operate mai multe jocuri loteristice, printre care şi 6/49, va crăpa, acesta fiind foarte vechi.

Darius Vâlcov, ministrul Finanţelor Publice, a spus, recent, că ministerul pe care îl conduce şi care este acţionarul CNLR intenţionează să investească, în acest an, în realizarea unui nou soft, în echipamente şi în oameni, astfel încât să dispună de un sistem loteristic care să nu mai aibă probleme timp de zece ani.

Investiţiile ar urma să fie făcute după ce contractul dintre CN Loteria Română şi firma grecească Intralot nu a mai fost prelungit.

Grecii de la Intralot au renunţat la contractul încheiat cu Loteria Română, după cum ne-a spus Sorin Constantinescu, preşedintele Asociaţiei Organizatorilor de Cazinouri din România (AOCR), care ne-a explicat: "La începutul lunii decembrie, grecii de la Intralot au transmis o scrisoare Loteriei Române, prin care anunţau că, din data de 31 decembrie, de la ora 23.59, nicio relaţie comercială dintre cele două părţi nu mai este valabilă. În condiţiile în care doar grecii s-au ocupat de sistem, Loteria nu deţine decât echipamentele, nu şi softul. Astfel, toată activitatea companiei a fost blocată - nu mai au pariuri, nu mai au cum să organizeze extragerile 6/49...".

Loteria Română şi Intralot au încheiat un contract de colaborare pe zece ani în anul 2003 (fiind, astfel, prelungit contractul încheiat, iniţial, în 1993), acesta vizând jocurile loteristice şi serviciile suport. După expirarea contractului, acesta a fost prelungit prin mai multe acte adiţionale.

CNLR a încheiat mai multe contracte considerate păguboase cu Grupul grecesc Lotrom-Intralot-Intracom, respectiv unul pe video-loterie, un contract pe jocurile tip 6/49, unul pe pariuri şi unul pe online. Acesta din urmă a fost semnat în 2005 şi expiră în 2015.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb