Majorarea taxei TV, agreată de conducerea SRTV şi de Comisia de cultură din Senat

F.A.
Companii / 23 octombrie 2013

Conducerea SRTV şi senatorii din Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă au agreat, astăzi, majorarea taxei TV.

Preşedintele director-general al SRTV, Claudiu Săftoiu, a precizat că această posibilitate a fost invocată încă de anul trecut de conducerea instituţiei, "în condiţiile în care rezultatele muncii profesioniştilor conving opinia publică cu privire la modificarea acestei taxe", potrivit surselor de presă.

El a invocat două variante de lucru, în contextul în care se doreşte ca susţinerea televiziunii publice - "discuţia aceasta să fie ridicată frontal, în dezbatere publică, şi mai apoi aplicată evident prin modificări legislative obligatorii".

Săftoiu a invocat faptul că taxa TV nu a mai fost majorată de zece ani.

Acesta a vorbit, în acest context, şi de presiuni financiare în televiziunea publică. "Nemaivorbind de faptul că, în condiţiile în care suntem nevoiţi să plătim datoriile enorme pe care le-am moştenit, posibilitatea de a propune programe noi, de a oferi telespectatorilor români lucruri de calitate şi de performanţă este una foarte greoaie. În condiţiile în care am preluat televiziunea publică cu o datorie de aproximativ 145 de milioane de euro, în mai puţin de un an de zile, prin eforturile la care ne-am angajat de a plăti datoriile prin reeşalonarea de către Guvernul României a datoriei la stat de 65 de milioane de euro, am rambursa, am plăti înapoi 30 de milioane de euro într-un interval mai puţin de un an", a spus oficialul SRTV.

Majorarea taxei TV ar putea avea loc cu un leu sau doi, a adăugat Săftoiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb