Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) informează că, în urma dezbaterilor publice care au avut loc ca urmare a postării pe site-ul Ministerului a normelor metodologice de aplicare a Legii nr.217/2016, privind diminuarea risipei alimentare, a propunerilor şi opiniilor cu valoare de recomandare primite de la reprezentanţii sectoarelor aflate sub incidenţa prezentei Legi, a rezultat necesitatea instituirii unor noi termene, potrivit unui comunicat de presă.
În acest sens, MADR susţine prelungirea termenelor până la data de 31 decembrie 2017, prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă.
Ministerul face precizarea că aceste măsuri sunt luate din cauza "inaplicabilităţii Legii nr.217/2016 în forma actuală".
Un grup de lucru format din experţi ai MADR şi din actori ai sectorului de producţie agroalimentar, lucrează pentru îmbunătăţirea Legii nr.217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, potrivit sursei citate.