Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Bucureşti are deschise, începând de astăzi, mai multe ghişee, informează Prefectura Municipiului Bucureşti, prin intermediul unui comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, activitatea cu publicul se va desfăşura în două schimburi, între 8.00 şi 19.00, iar timp de patru ore cele două schimburi se vor suprapune pentru a reduce timpul de aşteptare şi pentru a micşora termenele de eliberare a documentelor şi de programare la proba practică a examenului de obţinere a permisului auto.
"Prin această reorganizare a SPCRPCÎV Bucureşti se asigură o suprapunere a celor două schimburi pe un interval de timp de 4 ore, ceea ce va permite ca în intervalul orar 11.30-15.30, când se înregistrează cel mai mare număr de solicitanţi, să fie deschise un număr sporit de ghişee", anunţă Prefectura Bucureşti.