Deşi numărul turiştilor prezenţi pe litoral a crescut cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul infracţiunilor a scăzut considerabil, cu aproape 28%, precizează Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Prin intermediul unui comunicat de presă.
Conform analizei realizate de MAI, numărul furturilor de pe plajă a scăzut cu 40%, cel al furturilor din auto cu 32%, iar furturile din spaţiile de cazare (hoteluri sau pensiuni) cu 38%.
"Pentru prevenirea infracţionalităţii, numărul angajaţilor MAI care acţionează pe litoral a fost suplimentat încă de la începutul perioadei de vacanţă, ajungând la peste 1.500 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, pompieri şi paramedici SMURD. Un obiectiv important al planului de măsuri pentru sezonul estival este creşterea siguranţei rutiere, sens în care echipajele de poliţie au acţionat cu efective mărite pe cele mai aglomerate drumuri pentru prevenirea accidentelor şi fluidizarea traficului", se arată în comunicatul citat.
MAI precizează că în perioada 15 iunie - 15 august, în judeţul Constanţa, numărul accidentelor grave de circulaţie a scăzut cu 32%, al persoanelor decedate cu 61%, iar al răniţilor grav cu 39%.
În aceste 2 luni, pe litoral, peste 1.000 de conducători auto au fost sancţionaţi cu suspendarea permisului de conducere, 347 pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 km/h, iar 88 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.