Lucrările la Aeroportul Internaţional Braşov ar putea începe abia la iarnă

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii #Aeronautică / 3 martie 2017

Lucrările la Aeroportul Internaţional Braşov ar putea începe abia la iarnă

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a declarat ieri că în ceea ce priveşte continuarea lucrărilor la Aeroportul Internaţional Braşov Ghimbav trebuie respectaţi paşii procedurali, astfel că, cel mai devreme, la finele lunii mai vor putea începe să se mişte din nou lucrurile. "Vom face în aşa fel încât să nu pierdem niciun minut, iar aeroportul să devină funcţional cât mai repede. Eu aş vrea ca lucrările să înceapă de mâine, dar trebuie să respectăm paşii procedurile, astfel că semnarea contractului de proiectare pentru celelalte suprafeţe de mişcare nu va putea fi făcută mai devreme de 23 mai", a explicat Adrian Veştea.

După semnarea contractului, urmează o perioadă de 75 de zile prevăzută în contract ca proiectul tehnic să fie executat de către câştigătorul licitaţiei. Asta înseamnă că în august ar fi gata acest proiect şi s-ar putea demara procedura pentru lucrări, dacă nu apar contestaţii. Cel mai devreme, lucrările ar putea începe în luna noiembrie şi ţinând cont că se intră deja în sezonul rece nu s-ar putea lucra decât la partea de săpături şi execuţie a straturilor de bază la fundaţie, fără a se putea turna betoane. Astfel, şantierul ar trebui să ia apoi o pauză până în primăvară.

Totuşi, Adrian Veştea a subliniat faptul că la ora actuală nu se mai poate merge "instinctual", iar în ceea ce priveşte amenajarea celorlalte căi de rulare, pentru care s-a lansat licitaţia de proiectare, lucrurile nu mai pot fi întârziate. "În ceea ce priveşte terminalul, turnul de control şi alte investiţii se mai poate lucra la design, la suprafeţe, echipamente se mai poate lucra, dar căile de rulare sunt aceleaşi. Am considerat de cuviinţă să efectuăm proiectul tehnic şi apoi să avem un caiet de sarcini complet pentru a face licitaţia în vederea execuţiei şi proiectantul să devină partenerul nostru în ceea ce priveşte desfăşurarea lucrărilor", a spus Veştea.

Ce urmăreşte studiul de fundamentare

Totodată, CJ Braşov ar urma să realizeze şi un studiu de fundamentare, care ar urma să prezinte soluţia pentru continuarea proiectului în funcţie de analiza de risc şi oportunitate, respectiv dacă se va face un parteneriat cu alte autorităţi publice, dacă se va merge pe concesiunea obiectivului sau se va încheia un parteneriat cu investitori privaţi. "În conformitate cu aspectele prevăzute de Legea nr. 100/2016 şi HG nr. 867/2016, în orice situaţie în care o entitate contractantă intenţionează să realizeze un proiect prin atribuirea unui contract pe termen lung care să cuprindă executarea de lucrări şi operarea rezultatului lucrărilor, entitatea contractantă este obligată să elaboreze un studiu de fundamentare care va demonstra necesitatea şi oportunitatea realizării proiectului în acest mod.

CJ va elabora studiul de fundamentare din care va rezulta cea mai bună formulă de realizare a aeroportului. Pe baza analizei economico-financiare, studiul va determina în ce măsură atribuirea contractului implică transferul unei părţi semnificative a riscului de operare către operatorul economic. Dacă o parte semnificativă a riscului este transferată operatorului economic, contractul va fi considerat unul de concesiune, în caz contrar respectivul contract va fi considerat contract de achiziţie publică sau contract sectorial.

Studiul de fundamentare a deciziei de concesionare trebuie să cuprindă aspectele generale, fezabilitatea tehnică, fezabilitatea economică şi financiară, aspectele de mediu, aspectele sociale şi instituţionale ale proiectului", a precizat preşedintele CJ Braşov.

Din studiul de fundamentare trebuie să rezulte în ce măsură obligaţiile care urmează să fie asumate de către partenerul public în temeiul contractului de parteneriat public-privat afectează limitele de datorie publică şi deficit bugetar.

"Un proiect este considerat finanţabil dacă structura sa tehnică, financiară şi juridică permite, în condiţiile pieţei, atragerea unor credite şi/sau a altor resurse financiare, în vederea asigurării finanţării proiectului pe toată durata de viaţă a acestuia. Eficienţa economică a proiectului este demonstrată prin întocmirea şi includerea în cadrul studiului de fundamentare a unei analize cost-beneficiu. Ulterior elaborării studiului de fundamentare, plenul Consiliului Judeţean va putea decide în cunoştinţă de cauză, pentru a putea apoi parcurge paşii următori, astfel încât la finalul acestui mandat Aeroportul Braşov-Ghimbav să devină realitate, aşa cum ne-am angajat în faţa cetăţenilor", a asigurat Adrian Veştea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb