Marea Britanie lansează un program de tip "Prima Casă"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 octombrie 2013

Guvernul britanic a lansat ieri un program în valoare de 12 miliarde lire sterline (19 miliarde dolari) pentru susţinerea celor care îşi cumpără prima casă, dar şi cu scopul stimulării băncilor să acorde împrumuturi.

Conform programului, denumit "Help to Buy", potenţialii cumpărători vor trebui să vină cu un avans de numai 5% din valoarea locuinţei, faţă de nivelul standard de 20% pe care îl solicită majoritatea băncilor, informează Agerpres. Guvernul va garanta restul de 15% în eventualitatea intrării în incapacitate de plată. În schimbul garanţiei, Guvernul va percepe un comision de până la 0,9% din valoarea creditului. Acest comision este destinat să acopere eventualele pierderi pentru contribuabili, dacă debitorii intră în faliment, şi totodată să respecte prevederile Uniunii Europene referitoare la acordarea de ajutoare de stat.

Premierul britanic David Cameron şi ministrul de finanţe, George Osborne, au luat decizia să lanseze programul săptămâna aceasta, în loc de începutul lunii ianuarie 2014, cum era programat iniţial.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb