Bursa de Valori Bucureşti (BVB) va avea acces la fonduri de 20-30 de ori mai mari pe care investitorii sunt dispuşi să le investească, în momentul în care va trece la statutul de piaţă emergentă, de la cel de piaţă de frontieră, pe care îl are acum, a declarat, astăzi, Lucian Anghel, preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al BVB, potrivit Agerpres.
"Piaţa de frontieră este echivalentul junk, nerecomandat pentru investiţii. Există fonduri de investiţii cărora nu li se permite să investească într-o piaţă de frontieră. Fondurile destinate investiţiilor pe pieţele emergente sunt de 20-30 de ori mai mari faţă de cele disponibile pentru pieţele de frontieră, unde riscurile sunt mai mari", a explicat Anghel.
El a amintit că, la finele lunii septembrie, România a fost inclusă oficial în Watchlist, lista ţărilor care prezintă un potenţial substanţial de a trece la statutul de piaţă emergentă.
"Suntem astfel pe o listă scurtă, ceea ce semnifică faptul că piaţa noastră de capital are şanse să fie upgradată la statul de piaţă emergentă. Începem să transformăm o poveste frumoasă în realitate", a mai arătat Anghel.
Potrivit acestuia, odată upgradat, este foarte greu să fii degradat, singurul exemplu în acest sens fiind Grecia.
"Acest lucru, însă, nu se va întâmpla mâine-poimâine, ci în câţiva ani. Din punct de vedere calitativ, îndeplinim criteriile, însă nu îl îndeplinim pe cel cantitativ, care sperăm noi că va fi îndeplinit odată cu listarea Hidroelectrica. Credem în acest proiect, este un proiect de ţară. Decidenţii ne susţin şi sperăm din suflet să vedem listarea Hidroelectrica anul viitor, care va fi un element esenţial pentru upgradare", a continuat preşedintele CA al BVB, conform sursei citate.
1. Junkie vreti sa spuneti, nu junk
(mesaj trimis de The Brute în data de 29.10.2016, 12:44)
daca imi numiti un investitor care at indrazni sa joace banii intr-o spielotheka unde schimbati regulile dupa CE banii au ajuns PE mass de joc SI s-a stigat le jeo son de rien nevapliu inseamna ca ori e imbecil , ori il cheama aJames Bond. Cand Il pacaliti de 2 ori trebuie sa fie si Batman. Insa a treia oara daca nu e Rocky inseamna ca e un bou. Sa luam sistematic
1 19 Mai 2015 se revine la RAS de la IFRS desi este imposibil conform EU 1606 per 2002
2. 28 Decembrie se hotaraste retroactiv revenirea la IFRS.
3. 22 Decembrie se pastreaza modul de calcul VAN conform RAS care nu este modificat pana astazi desi contabilitatea este efectuata conform IFRS.
Cum era fraza cu predictibiliti a doamnei Gheorghe, cunoscuta si ca Doamna WE HAVE CRUDE, WE HAVE OIL...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.10.2016, 14:24)
Domnul Anghel viseaza !
Ii scrie un investitor tepuit pe BVB !
in goana dupa comisioane , BVB a avizat ,pe formularul A6 din codul BVB , cele aproape 800 de SELL-OUTURI ,operatiuni cu totul speciale.
In teapa de la HARINVEST unde ,peste 100 de investitori au fost furati de actiuni si bani de aproximativ 20 000 000 ron.
Totul cu sprijinul BVB, DC,ASF ,BCR si BRK !
Stie foarte bine domnul Anghel despre ce vorbesc !
Domnule Anghel ,demisia !
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.10.2016, 14:35)
La intalnirea de la ASF ,cu pagubitii HARINVEST ,domnul Anghel a parasit
sala la jumatatea intalnirii ,fara nicio explicatie .
Doar pagubitii au investit la cazinou si nu la BVB !
Domnule Anghel , nu meritati nici macar o piata ca BVB !
Nu sunteti responsabil !
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.10.2016, 17:31)
Sa ii spuna cineva ametitului asta ca o piata emergenta are comisioane decente si ca fara investitori si fara brokeri nici macar bursele de frontiera nu functioneaza.
4. Hidroelectrica
(mesaj trimis de Mhcrnl în data de 29.10.2016, 18:59)
Nu-i aia căpușăta de băieții deștepți, așa vor ajunge și ei emergenti si Hidro iar în insolvență?? Halal salvare.
5. fără titlu
(mesaj trimis de zaza în data de 29.10.2016, 20:06)
Acest L.Anghel nu-mi inspira deloc incredere...Chiar acum...daca te uiti la aceasta poza de pe pagina din articol....parca are o "fata" speriata...de un mic tantalau.
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.10.2016, 22:35)
Ne intalnim pe 14 decembrie la AGA de la BVB !
Domnule Anghel , pana atunci aveti timp
de gandire si raspuns la nerealizarile
dumneavoastra de la BVB .