MAE:  Stoenescu reiterează, la Londra, importanţa liberei circulaţii a forţei de muncă

Diana Popescu
Internaţional / 15 aprilie 2016

Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a avut astăzi, o serie de întâlniri cu autorităţile locale şi cu membrii comunităţii româneşti din Londra, potrivit unui comunicat primit pe adresa redacţiei.

În cadrul întâlnirii cu reprezentanţii Consiliilor Locale din Harrow, Brent şi Kensington, s-au purtat discuţii despre interesul ambelor părţi pentru dezvoltarea şi diversificarea cooperării bilaterale, în contextul Parteneriatului Strategic dintre România şi Regatul Unit al Marii Britanii. Ministrul delegat a reafirmat deschiderea autorităţilor române pentru intensificarea colaborării în domenii precum securitate, economie, energie, IT&C, infrastructură, agricultură şi turism.

Agenda vizitei la Londra a cuprins şi o întâlnire cu membrii comunităţii româneşti. Ministrul a evidenţiat rolul pe care îl are comunitatea românească din Marea Britanie la promovarea imaginii României precum şi contribuţia lucrătorilor români la economia Marii Britanii. Totodată, oficialul român a atras atenţia asupra rolului pe care îl are educaţia pentru păstrarea şi promovarea limbii şi culturii române în rândul comunităţilor româneşti din străinătate, în special în rândul copiilor români care sunt integraţi în sistemele educaţionale locale. În acest sens, s-a discutat despre dezvoltarea proiectelor vizând studiul facultativ al limbii române ca limbă maternă în învăţământul de stat din regiunile sau localităţile în care se regăsesc comunităţi româneşti consistente, se mai arată în comunicat.

Întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Londra a prilejuit şi organizarea unei sesiuni de informare privind noile modalităţi de vot pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate.

Vizita ministrului delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, în Regatul Unit al Marii Britanii, continuă cu o serie de întâlniri la Edinburgh cu reprezentanţii comunităţii româneşti şi mediului asociativ din Glasgow, Inverness, Belfast, Liverpool, Leeds şi Newcastle upon Tyne.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb