Lumea lui "jumătate de om călare pe jumătate de iepure şchiop"

Nu ştiu cum, dar, de la vremea poveştilor de copilărie şi pînă astăzi, imaginea aceasta, a lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-schiop nu a încetat să mă nedumerească, să mă oblige la efortul de imaginaţie necesar ca să construieşti un tărîm în care o asemenea arătare să-şi poată găsi locul. Cum or fi munţii şi cîmpiile? Cum or fi copacii şi apele? Cum or fi ceilalţi oameni? În ce fel şi pentru care ţel îşi duc ei, toţi, traiul?

Acum, încep să înţeleg şi nu e nevoie de imaginaţie, nici cît un bob de linte! Lumea jumătăţilor de măsură, înghesuite alandala peste alte jumătăţi de măsură, lumea lucrurilor şi a oamenilor care nu şi-au împlinit şi nu îşi pot împlini soarta, pentru că toţi şi toate sunt şchioape şi cu jumătate de măsură, în jur şi înlăuntru lor, este lumea în care trăim. Una profund şi iremediabil cotropită de falsitate, înşelătorie şi înrobire a Frumosului în ţinutul lui Urît Împărat, pe care l-a călcat, cîndva, din nebăgare de seamă, precum Aleodor.

Nu o să încep cu fotbalul, că prea sunt pornit împotriva acestei uriaşe maşinării de înşelătorie, care ţine loc de distracţie, de soluţie pentru un pseudo catharsis, de care se lasă "transformaţi" milioane, dacă nu chiar miliarde, de oameni ai planetei. În ce îi transformă, pe unii, şi cum, s-a văzut zilele acestea pe străzile Parisului şi ale celorlalte oraşe în care se desfăşoară partidele Campionatului European de Fotbal. În brute dornice să-şi încerce puterile pe spinarea, mutra sau capul celui care trece pe lîngă el pe stradă şi care s-a îmbrăcat într-un tricou diferit de al lui. Un adevărat carnaval al violenţei primitive în cea mai necontrolată dezlănţuire. Nu are nici o importanţă că specimenul are domiciliul stabil în Rusia, Anglia sau România. Toţi sunt exemplare multiplicate după acelaşi calapod al lui "Jumătate de om călare pe jumătate de iepure şchiop". Iar, dacă vi se pare că termenul înşelătorie este prea "tare", vă rog să citiţi ultimele destăinuiri ale celui care a blătuit fotbalul la cel mai înalt nivel (Sepp Blatter), iar mai nou se destăinuie prin America şi ne spune cum sunt aranjate, cu bile răcite sau încălzite, tragerile la sorţi la marile "sărbători ale fotbalului". Iar, dacă nu vă place Blater, luaţi seamă la ce spune un fost mare jucător de fotbal despre "eroii" de astăzi ai arenelor şi despre uriaşele manipulări mediatice şi comerciale care se ţes în jurul celor plătiţi cu sute de milioane anual şi cumpăraţi sau răscumpăraţi cu alte sute de milioane. O banală buclă speculativă, care nu mai are, de mult, nimic de a face cu valoarea sportivă, efortul sau eficienţa în teren. Dar, cum spuneam, nu fotbalul mă doare, pe mine, ci sportul!

Olimpiada, una dintre cele mai frumoase instituţii pe care modernitatea tîrzie le-a scos din cufărul cu amintiri al antichităţii, pentru a face din ea un templu. Unul dedicat ideii că înfruntarea oarbă (la limită războiul) poate fi înlocuită de competiţia bazată pe reguli şi pe merit; că lumea, oameni şi mulţimi, pot sărbători victorii, fără să-şi calce în picioare învinşii sau fără să-i pună în lanţuri; că o trecătoare coroană din frunze de laur poate da seamă în timp şi dincolo de timpuri, de realizările unui om. Puţine gesturi ale modernităţii se pot întrece în nobleţe şi frumuseţe cu cel al lui Pierre de Coubertin, reinventatorul olimpiadelor moderne. Nu mai e mult şi va trebui să recunoaştem evidenţa: olimpiadele au murit. Cea de la Rio este introducerea la o jumătate de requiem, scris doar cu jumătăţi de măsură şi cîntată pe o jumătate de lăută. Una dintre cele mai mari federaţii naţionale de atletism este pe punctul de a fi exclusă cu totul de la Rio. De ce? Pentru că a participat, pe scară largă şi instituţională la crearea unui sistem de înşelătorie, cu privire la dopingul atleţilor din ţara respectivă. În discuţie este Rusia, dar dacă suntem loviţi de o pală de onestitate, fie şi trecătoare, este imposibil să închidem ochii la uriaşul război al dopajului dus de "oficiali", "medici", "antrenori" şi mai ales "sponsori" împotriva sportivilor, de zeci de ani de zile. Început ca o racilă a războiului rece, războiul sportivilor din cele două "lagăre", propulsat prin mijloacele înşelătoriei bio-chimice, a devenit astăzi un război generalizat. Marii atleţi ai lumii sunt forţaţi să devină jumătăţi de oameni şi să alerge şchiop, ca o condiţie a performanţei! Cine nu intră în joc, iese pe margine, iar pe margine nu se află, niciodată, nici gloria, nici mijloacele financiare fără de care performanţa de înalt nivel nu mai este posibilă.

Vreţi să ne mutăm din arena sportivă în cea politică? Poftiţi în România! Aici, înalta, imaculata şi infailibila noastră Curte Constituţională tocmai ce a hotărît că există nu doar oameni pe jumătate, călare pe jumătăţi de iepure şchiop, ci şi norme şi texte de lege pe jumătate constituţionale! Spre exemplu, textul de lege care incriminează faptele funcţionarului public care nu îşi îndeplineşte, ori îşi îndeplineşte greşit atribuţiile de serviciu. În loc să ne spună că textul cu care a fost sesizată este neconstituţional (cum şi este!), Curtea ne învaţă să traducem din limba română, în limba română, după un dicţionar ad hoc pe care tocmai s-a apucat să-l facă. Textul poate rămîne aşa cum este, şchiop, ne spune curtea în înalta ei înţelepciune, dar în sala de judecată trebuie citit "cu încălcarea legii" şi atunci, jumătăţile de judecători călare pe jumătăţi de texte de lege constituţionale vor putea distribui jumătăţi de dreptate de care se vor bucura, desigur, jumătăţi de vinovaţi şchiopătînd de atîtea drumuri bătute pe la înaltele jumătăţi de porţi ale jumătăţii noastre de justiţie.

Trebuie să recunosc că lovitura sub impresia căreia scriu aceste rînduri nu mi-a venit nici de la politică, nici de la sport, ci din lumea în care jumătăţile de măsură sunt întotdeauna recunoscute drept ceea ce sunt, greşeli nepermise. Lumea muzicii. În cazul de faţă a muzicii rock, cea care a luat de pe ochii generaţiei mele vălul iluziilor de care era împînzită pădurea lui jumătate de socialism călare pe jumătate de stalinism şchiop. Dacă nu aţi ascultat niciodată albumul 4 al celor de la Led Zeppelin şi piesa iconică care i-a logodit cu nemurirea, "Stairway to Heaven", este imposibil să înţelegeţi ce simt. De faţă cu Jimmy Page şi Robert Plant, avocaţii acuzării, cei ai apărării, juriul şi desigur un judecător au ascultat piesa, ca parte a unui proces! Unul care ar trebui să stabilească dacă motivul (riff-ul) de deschidere al piesei este sau nu un plagiat!!! Mai rău, mai urît şi mai şchiop de atît, nu se poate!!!

Întrebarea este: Cum, cînd şi de ce ne-am rătăcit cu toţii, atît de adînc, în "Pădurea fără rost" în care domneşte, din imemoriale vremuri, "Jumătate de om călare pe jumătate de iepure şchiop" ???