Lupta pentru majoritate

Dacă ar fi să comparăm ciclul electoral din 2012 cu alte cicluri electorale anterioare, cel puţin ca atmosferă - în special privind contextul alegerilor parlamentare - constatăm multe asemănări cu alegerile din 2000. Acelaşi fundal de criză economică şi socială, aceeaşi instabilitate politică, ba chiar şi un guvern de serviciu precum cel condus de Mugur Isărescu, acelaşi pesimism privind viitorul. Sigur, contextul politic internaţional şi intern este altul, dar confuzia politică ce a permis în toamna anului 2000 PRM-ului să câştige un scor important este şi astăzi prezentă. Perdanţii tranziţiei, cărora li se adaugă victimele crizei economice, sunt tentaţi acum cu mesajul antisistem al lui Dan Diaconescu, iar "privatizarea" Oltchim este o ocazie pentru ca acest mesaj, marginal în timpul referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu, să revină în prim plan. Iar în ultimele săptămâni, populismul a prins din nou aripi, complicând jocul politic în vederea formării majorităţii parlamentare după 9 decembrie.

Între timp, partidele-sistem încearcă să convingă o naţiune dezorientată de lipsa de coerenţă şi direcţie. Dar bomba cu ceas reprezentată de situaţia socială dificilă, amplificată de fenomenul Oltchim, stă să explodeze. Aşa că politicienii experimentaţi caută soluţii de avarie, pe câtă vreme câţiva încă mai speră ca bomba să fie dezamorsată. "Realiştii" din toate partidele se pregătesc pentru o campanie plină de imprevizibil. După referendumul din 29 iulie este din ce în ce mai clar că alegerile legislative se vor juca din nou în zona rurală şi în Transilvania.

Cum era de aşteptat, campania electorală a intrat deja sub semnul violenţei de mesaj. Şi nici nu avea cum să fie altfel. Căci, odată ce violenţa fusese sădită pe terenul democraţiei româneşti, cu greu ea mai putea fi dezrădăcinată. După 1990, întreg mecanismul social a fost pus sub semnul violenţei. Aşa că totul pare să se reducă la un fel de luptă pentru supravieţuire. Şi, "destinaţi", după mitologia capitalismului de cumetrie, să lupte pentru a supravieţui, membrii societăţii sunt într-un război permanent, cheia reuşitei personale fiind utilizarea violenţei. Violenţa de limbaj împotriva elitelor corupte, a "ciocoilor", dar şi a oricărei poziţii "minoritare", stimulată de "tirania majorităţii", nu este deloc nouă, dar în contextul social actual a dat naştere unei stări de spirit care, în condiţiile campaniei electorale, poate degenera. Acest extremism a fost nu doar tolerat, ci stimulat chiar şi de cei ce acum par îngrijoraţi. Asistăm la încă un efect pervers al politicii realiste şi non ideologice. O bună parte a "perdanţilor tranziţiei", prea puţin sensibilă la argumente ideologice, este uşor de manipulat prin promovarea teoriei conspiraţiei elitelor interne şi internaţionale. Partidele sistem s-au complăcut să reducă politica la guvernare şi împărţirea preferenţială a resurselor. Şi nu s-au ferit să folosească mitul conspiraţiei atunci când le era util. Oare atunci când încurajau "tirania majorităţii", când foloseau masele de manevră împotriva diferitelor minorităţi, când transformau intelectualii în "duşmanii poporului", unde credeau că se va ajunge? Ca de obicei, ucenicul vrăjitor pierde vraja de sub control. Acum, când pentru mulţi comentatori populismul pare să fie mai degrabă instrumentul de relegitimare a unui preşedinte lipsit de încrederea naţiunii, problema centrală, cea a situaţiei sociale şi economice a celor care au fost dezavantajaţi de tranziţie, este din nou ocultată. Pentru aceştia din urmă, lupta pentru majoritate nu are nicio relevanţă, pe când relevanţa în faţa "elitei corupte" poate deveni un scop de etapă.