Luxul de a trăi în România

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 3 februarie 2012

Cornel Codiţă

Tot felul de date şi analize demografice arată că nu este deloc exclus ca, într-o jumătate de secol, populaţia României să ajungă aproape jumătate din cîtă era în 1990. Asta, dacă lăsăm totul pe seama demografiei! Adică a deciziei oarecum libere prin care femeile din România se hotărăsc să aducă pe lume copii, cu contribuţia mai mult sau mai puţin semnificativă a părţii bărbăteşti a populaţiei. Cum eu sunt optimist, de felul meu, cred sincer că previziunile vor deveni realitate mult mai devreme! Motivul principal nu ţine atît de galopul curbelor demografice, care înregistrează graba românilor de a părăsi definitiv această lume (tot mai mulţi şi tot mai degrabă!), cît de cea care înregistrează tendinţa unei părţi tot mai mari din populaţia activă şi calificată a Româ-niei de a părăsi meleagurile mioritice înainte de a fi împinsă, uniform accelerat, să dea ortul popii. Asta, în ciuda faptului că legislaţia unor importante ţări europene îi obligă în continuare pe români să se strecoare pe piaţa neagră a forţei de muncă, în loc să se bucure de beneficiile celei libere şi albe; în ciuda faptului că autorităţile unor ţări, altfel civilizate, cum este cazul Franţei şi al Italiei, nu se dau în lături să-i umileas-că pe români în mod sistematic şi organizat, să-i prigonească şi să le rezerve un statut mai viciat de prejudecăţi şi discriminări decît oricărei alte categorii de populaţie aflată în zona marginalităţii sociale; în ciuda faptului că statutul şi libertăţile românilor, aflaţi în Europa la ei acasă, sunt încălcate flagrant, fără vreo speranţă ca autorităţile de la Bucureşti ori de la Bruxelles să facă ceva pentru a le apăra. Dacă toate aceste vicisitudini, care se adaugă traumei de a părăsi spaţiul social în care te-ai format pînă la maturitate, plus dificultăţile integrării într-un spaţiu social nou, nu-i descurajează pe milioane de români, atunci motivele care determină fenomenul migraţiei permanente şi semi-permanente, care împuţinează semnificativ populaţia României trebuie să fie cît se poate de puternice. Ele nu ţin doar de "modă", de "curiozitatea naturală a tinerei generaţii" sau de "spiritul de aventură", ori de simpla "atracţie" a unui cîştig mai mare. Cel mai semnificativ motiv este faptul, tot mai apăsător resimţit de marea majoritate a populaţiei, că a trăi în România a devenit atît de scump încît este de fapt un lux, pe care tot mai puţini cetăţeni ai ţării şi-l pot permite. Tot şi toate sunt scumpe în România, adică mai scumpe nu doar decît permit buzunarele lefegiului mediu, care are încă norocul de a fi angajatul cuiva, ori ale micului întreprinzător condamnat la o luptă permanentă şi inegală cu balaurul celor 70 de capete setoase de taxe şi impozite dezlănţuit de stat. Nu, mai scumpe decît oriunde în altă parte, în Europa sau în Lume!

La noi, vara e scumpă, iar iarna încă şi mai şi! Dacă nu mă credeţi pe mine, poftiţi de citiţi statisticile oficiale ale autorităţilor din România!!! Aţi auzit de nişte ţări care se cheamă Suedia, Norvegia, Islanda? Sunt toate numai munţi şi iarnă, dar spre deosebire de noi au şosele şi autostrăzi, multe... cît vezi cu ochii în toate părţile şi în toate direcţiile. Ştiţi cît le cos-tă pe ele să cureţe zăpada pe 100 de kilometri de drum, din acesta, modern? Cam pe la 50.000 de euro. Noi, n-avem nici drumuri şi nici auto-străzi moderne, în schimb povestea cu "întreţinerea" lor ne costă dublu!!! Ziceţi dumneavoastră, nu-i un lux să te apuce iarna în România şi să scoţi din buzunar o sută şi mai bine de mii de euro pentru ca să nu ai drumuri practicabile, cînd ai putea foarte bine să iernezi în Norvegia, unde ai şi drumuri şi nu dai decît jumătate din banii ăştia? Ba, este! Lista preţurilor de lux, pentru a trăi în România este însă mult mai lungă. Benzina este un lux, gazele arse la bucătărie, ori în sobă, sunt un lux, legumele şi fructele se vînd în pieţele noastre la preţuri care i-ar îngheţa pe greci, în plină vară, cu toată criza lor cu tot, maşinile, mobila, aparatele auxiliare din gospodărie, medicamentele, produsele de igienă din gospodărie, toate sunt în România la preţuri de lux, ca să nu mai vorbim despre cît ne cos-tă "întreţinerea" pe lefuri şi grase "beneficii auxiliare" a cohortei de funcţionari ai statului care n-au altă treabă decît să ne spolieze pentru serviciile pe care ni le datorează şi de fapt şi de drept, pentru ca mai apoi, să ne spună la televizor, prin înalţii lor reprezentanţi, cît de puţin facem noi pentru liniştea şi binele lor şi cît de mult se sacrifică ei pentru noi!

În sfîrşit, dacă mai doriţi un exemplu al "vieţii de lux" la care suntem condamnaţi, ca cetăţeni ai României, aflaţi că pînă şi banii împrumutaţi de stat sunt tot un lux, din ce în ce mai scump plătit. Nu mai de mult, decît acum cîteva zile, pentru "nevoile curente" Guvernul României a dat fuga pînă în America să se împrumute cu vreun miliard şi jumătate de dolari, bonduri cu scadenţa la 10 ani. Rata dobînzii oferită de atît de greu îndatoratul stat român a fost atît de generoasă şi de bine săltată peste cota pieţei, încît americanii au dat năvală să cumpere de vreo şapte miliarde! Norocul nostru a fost că ai noştri nu aveau la ei atîtea hîrtii, cîte-ar fi vrut să cumpere yankeii!!!

Opinia Cititorului ( 13 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Noi, cei cativa anonimi ,care urmarim situatia din tara noastra ,suntem la curent cu declinul demografic actual din tara. Ii cunoastem si unele dintre motivele reale. Unul dintre aceste motive este si acela ca s-a dorit si se doreste in continuare o Romanie fara romani. ! Bazele acestei actiuni ceva mai discrete sau pus la cale in vara anului 1989, undeva in insulele Canare. A urmat lovitura de stat orchestrata de grupuri de interese din exterior. Cu ajutorul unor instrumente din interior....

    Frumoasa tara, pacat ca e locuita!....se poate aplica si in cazul altor state. Politica malthusiana este aplicata la scara larga.

    Pentru privilegii am fost si suntem vanduti de catre decidentii marioneta. Rusinos pentru specia umana si chiar animala!

    Cand vom deveni adultim noi copiii pamantului? Cand ne vom maturiza si vom privi in urma ne va fi rusine de ce nu am facut cand trebuia pentru noi si semenii nostri. In Grecia capul bisericii ortodoxe a luat atitudine printr=o scrisoare... 

    Nu domnule Codita, nu esti optimist de felul tau; esti intruchiparea PESIMISMULUI !. 

    1. Mason este editorul economie al programului emblematic BBC Newsnight şi ca atare, unul dintre susţinătorii din jurnalismul de limbă engleză de cel mai înalt nivel al ideii că nimic nu se compară cu un pic de ''gaze lacrimogene'' pentru a înviora relatări economice seci dar semnificative. 

      Cartea a fost publicată prea târziu pentru a include protestele din România, dar ele se potrivesc perfect cu insistenţa lui Mason potrivit căreia condiţiile economice şi eşecul politic care le însoţeşte... 

      Aceasta postare este mai buna decat articolul!. 

      Poate numai conditiile vitrege determinate de schimbarile climatice ne va solidariza, in calitate de specie umana!

      Nu trebuie sa auitam ca cei ce detin monopolul financiar si-au construit planuri B si C de a scapa din eventualele cataclisme. Scapa cine poate! Si totusi e bine sa gandim pozitim. Speranta moare ultima! 

      conditiile..ne va solidariza.....IQ 167

      Sigur ca da ! gandest pozitim !?.

      Salomeea pica ultima. 

      Nu are legatura cu IQ daca pui degetul gresit pe taste...oricui i se poate intampla!

    Avem politia modei dar unde-i politia care controleaza pe cei care controleaza ca Nu controleaza. Sa credem ca odata cu schimbarea (prin vot daca votul e exprimat de o majoritate si nu ca pana acum

    )se va schimba si actulala garnitura de functionari politizati ?  

    1. Alo, Salo..ai citit?

      Bilderberg 2012 se va ocupa,in mod aproape sigur , printre altele,si de mica glaciatiune care se va manifesta in toata Europa. Si in alte zone ale lumii. Inclusiv SUA. Vor fi cresteri ale pretului la combustibilii fosili. Si castiguri pe masura...Nebunia actiunilor impotriva Iranului va duce la neplaceri uriase ,subliniez,uriase ,pentru initiatorii euroatlantici,printre care si marele pigmeu politic ,francezul Sarkozy. Gaura financiara de 15mld. euro,descoperita de guvernantii actuali ai...

      Medicamente, medicamente...... unde-s pastilutele ?. 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb