MAI: 163 de cetăţeni străini au fost depistaţi în situaţii ilegale, la nivel naţional, în luna martie

ioana Dogaru
Miscellanea / 26 martie 2016

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări în baza planurilor proprii de acţiune şi în cadrul mecanismului de cooperare integrată au intensificat, la nivel naţional, activităţile specifice cu scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă în rândul comunităţii noastre, informează un comunicat de presă al MAI.

Astfel, pe parcursul lunii martie, au fost efectuate 298 de acţiuni şi controale, atât cu forţe proprii cât şi în cooperare cu structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini la nivel naţional, precizează sursa citată.

În cadrul acţiunilor, 163 de cetăţeni străini au fost depistaţi în situaţii ilegale, cei mai mulţi în Bucureşti şi pe raza de competenţă a judeţelor Arad şi Ilfov. Dintre aceştia, 68 au întrunit condiţiile necesare prelungirii dreptului de şedere, pentru 48 au fost dispuse măsuri de părăsire a teritoriului României, nouă au solicitat o formă de protecţie internaţională, doi au fost toleraţi iar pentru 36 s-au dispus alte măsuri, informează MAI.

Pentru 23 de persoane au fost organizate misiuni de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României. La ieşirea din ţară pe numele lor a fost aplicată măsura de nepermitere a intrării în România, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Poliţiştii au aplicat 475 de sancţiuni contravenţionale cu avertisment şi amendă, în valoare totală de 135.275 lei, cetăţenilor străini care nu au respectat legislaţia în domeniul migraţiei.

În domeniul azilului, în aceeaşi perioadă, au fost depuse 78 de solicitări pentru acordarea unei forme de protecţie internaţională în România. Cele mai multe persoane sunt din Siria, Yemen şi Somalia.

Acţiunile desfăşurate de către poliţişti urmăresc asigurarea ordinii şi siguranţei cetăţeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor şi combaterea migraţiei ilegale, se mai arată în comunicatul MAI.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb