MADR anunţă măsuri împotriva comercializării vinurilor falsificate

D.I.
Miscellanea #Agro-alimentar / 10 aprilie 2018

MADR anunţă măsuri împotriva comercializării vinurilor falsificate

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a iniţiat acţiuni de verificare a calităţii şi conformităţii tuturor vinurilor existente pe piaţă, se arată într-un comunicat al instituţiei, dat astăzi publicităţii.

Potrivit documentului, în urma controalelor au fost depistate în depozitele unor distribuitori din judeţele Buzău, Galaţi şi Neamţ unele loturi provenite din Bulgaria, care s-au dovedit a fi falsuri.

Astfel, pentru identificarea unor eventuale fraude, probele au fost trimise pentru efectuarea de analize izotopice, specifice identificării prezenţei apei exogene, respectiv a prezenţei alcoolului etilic de altă natură decât cel obţinut prin fermentarea naturală a strugurilor. Probele au fost analizate de către Laboratorul de Spectrometrie de Masă, Cromatografie şi Fizica Ionilor din cadrul Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare Cluj Napoca.

Reprezentanţii MADR afirmă că rezultatele au confirmat prezenţa apei exogene şi a alcoolului de altă origine decât cel provenit din fermentaţia mustului de struguri (vin pichet) ceea ce reprezintă elementele infracţiunii de falsificare a vinurilor, conform Legii viei şi vinului 164/2015.

Potrivit sursei citate, în urma acestor neconformităţi depistate, s-au aplicat următoarele măsuri:

- Retragerea de la comercializare a unei cantităţi de 29.174 l vin falsificat;

- Acordarea de sancţiuni contravenţionale în valoare de 80 000 lei;

- Sesizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea aplicării legislaţiei fiscale;

- Sesizarea IGPR - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, în vederea efectuării cercetărilor de specialitate.

Ministerul precizează că în baza protocolului de cooperare şi a Planului comun de acţiune între MADR şi ANAF pentru verificarea legalităţii desfăşurării activităţilor de producţie şi comercializare în domeniile produselor viticole, se monitorizează toate loturile de vin de masă provenite din Bulgaria.

În comunicat se mai menţionează că piaţa vinurilor din ţara noastră "este recunoscută ca o piaţă care oferă consumatorilor produse de foarte bună calitate şi diversitate, iar Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are obligaţia de a proteja acurateţea şi prestigiul vinurilor româneşti".

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb