UPDATE Magistraţii au protestat în mai multe oraşe faţă de modificarea legilor Justiţiei

S.A.
Miscellanea #Legislatie / 18 decembrie 2017

Magistraţi protestând în faţa Curţii de Apel Bucureşti (Sursa foto: Matei M. Bărbulescu/Facebook)

Magistraţi protestând în faţa Curţii de Apel Bucureşti (Sursa foto: Matei M. Bărbulescu/Facebook)

Actualizare 20:10 CAB se delimitează de protestul magistraţilor

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) se delimitează de acţiunile de protest desfăţurate în această seară în faţa instanţei de câteva sute de magistraţi.

Într-un comunicat de presă al CAB se arată: "Curtea de Apel Bucureşti se delimitează de acţiunile de protest desfăşurate în data de 18 decembrie 2017, lângă sediul acestei instituţii, la iniţiativa individuală a unor judecători. Totodată, Curtea de Apel Bucureşti subliniază necesitatea respectării prevederilor legale care reglementează statutul magistratului, a separaţiei puterilor în stat şi folosirea doar a pârghiilor pe care legea şi regulamentele le găsesc adecvate pentru exprimarea opiniilor".

(S.A.)

--------------

Actualizare 19:30 Preşedintele CSM: "Magistraţilor nu trebuie să li se dea motive de a se exprima prin recurgerea la proteste"

Magistraţii nu trebuie să aibă motive de a se exprima prin recurgerea la protest, mai ales atunci când reacţia poate fi justificată de un potenţial dezechilibru în înfăptuirea actului de justiţie, a precizat astăzi judecătorul Mariana Ghena, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

"Atunci când, la propuneri de modificare ale unor legi ce vizează activitatea sistemului judiciar şi a justiţiei în general, se preconizează astfel de reacţii, chiar din interiorul sistemului, acest aspect trebuie să dea de gândit întregii societăţi şi, mai ales, iniţiatorului legislativ. Participarea Consiliului, prin reprezentanţi, în procedura dezbaterilor este exprimarea disponibilităţii sistemului judiciar la dialog deschis şi a dorinţei de a contribui la construirea unei reglementări care să rămână şi după noi. Poziţia instituiţională a Consiliului, rezultată în urma consultării corpului magistraţilor este una corectă, de respect şi implicare faţă de procedura dezba", a precizat Mariana Ghena, într-o Scrisoare deschisă adresată preşedintelui Comisiei speciale pentru modificarea Legilor justiţiei, Florin Iordache.

Preşedintele CSM îndeamnă la demersuri urgente astfel încât motivele generatoare de nemulţumiri să fie evaluate, dezbătute şi înţelese de corpul magistraţilor, în beneficiul întregii societăţi.

"În egală măsură însă, Consiliul Superior al Magistraturii reafirmă că dialogul şi ascultarea activă reciprocă şi cu bună-credinţă a partenerilor de dezbatere, este cel mai util şi eficient instrument de identificare a soluţiilor la probelemele cu care se confruntă societatea. În acest context, în numele întregului sistem judiciar, vă adresez, stimate domnule preşedinte, solicitarea de a da răgaz Consiliului Superior al Magistraturii să consulte corpul magistraţilor, în vederea formulării unor amendamente şi observaţii tehnice cu privire la textul propunerilor de modificare ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală, aflate în procedura dezbaterii parlamentare", se precizează în documentul citat.

(G.F.)

----------

Actualizare 19:10 Câteva zeci de magistraţi au protestat în Iaşi şi în Timişoara

Aproximativ 50 de magistraţi au ieşit în această seară pe scările din faţa Palatului de Justiţie din Iaşi pentru a-şi manifesta dezacordul faţă de modificările legilor justiţiei şi ale Codurilor Penal şi de Procedură penală. Proteste ale magistraţilor au avut loc şi la Timişoara.

Alexandru Roman, procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, a declarat că asistăm la un dispret faţă de corpul magistraţilor, el susţinând că protestul procurorilor şi judecătorilor din Iaşi ar trebui să constituie un semnal de alarmă pentru guvernanţi, potrivit news.ro.

"Rolul nostru e să aplicăm legea, dar vedem că nu se ţine cont de propunerile asociaţiilor profesionale. Am decis să ieşim în stradă la finalul programului de lucru pentru a nu afecta activitatea şi a nu exista nici o constrângere pentru colegii noştri", a spus Alexandru Roman.

(G.F.)

-----------

Actualizare 19:00 Procuror: "Amendamentele la Legile justiţiei pot avea consecinţe directe şi grave asupra cetăţenilor"

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, Florin Căşuneanu, a declarat astăzi că amendamentele la legislaţia privind Justiţia sunt "chiar absurde" şi pot avea consecinţe ''directe şi grave'' asupra cetăţenilor.

"Vă daţi seama, mărturia mincinoasă este incriminată în forma actuală din 1968 din vechiul Cod Penal. Nu a fost modificată niciodată până acum, iar acum tam nesam va fi efectiv abrogată, ca să nu spun modificată pe ici şi colo, dar nu va mai avea nicio eficienţă. Apoi, la Codul de Procedură Penală sunt foarte multe modificări, cu începerea urmăririi penale faţă de persoană, înştiinţarea eventualului suspect, cu percheziţia făcută în anumite situaţii, sunt atât de multe încât nu pot face o ierarhie", a spus presei procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, potrivit Agerpres.

Întrebat despre viitorul Justiţiei, Căşuneanu a replicat: "Care justiţie? Ce justiţie? Din punctul meu de vedere putem să închidem porţile şi să spunem gata, dăm liber la infracţiuni".

"Nu sunt consecinţe asupra noastră directă. Din păcate sunt consecinţe asupra cetăţenilor. Noi am jurat să respectăm Constituţia", a mai spus Florin Căşuneanu.

(G.F.)

------------

Actualizare 18:30

Protestul de la Curtea de Apel Bucureşti organizat de magistraţi şi care a durat aproximativ o oră s-a încheiat.

(S.A.)

-------------

Actualizare 18:25 Cursanţii INM au protestat împotriva modificării Codului Penal şi a Codului de procedură penală

Cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii (INM) au protestat astăzi în faţa instituţiei împotriva iniţiativelor privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală.

Auditorii de justiţie s-au alăturat protestului magistraţilor vizavi de proiectele de lege privind domeniul justiţiei.

(G.F.)

----------

Aproximativ 500 de magistraţi din Capitală protestează în tăcere, în această seară, la Curtea de Apel Bucureşti, faţă de modificarea legilor Justiţiei, dar şi faţă de modificările Codurilor penale.

Protestul magistraţilor din Capitală are loc pe treptele Curţii de Apel Bucureşti, magistraţii având coli A4 cu textul jurământului de credinţă: "Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apar drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".

Protestul se desfăşoară în tăcere. Şoferii claxonează în semn de susţinere atunci când trec prin faţa clădirii, iar trecătorii îi aplaudă, relatează news.ro.

Procurorul Antonia Diaconu a declarat, potrivit agenţiei citate: "Noi suntem aici pentru nişte principii şi sperăm ca aceste legi să nu fie adoptate în această formă, de fapt de-asta suntem aici. Nu cred că după Revoluţie a mai fost un protest al magistraţilor. Speranţa moare ultima, iar noi suntem aşa, mai tenace de felul nostru, poate nu este totul pierdut şi cei din Parlament vor ţine cont de ce spunem noi şi de ce spun oamenii. Modificări care ne afectează? Păi sunt foarte multe. Limitarea probatoriului, înregistrările video despre care vorbeşte toată lumea, imposibilitatea folosirii datelor obţinute din percheziţiile informatice, alte date decât cele pentru care a fost emis mandatul. Sunt foarte multe. De-asta şi noi ne-am apucat să facem acele mici povestioare pe reţelele de socializare, pentru ca oamenii să înţeleagă despre ce este vorba".

În cursul acestei zile, au avut loc proteste în stradă ale magistraţilor în mai multe oraşe, precum Cluj-Napoca, Constanţa, Braşov, Brăila, Galaţi sau Slatina, unde judecătorii şi procurorii au protestat pe treptele instanţelor.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mariana Ghena, a trimis, astăzi, o scrisoare deschisă preşedintelui comisiei parlamentare speciale pentru legile justiţiei, Florin Iordache, în care îi cere să acorde timp Consiliului pentru a se consulta cu corpul magistraţilor.

În scrisoarea trimisă de preşedintele CSM se arată: "Aşa cum s-a anunţat public, există posibilitatea ca în cursul zilei de azi să se desfăşoare manifestări ale magistraţilor din anumite instanţe şi parchete a căror amploare şi durată, la acest moment, nu pot fi estimate. Cert este că magistraţilor nu trebuie să li se dea motive de a se exprima prin recurgerea la astfel de manifestări, mai ales atunci când reacţia poate fi justificată de un potenţial dezechilibru în înfăptuirea actului de justiţie. Cu siguranţă ştiţi cât de mult le trebuie magistraţilor până să ia o asemenea hotărâre. Şi dacă au luat-o, înseamnă că este necesar să existe disponibilitatea de a identifica împreună soluţii viabile şi de perspectivă".

Ea precizează că, atunci când magistraţii reacţionează în acest mod la propuneri de modificare ale unor legi ce vizează activitatea sistemului judiciar şi a justiţiei în general acest aspect trebuie să dea de gândit societăţii şi Parlamentului.

Ghena mai afirmă: "Poziţia instituiţională a Consiliului, rezultată în urma consultării corpului magistraţilor este una corectă, de respect şi implicare faţă de procedura dezbaterilor legislative, de dialog interinstituţional, conştienţi fiind de faptul că, în final, decizia va aparţine Parlamentului. Însă, chiar şi în aceste coordonate, puterea legislativă trebuie să reprezinte interesul general al societăţii. Dacă îngrijorările magistraţilor au ajuns să fie astfel exprimate, înseamnă că, dincolo de orice temei al urgenţei, acestea trebuie de îndată analizate".

Preşedintele CSM îl roagă pe Florin Iordache să acorde timp Consiliului pentru a se consulta cu magistraţii cu privire la legile justiţiei, să formuleze amendamente şi observaţii tehnice pe textul propunerilor de modificare a legii.

Ghena conchide: "În numele Consiliului, vă adresez rugămintea de a iniţia cele mai adecvate demersuri, de îndată aplicate, astfel încât motivele generatoare de nemulţumiri să fie evaluate, dezbătute şi înţelese de şi cu corpul magistraţilor, în beneficiul întregii societăţi. (...) Vă adresez, stimate domnule preşedinte, solicitarea de a da răgaz Consiliului Superior al Magistraturii să consulte corpul magistraţilor, în vederea formulării unor amendamente şi observaţii tehnice cu privire la textul propunerilor de modificare ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală, aflate în procedura dezbaterii parlamentare. (...) Justiţia trebuie să rămână putere a statului, a oamenilor drepţi, pentru noi toţi".

Legile justiţiei au intrat, astăzi, într-o procedură accelerată de dezbatere şi vot, fiind posibil ca până miercuri sau joi să fie aprobate toate cele trei proiecte. Rapoartele şi pentru dezbaterea din plenul Senatului vor fi făcute tot de Comisia specială condusă de Florin Iordache.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat săptămâna trecută cele trei legi ale Justiţiei: luni a fost dat votul final pe legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, iar miercuri au fost votate legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi legea 317/2004 privind funcţionarea CSM.

Senatul este forul decizional în cazul tuturor celor trei acte normative.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Procurorii nu trebuie sa fie magistrati. Procurorii trebuie sa aiba rang egal cu avocatii nu cu judecatorii. Cum au ajuns procurorii magistrati? Procurorii nu trebuie sa se implice in politica. In nici un fel. Judecatorii nu au ce cauta nici in masonerie nici in SRI.

    Legea răspunderii magistraților v-a scos în stradă.

    Cine ar vrea salarii mari, putere totală asupra destinelor celor pe care-i judecați, și nicio responsabilitate? 

    Voi?!? 

     36;oc total, ați ieșit la proteste după program.

    Mă întreb de ce nu protestează și pensionarii pentru pensii de mii de euro, de ce nu prostează și jandarmii pentru concedii medicale în zile de protest, eventual și personalul din penitenciare pentru condiții de muncă apropiate de cele ale demnitarilor. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb