Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a folosit prilejul aniversării Zilei NATO pentru a reitera angajamentul ferm al ţării noastre pentru misiunea fundamentala a NATO şi obiectivele sale. MAE va acţiona, în continuare, în colaborare cu celelalte instituţii ale statului pentru o relaţie transatlantică solidă, pentru consolidarea parteneriatului dintre Europa şi America de Nord în gestionarea noilor provocări globale, informează un comunicat de presă remis redacţiei.
NATO rămâne principalul garant al securităţii ţării noastre, iar obiectivul major al ţării noastre este consolidarea relevanţei şi eficacităţii NATO, ca pilon fundamental al securităţii euro-atlantice la începutul secolului XXI, mai precizează comunicatul.
Prin eforturile întregii societăţi româneşti, după numai 8 ani ca membru al Alianţei Nord-Atlantice, ţara noastră a dobândit un profil strategic bine conturat, care pune în evidenţă poziţia geo-strategică de frontieră atât pentru Alianţa Nord-Atlantică, cât şi pentru UE, având o miză importantă în a contribui la ancorarea vecinătăţii noastre estice la comunitatea euro-atlantică, dar şi la desăvârşirea procesului de integrare a Balcanilor Occidentali, mai menţionează comunicatul MAE.