Directoratul SIF Transilvania (SIF3) a publicat, ieri, justificarea completării ordinii de zi a Adunării Generale Ordinarea a Acţionarilor, convocată pentru 11 august, cu revocarea lui Constantin Frăţilă din funcţia de membru al Consiliului de Supraveghere, solicitată de un grup de acţionari ce deţin 10,2038% din capitalul social al SIF3.
Astfel, se arată că grupul de acţionari a fost motivat de pierderea încrederii în Frăţilă, cauzată de activitatea şi atitudinea acestuia. Conform justificării, acţionarii sunt de părere că domnia sa are interese contrare intereselor societăţii, care aduc prejudicii grave SIF Transilvania.
Documentul transmis de conducerea SIF3 arată că solicitarea lui Frăţilă de alegere a consiliului de supraveghere prin metoda votului cumulativ poate constitui o formă de "presiune" asupra celorlalţi membri ai consiliului de supraveghere şi indirect asupra membrilor directoratului, efectuată în vederea atingerii unor obiective personale, străine de interesele societăţii şi a acţionarilor acesteia, cu consecinţe nefavorabile pentru societate.
Directoratul îl acuză, în justificare, pe acţionarul Constantin Frăţilă că recurge la fapte neloiale şi frauduloase care au drept scop prejudicierea intereselor acţionarilor societăţii. Baza acuzaţiilor se află în prezenţa lui Constantin Frăţilă în mass media pentru dezbaterea unor chestiuni legate de activitatea internă a organelor societăţii şi prezentării unei serii de informaţii privilegiate.
Conducerea SIF Transilvania mai afirmă că, în perioada în care Frăţilă a deţinut calitatea de acţionar minoritar şi administrator al COMCM, iar în cadrul consiliului de administraţie deţinea funcţia de vicepreşedinte în această societate, au avut loc operaţiuni "suspecte" cu sume care totalizau 2 ,12 milioane euro (vezi, mai jos, comunicatul integral al SIF3).
Constantin Frăţilă a cerut convocarea AGA la SIF3, după ce a demisionat, din funcţia de administrator/preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii COMCM Constanţa (CMCM), pe motiv că noul regulament al SIF3 nu îi permite cumulul de funcţii. Ulterior, ordinea de zi a AGA a fost completată cu solicitarea unui grup de acţionari de a-l demite pe Frăţilă din funcţia de membru al Consiliului de Supraveghere al SIF3, dar şi cu cererea de tragere la răspundere a lui Mihai Fercală, preşedintele executiv al SIF3.
1. Lupta pe ciolan
(mesaj trimis de Sorin în data de 17.07.2014, 04:41)
Nu cred ca Fratila e vreun fel de sfint sau cavaler pe cal alb
Dar cred ca vina sa de neiertat este ca a pomenit de salariile nesimtite ale conducerii SIF
Ca actionar SIF nu inteleg prin ce isi justifica nea Fercala zecike de mii de euro pe care ii incaseaza lunar
Totul acoperit cu hirtii precum mortul cu pamint.
Si totusi sa;atiile conducerii SIF=urilor depasesc orice imaginatie si sunt cu adevarat NESIMTITE
1.1. subscriu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de vasile în data de 17.07.2014, 19:16)
Fercala e mare smecher. Si-a mobilizat anumiti actionari... si vezi incepe tot felul de justificari puierile.. Treaba este defapt alta : Le este frica ca pierd salariile nejustificate si apoi se propun niste conditii pentru personalul angajat.. care sunt mai clare si cu raspundere la final de an,in conditii de nerealizari. De ce ar fi neacademic sa li se propuna pentru anul 2014 urmatoarele: cresterea activului net cu 10 % si si apropierea pretului actiuni de piata la peste 70 % din activul net.
2. ...sau impartirea cascavalului
(mesaj trimis de dan în data de 17.07.2014, 10:28)
Cum e dragi tovarasi? "metoda votului cumulativ poate constitui o formă de "presiune"? adica o modalitate echitabila de reprezentare a actionarilor e gresita, democratia e dictatura?
Hai recunoasteti ca nu vreti sa impartiti cascavalul si sa-si mai bage cineva nasul in treburile voastre!