LUDWIK SOBOLEWSKI: "Listarea Romgaz la Londra, un semn de ineficienţă a pieţei locale"

VERONICA PLĂCINTESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 noiembrie 2013

"Listarea Romgaz la Londra, un semn de ineficienţă a pieţei locale"

"Nu mi-am pierdut optimismul"

Listarea Romgaz la bursa londoneză (LSE - London Stock Exchange) este un semn de ineficienţă a pieţei locale, a declarat, ieri, Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), la seminarul EU-COFILE, organizat la Sinaia, de către Banca Naţională a României (BNR), Alpha Bank şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB).

Domnia sa a precizat: "Să nu credeţi pe cineva care spune că listarea la LSE este bună. Cu toate acestea, dată fiind subdezvoltarea şi natura închisă a pieţei, listarea la Londra are părţile sale pozitive. Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că listarea a fost necesară tocmai pentru că piaţa locală este puţin lichidă şi are un nivel foarte scăzut de dezvoltare.

Ceea ce se pierde din vedere este că alternativa la acest model nu îl constituie listarea pe BVB, unde acces au doar investitorii din ţară.

Un model ideal ar fi listarea pe BVB, unde să vină atât investitori naţionali, cât şi internaţionali. Investitorii străini nu sunt, însă, pregătiţi să cumpere acţiuni autohtone, iar aceasta nu pentru că au o părere negativă despre Romgaz - căci dacă ar avea, nu ar cumpăra nici acţiuni, nici GDR-uri (n.r. certificate de depozit), ci pentru că resping modul în care piaţa autohtonă îi întâmpină cu anumite reguli birocratice.

Nu cred că există minuni, dar dacă acest model (listare la BVB, cu investitori autohtoni şi străini) ar fi implementat, aţi putea vedea una. În tot peisajul local, lumea a uitat că mai poate exista un altfel de model de listare".

Ludwik Sobolewski a mai punctat că este o exagerare faptul că Uniunea Europeană (UE) permite existenţa facilităţilor multilaterale de tranzacţionare (MTF - multilateral trading facility). Domnia sa a arătat că unul dintre avantajele faptului că bursa locală este puţin lichidă şi nu foarte dezvoltată este acela că nu poate permite intrarea MTF-urilor în piaţă, întrucât reprezintă instrumente specifice pieţelor foarte dezvoltate.

Directorul general al BVB a declarat: "Cred că este o exagerare că UE permite existenţa MTF-urilor. Piaţa din România are zeci şi sute de probleme, dar, din fericire, nu şi pe aceasta. Suntem protejaţi de faptul că avem o piaţă mică, nedezvoltată şi cu lichiditate scăzută. Să nu mă înţelegeţi, însă, greşit. Daca cineva m-ar întreba ce anume aş prefera, o piaţă foarte lichidă şi supusă riscului aferent MTF sau una puţin lichidă, dar în afara pericolului MTF, aş alege prima variantă fără să clipesc".

Tot ieri, domnia sa a declarat că economia românească, inclusiv piaţa de capital, este prea scumpă, iar asta duce la un nivel redus de competitivitate.

Întrebat dacă şi-a pierdut optimismul cu care a venit în urmă cu câteva luni în funcţia de la BVB, domnia sa ne-a precizat: "Nu sunt pesimist, dar trebuie făcut în aşa fel încât să eradicăm posibilitatea unei percepţii eronate asupra pieţei. Sunt mai curând conştient şi realist, dar nu mi-am pierdut optimismul. În continuare cred că se pot face lucruri importante în piaţa de capital din România".

Ludwik Sobolewski a spus ieri că piaţa de capital trebuie şi va fi unul dintre motoarele care vor contribui la creşterea nivelului de competitivitate şi a punctat că ţara noastră are nevoie de o creştere economică de peste 4% pentru ca să recupereze diferenţa faţă de statele dezvoltate din UE.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. dupa multi ani, a venit cineva care pune puctul pe I si ne spune ce trebuie facut pentru ca bursa sa se poata dezvolta

    sper ca si atutoritatile sa se implice si sa schimbe lucrurile, pentru ca Romania are de castigat si peste cativa ani avem si noi o piata de capital ca in Polonia sau Turcia 

    Ce pacat ca polonezii nu l-au apreciat la valoarea sa reala. O fi bine pentru noi?

    draga domnule Sobolewski,

    v-ati uitat din intamplare sa vedeti care sunt cifrele financiare care sunt prezentate in rapoarte. Cum se poate ca la Londra investitorii isi iau datele din IFRS si la RAS pentru brutele mioritice este prezentata alta cifra. Intrebati o firma de audit din tara dumneavoastra despre aceasta situatie si dupa aceea incercati sa va reformulati opinia. Veti reusi sa fiti consecvent? Va urez succes... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb