SĂ NU SE REVIZUIASCĂ, DAR SĂ SE SCHIMBE ÎN PUNCTELE ESENŢIALE Specialiştii: "Îngheţarea accizei înseamnă, de fapt, creşterea ei"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 28 noiembrie 2014

Specialiştii: "Îngheţarea accizei înseamnă, de fapt, creşterea ei"

Mult aşteptata formulă de calcul a accizei a "răsuflat", ieri, în presă, reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice confirmând-o, ulterior.

Pe cât de mult "s-a lucrat" la el, pe atât de simplu este noul mod de calcul al controversatei taxe, acesta dovedindu-se, din nou, impredictibil.

Pe principiul "Ori să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc, dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele esenţiale", ministerul de resort menţine valoarea din acest an a accizelor, care vor fi calculate de acum înainte în lei - nu în euro la cursul BCE de la 1 octombrie, ca până în prezent -, din 2016 urmând să fie indexată cu rata inflaţiei.

Specialiştii susţin că, de fapt, îngheţarea accizei la valoarea din acest an reprezintă creşterea acestei taxe, în contextul în care, dacă ar fi fost păstrată actuala formulă de calcul, valoarea accizei ar fi trebuit să scadă.

Amintim că, pentru anul în curs, accizele au fost calculate la un curs de 4,73 lei/euro, în condiţiile în care BCE a anunţat un curs de 4,4093 lei/euro, la 1 octombrie 2014.

Produsele accizabile sunt carburanţii, energia electrică, alcoolul, tutunul, cafeaua, produsele de lux.

Ionuţ Dumitru: "Vor fi noi modificări ale normelor ce reglementează acciza"

Păstrarea nivelului accizei înseamnă o nouă modificare a reglementării din domeniu, adică, încă o dată, impredictibilitate fiscală, subliniază Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

Domnia sa ne-a precizat: "Este greu de evaluat impactul deciziei MFP, însă în mod cert modalitatea de calcul este arbitrară, ceea ce nu este deloc normal. Ar fi fost normal să fie păstrată aceeaşi formulă, în funcţie de curs, ca să avem predictibilitate. Dacă ar fi fost menţinut Codul Fiscal în vigoare, acciza ar fi trebuit să scadă.

Faptul că s-a stabilit ca această taxă să nu mai scadă, înseamnă, de fapt, o creştere a accizei, raportată la legislaţia actuală".

Guvernul are de acoperit un gol la buget de circa 2% din PIB pentru anul viitor, provenit din scăderea CAS şi alte măsuri adoptate recent, la care se adaugă reducerea necesară de deficit bugetar, pentru încadrarea în ţinta asumată de 1,4%, a declarat, ieri, Ionuţ Dumitru, precizând: "Dacă plecăm de la ideea că anul viitor rămânem în angajamentele pe care ni le-am asumat, respectiv deficit bugetar de 1,4% pentru anul viitor şi de 2,2% cât este ţinta pentru anul acesta, putem face calcule relativ simple, care ne duc la cifre foarte mari, necesar de acoperit de circa 15 miliarde lei".

Şi expertul fiscal Dan Schwartz consideră că vorbim, de fapt, despre o creştere: "Vom avea în continuare o acciză calculată la un curs care nu a existat niciodată. Nu are nicio logică economică, este o metodă ca autorităţile să încaseze bani în plus pe care, de fapt, n-o să-i încaseze, pentru că evaziunea fiscală va creşte. Toţi cei care vor fi afectaţi vor gândi că merită să rişte, în aceste condiţii. Accizele mari sunt motive pentru creşterea evaziunii fiscale. Acciza la petrol se regăseşte în toate preţurile. În condiţiile în care, pe piaţa internaţională, preţul petrolului scade, fapt care ar fi putut duce la reducerea preţului carburanţilor şi la noi, la noi, combustibilul s-a scumpit în mod constant".

În opinia sa, modul în care s-a stabilit că va fi calculată acciza reprezintă una dintre strategiile pentru acoperirea deficitelor create de adoptarea măsurile electorale din acest an.

Gilda Lazăr, JTI: "Deciziile fiscale sunt luate doar în favoarea statului"

Este evident că Executivul se află în căutarea unor surse pentru finanţarea promisiunilor din recenta campanie, opinează Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications în cadrul JTI România, Moldova şi Bulgaria.

Domnia sa ne-a declarat: "Este deja axiomatic: deciziile fiscale sunt luate doar în favoarea statului. Au fost anunţate mărirea salariului minim, a salariilor profesorilor, scăderea TVA la carne, iar toate acestea trebuie acoperite de undeva. Nivelul de 4,73 lei/euro anunţat anul trecut ca urmare a «indexării» cu inflaţia reprezenta rezultatul unui oarecare calcul, chiar dacă fără nicio logică economică. Menţinerea aceluiaşi curs şi fixarea accizei în lei pentru 2015 este pur şi simplu o decizie arbitrară, menită să aducă statului noi foloase necuvenite. Aşadar, vom continua şi în 2015 să plătim accizele în baza unui curs artificial, stabilit fără argumente economice, altele decât teama că veniturile bugetare ar putea să scadă la anul".

Gilda Lazăr subliniază că ceea ce se întâmplă în piaţa tutunului este un caz special, reiterând că, pentru produsele acesteia, nu a fost atins încă nivelul minim de accizare, ca în cazul celorlalte produse accizabile, în Codul Fiscal fiind prevăzut un calendar de creştere graduală a accizelor, la fiecare 1 aprilie, în euro, până la atingerea nivelului minim din UE, de 90 euro pe mia de ţigarete, în 2018.

"Pentru că vom continua să operăm cu două unităţi de măsură, confuzia se va perpetua - plata accizelor se face la cursul iniţial «ajustat» pentru 2014, apoi fixat arbitrar pentru 2015, care duce la depăşirea calendarului, însă, pentru comparaţia cu nivelul de accizare din celelalte state membre, se utilizează în continuare cursul de referinţă al Băncii Centrale Europene la 1 octombrie", ne-a mai spus doamna Lazăr.

În opinia sa, Guvernul trebuie să-şi construiască o strategie bugetară pe termen lung, care să aibă în vedere indicatorii macroeconomici, dar şi creşterea economică reală. Cel puţin în materie de accize, începând cu devansarea de anul trecut a plăţii accizei din iulie în aprilie, politica fiscală a constat în decizii pe termen scurt, care au făcut mai mult rău decât bine, determinând reintrarea comerţului ilegal cu ţigarete pe un trend asecendent, ne-a precizat Gilda Lazăr.

Piaţa neagră a ţigaretelor a înregistrat, în 2014, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, aducând pierderi anualizate la buget de circa 500 milioane euro.

Augustin Hagiu, FORT: "Problema este că preţurile carburanţilor nu mai pot scădea"

Problema care apare ca urmare a implementării noii formule de calcul a accizei este că preţurile carburanţilor nu mai pot scădea, potrivit lui Augustin Hagiu, reprezentantul Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT).

Domnia sa ne-a declarat: "Nebunia a fost demarată din 2013, când a fost schimbată formula de calcul a acestei taxe. Având în vedere că toată lumea se aştepta la o scădere a accizelor, pe baza formulei actuale, faptul că valoarea accizei va fi îngheţată reprezintă tot o creştere, o creştere morală".

Domnul Hagiu este de părere că bugetul de stat va pierde, având în vedere că deja jucătorii din piaţa de profil noncaptivă se alimentează din Ungaria şi Slovenia.

"Dacă rămâneam la formula din 2012, am fi avut acum o valoare a carburantului la pompă, cu tot cu supraacciză, fără TVA, sub nivelul preţului din ţările unde acum carburantul este mai ieftin.

Şi dacă se menţinea formula de anul trecut, am fi ieşit tot pe câştig", ne-a mai spus reprezentantul FORT.

Într-un comunicat transmis de FORT în urmă cu câteva zile, se arată: "Alimentarea cu carburanţi în Ungaria a devenit cea mai atractivă pentru transportatorii români care tranzitează Europa, în contextul în care Guvernul României se comportă ca un duşman al propriului buget (dosit în sertare) şi trimite transportatorii români să alimenteze în afara graniţelor, pierzand, astfel, acciza, TVA-ul şi impozitele aferente vânzărilor de carburanţi".

Reprezentanţii FORT reamintesc faptul că nivelul cursului euro/leu, "dus intenţionat mai sus în momentul construirii bugetului pentru 2014, pentru a «forţa» încasări mai mari la buget", a făcut ca, pe primele şase luni din acest an, să se încaseze din accize mai puţin decât îşi programase Guvernul (97,4%), ceea ce a condus la un minus de venituri din această zonă de 301 milioane de lei.

Guvernul ar fi trebuit să anunţe modul de calcul al accizei înainte de alegeri

Conform normelor de aplicare a Codului Fiscal, Ministerul Finanţelor era obligat să publice pe site-ul propriu modul de calcul al accizei pentru anul viitor până cel târziu la data de 20 octombrie 2014, adică înainte de alegerile prezidenţiale, fapt care nu s-a întamplat, însă.

Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că taxele şi impozitele, făcând referire şi la accize, vor rămâne "exact cum au fost în 2014, niciun leu în plus", în condiţiile în care formula în baza căreia a fost calculată valoarea accizelor până în prezent ar fi trebuit să conducă la o scădere a acestei taxe.

Codul Fiscal actual prevede că accizele sunt determinate în baza cursului de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a anului precedent celui pentru care se calculează valoarea accizei.

Potrivit reglementărilor fiscale, prin excepţie de la prevederile menţionate anterior, în situaţia în care cursul de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent este mai mic decât cursul de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior anului precedent, valoarea în lei a accizelor se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro, pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior anului precedent, valoare actualizată cu media anuală a inflaţiei, calculată în luna septembrie din anul precedent.

În baza acestor dispoziţii şi ţinând cont de faptul că valoarea cursului de schimb leu/euro la 1 octombrie 2014 (4,4093 lei/euro) este mai mică decât cea din 1 octombrie 2013 (4,4485 lei/euro), cursul de schimb în baza căruia ar fi trebuit calculate accizele pentru 2015 ar fi fost cel din 2013, de 4,4485 lei/euro. Acesta ar fi urmat să fie actualizat cu media anuală a inflaţiei calculată în septembrie 2014, potrivit aceloraşi norme în vigoare.

Pe aceleaşi considerente, anul acesta, Guvernul a luat în considerare cursul BCE din 2012, accizele fiind plătite la un curs de 4,73 lei, cu 30 de bani peste nivelul anunţat de BCE în 2013.

Cursul de schimb, în 2012, a fost de 4,5223 lei/euro, iar inflatia luată în calcul a fost de 4,77%, ajungându-se, astfel, la un curs de 4,7380 lei/euro, la care a fost calculată acciza din acest an.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Ponta si pupila sa de la finante ne serveste minciuni peste minciuni avand grija sa ne creasca taxele si impozitele pentru se relaxa in Dubai.

    Asta in timp ce se fura la greu de la buget prin contracte paguboase cu statul si evaziune fara limite. 

    Ministra o fi aflat ca un job de 100.000 de dolari in state este mic pentru oameni competenti si valorosi, 

    O ministra mediocra, incompetenta si mincinoasa ca si protectorul iei,

    Poate DNA se apleaca putin si pe contractele semnate de aceasta ! 

    1. Ba chiar satisfacator, de 100 de mii pe an pentru un proaspat absolvent cu doctorat care lucreaza in invatamantul american.

      Taxele si Dubaiul nu au nicio legatura. Dar ridica semne de intrebare privind etica dlui Ponta. 

      Pai, daca Ponta nu vrea, ce sa faca sarmana fata? Sa faca ea autostrazi? A facut ceea ce a putut in conditiile date. O vad ca pe un sacrificiu adus pe altarul lipsei de orientare si gindire sanatoasa a bezmeticei noastre clase politice.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb