Mantor a obţinut autorizaţia de construcţie pentru complexul rezidenţial Trastevere

Mina Irina
Companii #Imobiliare / 28 septembrie 2017

Tomas Manjon

Tomas Manjon

La trei luni de la primirea aprobării pentru Planul Urbanistic Zonal al ansamblului rezidenţial Trastevere, grupul spaniol Mantor a obţinut autorizaţia de construcţie din partea Primăriei Voluntari, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.

Cu o valoare estimată la 6 milioane de euro, complexul rezidenţial va include parcare proprie, o sală de gimnastică, o sală de evenimente, un spaţiu de joacă interior pentru copii şi o piscină pe acoperiş.

Până acum, dezvoltatorii confirmă că au fost vândute 31 apartamente de 2, 3 şi 4 camere, din totalul de 54 de apartamente.

Tomas Manjon, Managing Partner Mantor, a declarat: "Lucrările de construcţie au început pe 20 septembrie, finalizarea proiectului fiind estimată pentru toamna anului 2018. Până acum, apartamentele s-au vândut în proporţie de 60%, şi am fost plăcut surprinşi de cererile clienţilor noştri cu referire la finisajele locuinţelor. Fiecare dintre ei a ales propunerea noastră de finisaj, deşi există posibilitatea de personalizare".

La momentul de faţă, Mantor execută 4 lucrări ca antreprenor general, cu un buget cumulat de aproximativ 7 milioane de euro plus TVA: o clădire în zona Cotroceni, o clădire in strada Docenţilor, o clădire în zona Amzei (fosta casă Miţa Biciclista) şi o fabrică în Urlaţi, lângă Ploieşti.

Mantor este un grup de companii fondat de 3 parteneri spanioli: Tomas Manjon, Diego Stuyck şi David Tortosa, în anul 2015.

Prezent pe piaţa din România, grupul are 4 divizii: Dezvoltare Imobiliară, Antreprenor General, Amenajări interioare, Property şi Facility Management, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb