Mai poate evita Europa consecinţele devastatoare ale politicilor monetare ale BCE?

"Uniunea monetară este o gravă eroare, o ţintă nesăbuită şi fantezistă, care nu va uni, ci va dezintegra Europa", spunea sociologul Ralf Dahrendorf (1929-2009) într-un interviu acordat revistei Der Spiegel în 1995.

Profesorul Dahrendorf a fost comisar european, membru al Camerei Lorzilor din Marea Britanie şi director al prestigioasei instituţii London School of Economics.

Declaraţia sa a fost amintită de profesorul Hans-Werner Sinn, fost director al institutului Ifo din Munchen şi consilier economic al guvernului de la Berlin, într-un articol recent de pe site-ul Project Syndicate, unde se întreabă dacă nu cumva asistăm la "amurgul monedei unice".

"La douăzeci de ani după crearea formală a monedei euro puţini pot spune cu onestitate că a fost un succes", scrie Sinn, în condiţiile în care "după alimentarea unei masive bule speculative în Sudul Europei în prima decadă, a condus la apariţia unui sistem complex de politici monetare şi de transferuri în a doua, iar a treia decadă pare să fie marcată de alte probleme".

Poate cea mai mare dintre acestea este "distorsionarea pieţei de capital, care va determina grave prejudicii economice, pe care Europa nu şi le permite, având în vedere schimbarea radicală a mediului competitiv global, unde China creşte, iar Rusia şi America sunt tot mai agresive", după cum mai arată Hans-Werner Sinn.

Înainte de publicarea articolului său, analiştii de la JP Morgan au trimis clienţilor un studiu, preluat de Zerohedge, unde se arată că programele de relaxare cantitativă ale marilor bănci centrale "ar putea avea consecinţe financiare, economice şi politice devastatoare".

Economiştii marii bănci americane deschid lista consecinţelor cu bulele speculative de pe pieţele activelor financiare şi colapsul cheltuielilor de capital. În cazul celor din urmă, efectele negative vor fi semnificative în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi productivitatea muncii.

În plus, extinderea percepţiei privind existenţa bulelor speculative va conduce la creşterea incertitudinii în rândul investitorilor, care nu-şi vor aloca resursele financiare în proiecte pe termen lung, ci doar în speculaţii pe termen scurt.

Reducerea artificială a costurilor de finanţare, atât prin politica dobânzilor zero cât şi prin tipărire, conduc la crearea companiilor zombi şi prăbuşirea productivităţii. Aceasta este a doua consecinţă din lista analiştilor de la JP Morgan, care subliniază că "supravieţuirea companiilor ineficiente împiedică procesul distrugerii creative, care are loc într-un ciclu economic normal".

Altă consecinţă majoră a pornirii tiparniţelor este reprezentată de ratele scăzute, sau chiar negative, ale dobânzilor, care "îi zdrobesc pe cei care economisesc" şi "îi fac şi mai bogaţi pe cei bogaţi".

Dincolo de efectul negativ asupra economisirii individuale din zona euro, dobânzile promovate de BCE afectează grav şi fondurile de pensii, care se confruntă cu dezechilibre tot mai mari între active şi pasive.

Un exemplu recent a fost oferit de cotidianul Handelsblatt, unde se arată că fondul de garantare a pensiilor din Germania (Deutschen Rentenversicherung) a înregistrat o pierdere de circa 49 de milioane de euro în 2017 din cauza dobânzilor negative.

Valoarea fondului a crescut cu 3,6 miliarde în prima jumătate a acestui an, până la 34,3 miliarde de euro, pe fondul creşterii contribuţiilor, iar directorul financiar, Wilfried Husmann, a declarat pentru Handelsblatt că se aşteaptă la o pierdere similară şi în 2018.

Conform articolului din cel mai important cotidian financiar al Germaniei, menţinerea dobânzilor negative subminează sustenabilitatea pe termen lung a fondului de garantare a pensiilor, deoarece Deutschen Rentenversicherung este obligat prin lege să adopte o strategie conservatoare de investiţii, cu un orizont de cel mult 12 luni.

Efectul dobânzilor zero sau negative asupra fondurilor de pensii apare şi în lista de la JP Morgan, care mai include "exacerbarea războaielor valutare", ca urmare a deprecierii monedelor, "sufocarea pieţelor repo", în condiţiile deficitului de colateral, "sufocarea creditului" şi "forţarea celor care economisesc să economisească şi mai mult", deoarece au scăzut drastic veniturile din dobânzi.

În ceea ce priveşte "sufocarea creditului" şi efectele negative asupra economiei, analiştii de la JP Morgan susţin că "dincolo de un anumit prag, dobânzile negative pot avea consecinţe negative nedorite", cum ar fi "reducerea profitabilităţii băncilor, dobânzi mai ridicate pentru credite, funcţionarea deficitară a pieţelor monetare şi reducerea lichidităţii pe pieţele obligaţiunilor".

Fenomenul creşterii economisirii în urma scăderii veniturilor din dobânzi este observat de mai mulţi ani, iar efectul său asupra consumului este radical opus intenţiilor băncilor centrale, care încă mai susţin că dobânzile scăzute îl vor stimula. Ironia scap, desigur, marilor bănci centrale.

Dincolo de consecinţele economice şi financiare, lista de la JP Morgan se încheie accentuarea riscului politic pe termen lung, reprezentat de "avansul populismului şi dezacordurile politice extreme".

Acum oficialii BCE pregătesc terenul pentru încheierea acestui experiment monetar fără precedent istoric, însă incertitudinile s-au accentuat semnificativ în ultima perioadă, după cum arată şi ultimele date de la Eurostat.

Estimările preliminare pentru T2 2018 arată o încetinire a creşterii economice din zona euro, pe fondul unui avans peste aşteptări al ratei inflaţiei.

Deocamdată este prea devreme să vorbim despre spectrul stagflaţiei, dar până la sfârşitul verii viitoare, când toată lumea ar trebui să fie pregătită pentru începerea procesului de normalizare a dobânzilor, conform aşteptărilor "formate" de către BCE, se pot întâmpla multe.

Dacă acesta se va materializa, atunci Banca Centrală Europeană va fi nevoită să aplice "dobânzi Schrödinger", care cresc şi scad în acelaşi timp, atât pentru temperarea inflaţiei, cât şi pentru stimularea economiei.

Aproape cu un an în urmă, doi analişti de la Clarmond Wealth, o firmă de consultanţă financiară şi administrare de active din Marea Britanie, au ajuns la concluzii mult mai grave în ceea ce priveşte efectele politicilor monetare din ultimii 10 ani.

"Contractul social actual este prins în nisipurile mişcătoare ale finanţelor globale" şi "este ţinut în viaţă de bilanţurile corpolente ale băncilor centrale", care "îndeplinesc dorinţele guvernelor, astfel încât politicienii să nu fie nevoiţi să pună alternativa dureroasă în faţa electoratului", scriu Chris Andrew şi Mustafa Zaidi, în analiza cu titlul "O orgie de sânge".

În opinia lor, calea urmată de Banca Japoniei oferă "un memento sinistru al unei ere similare din urmă cu 80 de ani", iar "dacă va fi urmată şi de celelalte bănci centrale, va conduce la dezastru".

"Băncile centrale oferă excesul de credit care, în trecut, a fost urmat de o orgie de sânge", este concluzia analiştilor de la Clarmond Wealth.

Oare chiar nu au învăţat autorităţile de azi nimic din istoria secolului trecut, marcată de o ciudată corelaţie între extinderea accelerată a sistemului băncilor centrale şi două războaie mondiale, şi îşi vor condamna "supuşii" la repetarea suferinţelor inimaginabile prin care au trecut străbunicii, bunicii sau chiar părinţii lor?