LUCIAN ŞOVA, MINISTRUL TRANSPORTURILOR:  "Dosar de urmărire penală IN REM pentru prăbuşirea pasarelei din apropiere de Ploieşti"

A.S.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 22 februarie 2018

"Dosar de urmărire penală IN REM pentru prăbuşirea pasarelei din apropiere de Ploieşti"

Pasarela metalică aparţinea companiei Veolia Energie Prahova

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat, ieri, că va cere un inventar asupra punctelor de risc pe care "cei de la Calea Ferată" să le identifice în raport cu alţi deţinători de infrastructuri, cum a fost cazul podului tehnic care s-a prăbuşit, ieri, peste linia ferată, în apropiere de Ploieşti.

Întrebat după dezbaterea din Comisia pentru transporturi din Camera Deputaţilor dacă nu consideră că este cazul ca CFR să verifice aceste pasarele chiar dacă nu se află în administrarea sa, ministrul a răspuns: "Sigur că de o manieră preventivă ar trebui să se intervină în legătură cu toate celelalte pericole care pot plana asupra siguranţei pe calea ferată".

Ministrul transporturilor a adăugat: "Până acum, cred că acest subiect nu a fost tratat în această manieră. Voi începe prin a cere un inventar asupra punctelor de risc, punctelor negre pe care cei de la Calea Ferată să le identifice în raport cu alţi deţinători de infrastructuri, dacă putem să îi spunem infrastructură şi la acea conductă care sigur că din perspectivă preventivă cred că ar fi fost util. Din fericire, acum nu a fost un accident, îl tratez ca pe un noroc în primul rând pentru cei ale căror vieţi ar fi fost riscate şi vom cere celor de la CFR să inventarieze şi să intre într-un contact mai direct cu deţinătorii de astfel de infrastructuri, care, într-o formă sau alta, interferează cu reţeaua de cale ferată".

Lucian Şova a susţinut că CFR va cere despăgubiri de la administratorul acestei pasarele după evaluarea pagubelor produse de prăbuşirea acesteia: "În primul rând se vor cere despăgubiri după ce se vor evalua repede pagubele produse, costul intervenţiei, pentru că intervenţia a fost făcută de cei de la CFR SA pentru a repune în circulaţie repede - şi acest lucru s-a întâmplat destul de bine în cinci ore; totuşi cred că au răspuns satisfăcător la această exigenţă - şi mai departe din perspectiva îndestulării şi publicului călător care, dacă a renunţat la călătorie sau pretinde alte daune, da. Oricum, aceste lucruri funcţionează pentru că o astfel de daună şi din perspectiva Curţii de Conturi cei de la companie trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru recuperarea lor".

Lucian Şova a admis că din perspectivă preventivă va trebui să aibă loc o schimbare a politicii manageriale, dând asigurări că o astfel de întâmplare va fi o învăţătură pentru el şi se va strădui să fie şi pentru responsabilii care lucrează la Calea Ferată şi în domeniul rutier: "Cred că din perspectivă legală răspunsul există şi îl cunoaşteţi. Din perspectivă preventivă, şi din acest punct de vedere vreau să intervin fără a lua apărarea nimănui, o diferenţă de politică managerială trebuie să se întâmple. Nu mi-ar sta bine nici să fac acuzaţii fără a avea suport legal corespunzător doar de dragul promovării de idee de prezumţie de vinovăţie indiferent la adresa cui, pe de o parte, iar pe de altă parte mulţumesc lui Dumnezeu că s-a întâmplat acest lucru fără consecinţe asupra integrităţii persoanelor şi doar cu consecinţe materiale şi o învăţătură este pentru mine şi mă voi strădui să fie şi pentru responsabilii din calea ferată şi din rutier", a răspuns ministrul unei întrebări venite din partea jurnaliştilor dacă nu cumva este vinovată compania CFR SA de faptul că nu a văzut gradul de deteriorare în care se află acel pod tehnic, potrivit Agerpres.

"Responsabilitatea legală cred că nici nu este foarte greu să fie identificată. S-a deschis un dosar de urmărire penală IN REM care sigur va conduce la concluzii cu privire la responsabilităţi administrative, dar şi penale, şi atunci cu siguranţă vom avea răspunsul. Mai mult de atât, mergând mai departe, cred că din perspectivă administrativă întotdeauna orice act de prevenţie este binevenit şi mă voi strădui să îl promovez ori de câte ori voi avea ocazia. La ora 7:23 incidentul a fost semnalat şi cred că a fost semnalat ca o consecinţă a întreruperii curentului pe firul de contact, care este permanent monitorizat şi apoi sigur că s-a intervenit. Eu la 7:23 am primit mesajul de la dispecerul de serviciu că a avut loc acest eveniment. Ora exactă a producerii probabil că a fost ceva mai devreme. Sigur că probabil acum când mă voi întoarce în minister voi primi un raport preliminar la acest subiect", a adăugat Şova.

La rândul său, la dezbaterea din Comisia pentru transporturi, deputatul ALDE Ştefan Băişanu, vicepreşedinte al comisiei, a afirmat că orice pasarelă care trece deasupra căii ferate trebuie să fie în vizorul permanent al celor de la CFR SA, care au obligativitatea de a vedea dacă acestea sunt în stare de funcţionare. Politicianul a spus: "Astăzi (n.r. ieri), la Ploieşti nu s-a întâmplat absolut nimic. A căzut o pasarelă. Fenomenal! M-am interesat. Cei de la CFR spuneau că e pasarela primăriei, că trecea pe-acolo nu ştiu ce... Extraordinar! Păi, în cazul acesta, mai avem peste 3.000 de poduri şi podeţe care nu au legătură cu CFR. Ar trebui să fie la Drumuri, nu? Nu, domnule! Orice pasarelă care trece deasupra căîi ferate este în vizorul permanent al celor de la CFR şi au obligativitatea de a vedea dacă acestea sunt în stare de funcţionare şi dacă nu, să găsească soluţii. Hai să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă în momentul acela pe acolo ar fi trecut un tren de călători şi ar fi izbit trenul. Vreau să vă spun foarte sincer, domnule ministru, evident că nu este vina dumneavoastră sub nicio formă, dar vă spun sincer, nu-mi doresc să am gură pocită, dar suntem într-o situaţie iminentă de a avea în viitorul apropiat, nu mediu, nu lung, o mare catastrofă şi sunt convins că după ce vom avea acea mare catastrofă cineva va fi obligat să răspundă şi probabil după aceea să reparăm lucrurile. Haideţi să o facem înainte! Eu, ca deputat în Parlamentul României, nu vreau să fiu părtaş la băgarea mizeriei sub preş. Trebuie să scoatem în evidenţă toate problemele cu care se confruntă în momentul de faţă CFR, să le arătăm şi încet, pas cu pas, să le reparăm rând pe rând. Îmi spunea un coleg de la sindicate că Dumnezeu e CFR-ist. Da, dar dacă cumva nu e atent vreun sfert de oră s-ar putea să ne coste foarte mult!".

Traficul feroviar prin staţia Ploieşti Vest a fost oprit miercuri dimineaţă din cauza prăbuşirii pe calea ferată a unei pasarele metalice prin care trecea o conductă de apă a oraşului. În urma prăbuşirii pasarelei peste cele 5 linii din staţia CF Ploieşti Vest au fost rupte şi firele de contact, care asigurau alimentarea cu energie electrică a locomotivelor. Pasarela metalică aparţinea companiei Veolia Energie Prahova.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb