MAN vrea sprijin pentru păstrarea locurilor de muncă

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 februarie 2011

MAN SE, constructorul german de camioane care ar putea fuziona cu producătorul suedez de profil "Scania" AB, le-a cerut parlamentarilor să intervină pentru sprijinul companiei, în vederea prevenirii disponibilizărilor şi a închiderii fabricilor, în cazul unei eventuale fuziuni, anunţă Bloomberg.

Oficialii MAN discută cu Uniunea Social Creştină (CSU), partidul aflat la putere în landul Bavaria, abordând aspecte legate de impactul fuziunii cu "Scania" asupra producţiei locale. CSU a propus o moţiune în parlamentul regional, îndemnând statul să ajute la protejarea celor 17.000 de angajaţi pe care MAN îi are în Bavaria. MAN are 48.000 de salariaţi în lume, din care 27.000 în Germania.

Începând de anul trecut, MAN şi "Scania" au explorat modalităţi de cooperare şi, eventual, o fuziune, în vederea reducerii cheltuielilor de dezvoltare şi achiziţii.

"Volkswagen" AG, cel mai mare producător auto din Europa, este acţionarul majoritar al MAN, cu o deţinere de 29,9%, şi totodată controlează 71% din drepturile de vot de la "Scania". O eventuală fuziune a celor doi producători de camioane, care au, împreună, vânzări anuale de 29 miliarde dolari şi o valoare de piaţă combinată de 33 miliarde dolari, ar crea cel mai mare producător european de vehicule comerciale.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb