Grecia a înregistrat, luna trecută, cea mai puternică rată de deflaţie din ultimii 50 de ani, preţurile de consum coborând cu 1,9% în bază anuală, din cauza recesiunii economice, scăderii veniturilor populaţiei şi cererii interne scăzute, potrivit Mediafax.
Inflaţia anuală de -1,9% raportată ieri, pentru luna octombrie, este cea mai scăzută din anul 1962, potrivit sursei citate.
În octombrie faţă de septembrie, preţurile din Grecia au scăzut cu 0,2%, conform unui comunicat al institutului de statistică de la Atena.
Astfel, alimentele şi băuturile non-alcoolice s-au ieftinit cu 0,3%, îmbrăcămintea şi încălţămintea cu 1,1%, în timp ce preţurile din sectorul transporturilor au scăzut cu 3,1%, iar serviciile de comunicaţii costă cu 4,3% mai puţin decât cu 12 luni în urmă, potrivit datelor oficiale.
Grecia traversează cea mai îndelungată recesiune din istoria recentă. Faţă de anul 2008, Produsul Intern Brut a scăzut cu 23%. Guvernul a încheiat în ultimii trei ani două acorduri succesive de finanţare externă cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană, în valoare totală de 240 miliarde euro.
Potrivit sursei citate, şomajul din Grecia a ajuns la 27,6%, iar aproximativ 6 din 10 tineri (sub 25 de ani) nu au loc de muncă.