MAE:  Festivalul Internaţional de Artă, pe agenda întâlnirii dintre Comănescu şi directorul festivalului

Laura Boico
Politică / 4 august 2016

Festivalul Internaţional de Artă Europalia reprezintă, de aproape cinci decenii, o oportunitate majoră pentru promovarea patrimoniului cultural, a tradiţiilor, potenţialului creator şi industriilor creative ale ţării cu statutul de invitată de onoare, a declarat astăzi ministrul Lazăr Comănescu în cadrul întâlnirii cu o delegaţie a Europalia Internaţional condusă de baroneasa Kristine De Mulder, director general, care efectuează o vizită de lucru la Bucureşti în perioada 2-5 august, potrivit unui comunicat al MAE remis redacţiei.

Conform sursei citate, Lazăr Comănescu a menţionat parcurgerea cu succes de către România a etapelor privind candidatura ca ţară invitată de onoare la ediţia din 2019 a Festivalului şi a reiterat angajamentul exprimat odată cu depunerea candidaturii. Totodată, a amintit faptul că România a participat în 2007 la ediţia dedicată Europei, în calitate de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.

Directorul general Europalia Internaţional a transmis aprecierea organizatorilor belgieni faţă de candidatura României, menţionând interesul de care se bucură în Belgia şi ţările limitrofe cultura română şi performanţele creaţiei contemporane.

Festivalul Internaţional de Artă Europalia este cea mai mare manifestare culturală din Belgia. Lansată la Bruxelles, în 1969, aceasta reprezintă un festival internaţional de artă bienal care pune în valoare patrimoniul şi diversitatea culturală a unei ţări invitate. Dat fiind afluxul mare de turişti (turism profesional, turism de afaceri, turism cultural), Festivalul reprezintă un instrument de prim rang în prezentarea unei ţări/ culturi în faţa publicului european şi internaţional.

Printre ţările invitate de onoare la ediţiile precedente s-au numărat: Italia (1969 şi 2003), Franţa (1975), Spania (1985), Portugalia (1991), Republica Cehă (1998), Polonia (2001), Federaţia Rusă (2005), R. P. Chineză (2009), Brazilia (2011), India (2013), Turcia (2015). În 2017, ţara invitată va fi Indonezia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb