Maguay a inaugurat, în data de 29 ianuarie, un laboratorul de e-learning în cadrul Centrului de Instruire pentru Comunicaţii şi Informatică "Decebal" din Sibiu, destinat activităţilor de instruire prin învăţământ deschis la distanţă, în rândul militarilor români, conform unui comunicat.
Compania românească susţine astfel procesul educaţional al militarilor români, punându-le la dispoziţie infrastructura necesară pentru a desfăşura activităţi de instruire la distanţă.
"Acţiunea se înscrie în politica Maguay de susţinere a informatizării mediului educaţional, în contextul creşterii semnificative a calităţii şi performanţei învăţământului militar. Înţelegem să ne comportăm ca un partener activ, implicat şi constructiv al mediului socio-economic românesc, orientat către viitor, către eficienţă şi performanţă", a declarat Eduard Pughin, Director Operaţiuni Maguay.
La eveniment au participat Comandantul Comandamentului Comunicaţiilor şi Informaticii din cadrul MApN, domnul general de brigadă Ion Cerăceanu, comandanţii şi şefii structurilor de comunicaţii şi informatică din unităţile militare, dar şi alţi reprezentanţi ai mediului academic sibian: Universitatea "Lucian Blaga", Universitatea "Alma Mater", Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu", reprezentanţii şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă "General Eremia Grigorescu". Laboratorul a fost sfinţit de ÎPS Andrei Făgărăşanul, episcop vicar al Mitropoliei Ardealului.
Laboratorul este destinat instruirii personalului militar din armată prin cursuri, folosind metodologii moderne şi eficiente.