Majoritatea bulgarilor consideră că situaţia de la ei din ţară este "intolerabilă"

F.A.
Internaţional / 27 iulie 2013

Bulgarii consideră, în proporţie de 72%, că situaţia din ţara lor este "intolerabilă", potrivit unui sondaj al institutului Open Society, arată Antena3.ro.

Acest nivel constituie un record în ultimii şase ani şi o creştere cu 15 puncte, în raport cu luna iulie a anului precedent. Un procent de 2% dintre respondenţii sondajului consideră că situaţia este "normală" şi 22% o califică drept "suportabilă".

Privind situaţia economică, 63% consideră că aceasta s-a înrăutăţit într-un an, în timp ce 37% se tem că aceasta va continua să se agraveze.

Bulgarii protestează de la începutul anului faţă de sărăcie şi corupţie.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb