Mai poate Wall Street să ignore piaţa muncii şi noile credite subprime din Statele Unite?

Pieţele internaţionale au aşteptat nerăbdătoare raportul oficial privind situaţia pieţei muncii din Statele Unite în august 2014.

Aşteptările indicau peste 200 de mii de noi locuri de muncă şi confirmarea tendinţei pe care se bazează Federal Reserve în deciziile de politică monetară. Dar BLS (Bureau of Labor Statistics) a dezamăgit. Doar 142 de mii de locuri de muncă au fost create, majoritatea în sectorul serviciilor.

"Nu cred datele de la BLS", a declarat Mark Zandi, economist şef la Moody's Analytics, pentru postul de televiziune CNBC, iar alţi economişti de pe Wall Street au exprimat aceeaşi opinie. Prognozele de pe piaţă indicau 225.000 noi locuri de muncă şi o scădere a ratei şomajului până la 6,1%. Adică datele care depăşesc aşteptările sunt credibile, iar orice altceva nu este decât o "greşeală" lipsită de credibilitate?

În ceea ce priveşte rata şomajului, analiştii au avut dreptate, dar motivele au fost altele. Aceasta se calculează pe baza sondajului de la nivelul gospodăriilor, care indică o creştere a numărului persoanelor din afara forţei de muncă până la un nou record, de 92,269 milioane, şi declinul gradului de participare al populaţiei civile în cadrul forţei de muncă până la 62,8%, un minim al ultimilor 36 de ani (vezi graficul 1).

David Stockman, fost membru al Congresului şi fost Director al Bugetului în administraţia Reagan, a publicat o analiză detaliată a perspectivelor pieţei muncii din SUA pe blogul său http://davidstockmanscontracorner.com

"Nu ştiu dacă cei de pe Wall Street ies pe afară ca să vadă ce se întâmplă în America", a declarat un telespectator al postului CNBC, care a "ghicit" numărul raportat de BLS, după cum scrie Stockman. Pe baza datelor oficiale, Stockman a calculat că "în afară de sectoarele educaţiei şi sănătăţii, nu a fost creat niciun loc nou de muncă în economia americană din iulie 2000". Mai mult, fostul oficial al administraţiei Reagan a descoperit că "numărul locurilor de muncă stabile a scăzut cu o rată de 18.000 pe lună în ultimii 14 ani", iar numărul locurilor de muncă temporare sau cu jumătate de normă a crescut accelerat în ultimii patru ani.

Şi atunci de unde vin datele optimiste referitoare la creşterea economică şi reluarea consumului? De la creditul de consum, desigur. Acesta a înregistrat în iulie 2014 cea mai mare creştere lunară din ultimii 13 ani, cu 26 de miliarde de dolari, pe fondul unei creşteri de 20,6 miliarde a creditului nonrevolving (n.a. credit acordat, în principal, pentru studii sau achiziţionarea de autoturisme), al cărui sold a ajuns la 2,347 trilioane (vezi graficul 2).

Creditul revolving, care include creditul acordat pe carduri, mai are mult până să ajungă la maximul din iulie 2008, de 1,021 trilioane de dolari, soldul din iulie 2014 fiind cu 13,8% sub acest nivel. Componenta nonrevolving a creditului de consum a depăşit semnificativ maximul anterior crizei, pe fondul intervenţiei masive a guvernului.

Soldul creditului acordat de guvernul federal, în special pentru studiile universitare, a crescut de peste 5 ori de la începutul anului 2008, până la 786,66 miliarde de dolari în iulie 2014. Fără această "contribuţie", soldul creditului nonrevolving ar fi fost acum la un nivel apropiat de maximul înregistrat în urmă cu şase ani.

În timp ce presa americană a început să publice, de circa un an, articole în care creditele pentru studii sunt considerate noile credite "subprime", economiştii de la Federal Reserve au trecut la evaluarea beneficiilor studiilor superioare.

De ce subprime? Deoarece la sfârşitul T2 2014, rata restanţelor de peste 90 de zile pentru creditele de studii a fost de 10,92%, iar valoarea nominală a acestora de circa 122 de miliarde de dolari, conform datelor de la FRBNY, în condiţiile în care soldul acestor credite a fost de 1,118 trilioane de dolari. Suma este mai mare decât valoarea cumulată a creditului acordat pentru achiziţionarea autoturismelor şi a creditelor acordate pe carduri.

Cu toate acestea, o analiză de la Federal Reserve Bank of San Francisco, din urmă cu câteva luni, ajunge la concluzia că "obţinerea unei diplome rămâne o investiţie bună pentru studentul mediu", în condiţiile în care "câştigurile ulterioare sunt mai mari decât costurile" (n.a. "Is It Still Worth Going to College?", FRBSF Economic Letter, 5 mai 2014).

Din păcate, în aceeaşi publicaţie, la doar două luni distanţă, acelaşi autor a descoperit că "salariile mediane ale absolvenţilor nu au ţinut pasul cu salariile mediane ale tuturor angajaţilor în ultimii şase ani", iar fenomenul a apărut încă din timpul recesiunii din 2001.

Dar asta nu este tot. O analiză din septembrie 2014 de la Federal Reserve Bank of New York contrazice concluziile economiştilor de la FRBSF: "valoare unei diplome nu este la fel de ridicată pentru toţi", mai ales pe fondul "creşterii costurilor de şcolarizare cu mult peste rata inflaţiei şi a scăderii salariilor pentru absolvenţi". Un alt studiu de la FRBNY arată că 44% dintre absolvenţii de studii superioare ocupau locuri de muncă ale căror cerinţe erau semnificativ sub calificarea lor în iunie 2013, în creştere de la 35% în 2008, iar tendinţa se manifestă încă din 2001.

Dincolo de fenomenul "supracalificării" absolvenţilor pentru locurile de muncă disponibile acum în economia Statelor Unite, obţinerea facilă a creditelor pentru studii poate avea consecinţe extrem de negative asupra gradului de flexibilitate al pieţei muncii. Conform unui articol de anul trecut din Wall Street Journal, "cel mai mare inhibitor al spiritului antreprenorial este creditul de studii", deoarece absolvenţii nu se pot aventura în proiecte de afaceri, ci sunt obligaţi să caute posturi care oferă o remuneraţie previzibilă.

Confruntaţi cu datele contradictorii de pe piaţa muncii, oficialii Federal Reserve au început să se întreacă în declaraţii al căror scop pare să fie inducerea unei confuzii şi mai mari la nivelul pieţelor. Oare au găsit în arhive ceea ce spunea preşedintele Harry Truman despre tactica adversarilor politici, "dacă nu poţi să-i convingi, zăpăceşte-i", şi încearcă să o folosească pentru a susţine iluzia succesului relaxării cantitative?

Michael Pettis, un veteran al Wall Street-ului care ocupă în prezent un post de profesor în cadrul Universităţii din Beijing, consideră că "încercarea Fed-ului de a stimula consumul prin iniţierea unei noi bule speculative în activele financiare nu este sustenabilă şi va conduce doar la creşterea gradului de îndatorare, fără a rezolva problema cererii deficitare".

Din păcate, aceste concluzii sunt ignorate pe Wall Street. Şi de ce nu ar fi? Bursele cresc şi aparenţele sunt, încă, menţinute cu succes de Federal Reserve şi de alte bănci centrale care "investesc" în America.

Mai rămâne o singură necunoscută. Cum va fi susţinută "creşterea" economică, atunci când armata Statelor Unite nu va mai putea să "sprijine" dolarul pentru a-i menţine rolul său de monedă internaţională?