Malaysia Airlines se delistează

V.B.
Internaţional / 8 august 2014

Malaysia Airlines System va fi delistată de la bursa din Kuala Lumpur cu ajutorul fondului de investiţii al statului malaezian, care va cumpăra cele 30,6% dintre acţiunile pe care nu le deţine la compania aeriană, grav afectată în acest an de două dezastre aviatice, informează Bloomberg.

Statul va plăti 429 de milioane dolari pentru pachetul de acţiuni.

"Operatorul aerian va avea nevoie de finanţare substanţială în următorii câţiva ani, pentru susţinerea activităţilor", transmite un comunicat al fondului Khazanah Nasional.

Premierul Najib Razak a declarat că reorganizarea companiei va include sacrificii şi măsuri "dureroase".

Malaysia Airlines încearcă să limiteze pierderile şi să îşi repare imaginea, după ce o aeronavă a companiei a fost doborâtă în Ucraina, pe 17 iulie, eveniment produs după dispariţia de pe radare a altui avion, care zbura pe ruta Kuala Lumpur-Beijing, în 8 martie.

Compania se confrunta cu creşterea concurenţei şi a costurilor de operare încă dinaintea acestor evenimente.

De la 1 ianuarie, acţiunile Malaysia Airlines au scăzut cu 23% pe bursa din Kuala Lumpur, iar astăzi au fost suspendate de la tranzacţionare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb