MAREA BRITANIE: Numărul atacurilor antimusulmane, în creştere cu 30%

A.M.
Internaţional / 24 iulie 2018

(sursa foto:Twitter)

(sursa foto:Twitter)

Numărul atacurilor fizice şi verbale împotriva musulmanilor din Marea Britanie a crescut cu 30% anul trecut ca urmare a faptului că unele persoane s-au simţit încurajate de retorica islamofobă tot mai prezentă în viaţa politică, a anunţat luni asociaţia 'Measuring Anti-Muslim Attacks', cunoscută şi drept Tell MAMA UK, potrivit dpa şi relatează News.ro.

Astfel, anul trecut au fost consemnate pe teritoriul britanic 1.201 de atacuri islamofobe, dintre care aproximativ două treimi au fost incidente de stradă. Directorul Tell MAMA UK, Iman Atta, a afirmat că Marea Britanie trece printr-o 'perioadă profund îngrijorătoare, în care oamenii caută certitudine şi ceea ce obţin este instabilitate la nivel politic şi social', ceea ce îi face pe unii să se îndrepte contra grupurilor minoritare.

''Înregistrăm incidente de stradă mai agresive, cu autori tot mai tineri (cu vârste cuprinse între 13 şi 18 ani) şi vandalism în creştere'', a adăugat Atta.

El a subliniat că, pentru combaterea islamofobiei din Marea Britanie, este nevoie de acţiuni hotărâte din partea tuturor actorilor politici. Numai în săptămâna care a urmat referendumului din iunie 2016 privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană s-a înregistrat o creştere cu aproape 500% a numărului incidentelor antimusulmane pe teritoriul britanic, conform surselor citate.

Mai mult, numărul atacurilor islamofobe a sporit cu 700% în săptămâna care a urmat atentatului de la Manchester Arena din mai 2017, soldat cu 22 de morţi şi sute de răniţi, după un concert al solistei americane Ariana Grande.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb