MAI POATE FUNCŢIONA TERORISMUL STATELOR ÎMPOTRIVA CETĂŢENILOR CARE ÎŞI DORESC INDEPENDENŢA? O şansă istorică pentru Scoţia, o mare speranţă pentru popoarele Europei

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 septembrie 2014

O şansă istorică pentru Scoţia, o mare speranţă pentru popoarele Europei

La început a fost indiferenţa autorităţilor britanice. Apoi a venit un sondaj care arăta că scoţienii ar putea să voteze pentru independenţă la referendumul din 18 septembrie 2014.

Ca la un semnal, înalţi oficiali guvernamentali, în frunte cu premierul David Cameron, precum şi foşti locatari din Downing Street 10, au "invadat" Scoţia.

Lipsa de reacţie în faţa apelurilor lacrimogene la păstrarea unităţii şi istoriei comune a condus la schimbarea radicală a tacticii guvernamentale, pe fondul susţinerii totale din partea presei tipărite la sud de Zidul lui Hadrian.

Pentru un observator extern, pare incredibilă parada "ameninţărilor teroriste" cu care se va confrunta Scoţia dacă votează pentru independenţă, precum şi tonul abordat la umbra rămăşiţelor unui imperiu care, altădată, îşi extindea nestăvilit misiunea civilizatoare.

În perioada premergătoare obţinerii independenţei de către India, reprezentatul imperiului a declarat în faţa lui Gandhi că "fără administraţia britanică, ţara va fi cuprinsă de haos". "Vă rog să acceptaţi faptul că nu există oameni pe Pământ care să nu prefere propriul lor guvern, indiferent cât de rău este, unui guvern bun al unei puteri străine", i-a răspuns Gandhi. Replica oficialului britanic, care s-ar putea aplica la fel de bine şi în cazul Scoţiei, nu mai are nevoie de comentarii: "Dragă domnule! India este britanică. Cu greu se poate spune că suntem o putere străină!"

Pentru câteva zile, presa britanică a pus accentul chiar pe înţelesul original al noţiunii de terorism, după ce David Cameron a sugerat că "riscul atacurilor teroriste va creşte dacă Scoţia devine o ţară independentă", conform unei ştiri din The Telegraph. "Scoţia va beneficia de o siguranţă mai mare ca parte a Marii Britanii într-o lume periculoasă şi nesigură", a mai precizat premierul Cameron.

Absurditatea acestor afirmaţii a fost confirmată prin dispariţia lor din presă la scurt timp şi înlocuirea cu terorizarea economică a scoţienilor.

Marile bănci au anunţat că sunt gata să părăsească piaţa, iar Goldman Sachs a publicat nişte prognoze sumbre, generate şi de perspectiva ieşirilor masive de capital. Inclusiv implicaţiile independenţei pentru producţia şi comercializarea whisky-ului scoţian au fost analizate, concluziile fiind, de asemenea, negative, pe fondul apariţiei barierelor comerciale în Europa.

Despre "bancherii care încearcă să manipuleze alegerile pentru propriul profit", analistul american Martin Armstrong scrie că aceleaşi ameninţări au fost utilizate şi când Marea Britanie a refuzat să intre în zona euro. "Dacă Scoţia va ieşi din Marea Britanie şi va rămâne în afara UE, în timp ce se va îndepărta de Marx şi se va îndrepta către Adam Smith, va deveni o nouă Elveţie a secolului 21", mai scrie Armstrong pe blogul său.

În opinia sa, "Scoţia poate deveni centrul financiar al Europei dacă va fi inteligentă", iar fluxurile de capital vor reprezenta o compensare mai mult decât suficientă pentru o eventuală reducere a fluxurilor comerciale, mai ales că "UE are nevoie de Scoţia pentru petrolul din Marea Nordului".

Într-un editorial din ultimul număr al revistei The Economist se arată că "renunţarea la uniune va fi o greşeală pentru Scoţia şi o tragedie pentru ţara lăsată în urmă", în condiţiile în care taxele aplicate veniturilor petroliere din Marea Nordului nu vor fi suficiente pentru acoperirea costurilor aferente funcţionării statului.

Petrolul are, într-adevăr, o importanţă specială pentru relaţiile dintre o Scoţie independentă şi ce mai rămâne din Marea Britanie. O analiză recentă a lui Albert Edwards, de la Societe Generale, arată că Marea Britanie se confruntă cu un deficit de cont curent "extraordinar pentru această etapă a ciclului economic", de aproape 5% din PIB, şi asta fără a lua în considerare influenţa petrolului din Marea Nordului, ceea ce va determina declanşarea unei crize majore pentru lira sterlină. Consecinţa? Un vot în favoarea independenţei Scoţiei va determina şi ieşirea, voluntară sau involuntară a restului Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Printre pericolele economice enumerate, articolul din Economist aminteşte că activele bancare din Scoţia sunt de 12 ori mai mari decât PIB-ul regiunii, dar susţine poziţia lui Alex Salmond, preşedintele Partidului Naţional Scoţian, dintr-un punct curios de vedere: dacă Scoţia nu va ieşi din Marea Britanie, ar putea fi scoasă, împotriva voinţei sale, din UE.

Acesta este şi motivul pentru care Nigel Farage, preşedintele UKIP, şi-a exprimat opoziţia faţă de mişcarea pentru independenţă. După ce a adresat un apel Reginei să se pronunţe în favoarea unităţii, Farage l-a acuzat pe Alex Salmond, că "nu oferă o independenţă reală scoţienilor", ci doar transferă centrul decizional la Bruxelles, după cum scrie presa britanică.

Reacţii negative la adresa independenţei Scoţiei au venit, în ultimele zile, şi de peste Ocean. "Avem interesul ca Marea Britanie să rămână puternică şi unită", a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe pentru Financial Times.

"Consecinţele economice ale independenţei vor fi surpinzător de negative", a declarat şi Alan Greenspan, fostul preşedinte al Federal Reserve şi unul dintre "arhitecţii" crizei globale. În opinia sa, Banca Angliei nu va fi de acord să fie bancă centrală şi pentru Scoţia, cu implicaţii deosebit de negative pentru păstrarea lirei sterline ca monedă a Scoţiei. Având în vedere că şi Paul Krugman, laureatul Nobel pentru economie din 2008, susţine acest punct de vedere, se poate aprecia că viitorul economic al Scoţiei are toate şansele să fie "surprinzător de pozitiv".

Un alt insider al cercurilor politice şi economice americane, Pippa Malmgren, are o opinie diferită. "Independenţa Scoţiei va funcţiona, într-un fel sau altul", a declarat aceasta pentru televiziunea Bloomberg.

"Mişcările de independenţă indică faptul că cetăţenii nu mai cred în funcţionarea în propriul interes a structurii financiare a naţiunii în care trăiesc", a mai precizat Pippa Malmgren, care a remarcat şi extinderea la nivel global a tendinţelor separatiste.

Iar în Europa acestea sunt tot mai puternice. Recent, aproape două milioane de susţinători ai independenţei Cataloniei au mărşăluit prin Barcelona, în condiţiile în care populaţia totală a regiunii semi-autonome este de circa 8 milioane. Naţionaliştii din Bavaria privesc cu speranţă către Scoţia, după cum scrie The Telegraph, deoarece "nu va mai fi aşa de uşor ca mass-media să ignore subiectul". "Cu cât o unitate politică este mai mare, cu atât există mai puţine şanse ca vocile individuale să fie auzite", a declarat Florian Weber, liderul partidului Bavaria, pentru cotidianul online The Local.

Poate că Scoţia va reuşi, având în vedere susţinerea covârşitoare a independenţei din partea tinerilor. Sau poate că votul celor mai în vârstă va fi decisiv, pe fondul speranţei că promisiunea unui stat al bunăstării poate fi susţinută doar în cadrul uniunii.

Însă status-quo-ul nu mai poate fi menţinut. Chiar şi un vot majoritar împotriva independenţei nu poate opri schimbarea radicală a Marii Britanii, după cum mai scrie presa engleză.

Să sperăm că "duşul scoţian" va trezi întreaga Europă. Dincolo de incertitudinile politice şi economice, independenţa este factorul care "va forţa oamenii să gândească la aspectele economice şi de guvernare, ceea ce nu poate fi un lucru rău", a mai precizat Pippa Malmgren la televiziunea Bloomberg.

Sealbh math dhuit, Alba! Fie ca visul lui William Wallace să devină realitate!

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. care mare speranta pentru popoarele europei? daca fiecare comuna din UE ar fi independenta, n-ar avea bani de energie electrica si ar merge la wc-ul din curte... se imbata toti cu apa rece, au impresia ca dupa declararea independentei isi vor putea vinde tot asa de usor produsele fostilor compatrioti...vor profita rusii, care tin cu forta zeci de natii in federatia rusa si vor domina toata europa, dar va fi prea tarziu pentru vitejii independenti sa se regrupeze, si daca totusi o vor face, se vor certa care sa conduca coalitia, exact ca si la cruciade :))

    1. Coeziunea Uniunii Europene este asigurata de agresivitatea Uniunii Sovietice.

      Coeziunea Uniunii Europene este asigurata de agresivitatea Uniunii Sovietice.- asta e concluzie sau speranta?

    Europa nu arata deloc bine in acest moment. Tendintele separatiste, chiar si legitime, sunt periculoase. Romania nu va fi nici ea scutita de probeme de acest gen, iar politicienii de la Bucuresti, dar nu numai, par sa nu-si dea seama de gravitatea situatiei...

    1. nu stiti ca in Abardin :-) pretul locuintelor este mai ridicat decat in Londra. Daca ai servici acolo si nu te prezinti la poarta heliportului cu un Lamborgini te duc colegii la doctor sa te intrebe daca nu esti cumva actionar la Dacia. La fel ca si cu moralitatea care se termina acolo unde unde incep discutiile despre bani, la fel si cu independenta, este ceruta acolo unde miroase a petrol. Matale chiar nu iti aduci aminte cand faceam noi manifestatie si vroiam sa instauram Republica de la Ploiesti? Pai doar asa sa aiba dupa aceea politicienii zilelor noastre motiv sa o intoarca ca in republica sus mentionata? Nu era bun un bour in parlament, pentru a fi consecvent si inca unul la banca nationala care sa nu incurce foliili cu prezentarea privind aderarea la zona euro. Asa ce facem? Flexibili ca piftia sau membrele prietenului lui Goethe, in tinerete bineinteles :-)

      Esti sigur ca ai dreptate? l-ai intrebat pe domnul Treichl? 

    Dar cu ce-i mai democratica aceasta miscare, sau a catalanilor, decit cea a populatiei din Crimea, care cu participare masiva si vot exprimat covirsitor intr-o anume directie, a hotarit revenirea la Rusia?!

    1. Referndum original, cu glonţul pe ţeavă. Locuitorii Crimeei n-au opţiuneola referendumul de la 16 martie: fie se alătură Rusiei, ori îşi declară independenţa şi aderă mai apoi la Federaţia Rusă, informează Kyiv Post.

      Practic, alegerile sunt „da“ sau „da, mai târziu“. A vota „nu“, nu este o opţiune în referendumul organizat, cu glonţul pe ţeavă, de autorităţile rusofile de la Simferopol, nerecunoscute de administraţia de la Kiev sau de puterile occidentale.  

      Lipsa de opţiuni, mascată sub aspectul voinţei populare, nu suprinde pe nimeni care este familiarizat cu modul în care au decurs de-a lungul timpului alegerile în lumea sovietică. Parlamentul din Crimeea a prezentat recent buletinul de vot folosit pentru referendumul de săptămâna viitoare, care va avea loc într-o provincie ocupată de trupele Federaţiei ruse.  

      Pe buletinul de vot sunt expuse două întrebări care nu permit opţiunea unui răspuns negativ faţă de ceea ce se întâmplă acum în Crimeea. Nu există posibilitatea de a vota pentru menţinerea status-quo-ului regiunii. Votanţii sunt rugaţi să bifeze una dintre cele două întrebări: "Sunteţi de acord ca peninsula Crimeea să se unească cu Federaţia Rusă şi să devină parte a Federaţiei Ruse?" ori: "Sunteţi de acord cu instaurarea Constituţiei crimeene din 1992?"  

      Constituţia din 1992 declara Crimeea drept stat independent. Întrebările sunt scrise în rusă, ucraineană şi limba tătară, cele mai importante trei limbi vorbite în peninsulă. Documentele includ şi avertizarea că bifarea ambelor opţiuni invalidează votul.  

      politica bruxelului este cea bine cunoscuta, divide et impera.chiar daca pare caraghios cu cat sunt mai multe state cu atat vor conta mai putin in procesul de conducere al UE lasandu-le politicienilor "de la centru" mai multa putere.

      crimeea e in rusia nu in ue.fac pisu la alt gard.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb