Compania Octagon Contracting & Engineering a finalizat lucrările la proiectul de birouri, din Bucureşti, Hermes Business Campus, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Octagon a fost antreprenor general pentru clădirea B din cadrul complexului dezvoltat de NGY Properties Investment, sucursala românească a grupului belgian Atenor. Clădirea are o suprafaţă închiriabilă de 18.000 mp şi constituie prima fază din dezvoltarea proiectului.
Lucrările au început la finalul lui 2010, când Octagon a câştigat contractul de antrepriză pentru infrastructură, constând în execuţia de pereţi mulaţi, piloţi foraţi, excavare, şi realizarea fundaţiilor în sistem top-down şi a structurii nivelurilor 4 şi 3, potrivit comunicării.
În 2012, compania Octagon a fost contractată de Alpine Bau pentru a executa lucrările de armare- betonare suprastructură, în valoare de 3 milioane de euro.
În 2013, Octagon a preluat contractul de antrepriză generală de la firma austriacă şi a continuat lucrările la suprastructură: arhitectură, instalaţii electrice, sanitare şi HVAC (sistem de ventilaţie).
Complexul Hermes Business Campus, situat în nordul Bucureştiului, va fi construit în mai multe faze şi va avea o suprafaţă totală de 78.000 mp. Hermes va fi auditat în vederea obţinerii certificarii BREEAM pentru clădirile "verzi".
Octagon Contracting & Engineering este o companie fondată în 2005, cu sediul central în Bucureşti şi o sucursală în Bagdad (Irak). Compania are o cifră de afaceri de 19,6 milioane de euro în 2013, proiecte în România, Irak, Grecia, Turcia şi Bulgaria.
Potrivit companiei, printre lucrările de referinţă executate de Octagon în ţara noastră se numără: complexul de birouri Green Court Bucharest, cea mai înaltă clădire de birouri din Bucureşti Sky Tower, clădirea de birouri Olympia Tower şi Centrală Electrică cu Ciclu Combinat 867 MW OMV- Petrom (Brazi- Prahova).