Marea Britanie va plăti datoria suplimentară la bugetul UE în două tranşe

E.D.
Internaţional / 7 noiembrie 2014

Marea Britanie a înregistrat "un real succes", obţinând vineri acordul partenerilor săi europeni pentru amânarea până la 1 septembrie 2015 a plăţii suplimentului de 2,1 miliarde de euro pe care trebuie să-l verse la bugetul UE, a anunţat ministrul de finanţe George Osborne, relatează AFP şi Reuters.

"Ne-am descurcat mai bine decât speram, este un real succes", a spus Osborne, la finalul reuniunii cu omologii săi de la Bruxelles, precizând că ţara sa a obţinut acordul "pentru plata în două tranşe" în "a doua parte a lui 2015", respectiv după alegerile legislative din mai anul viitor.

Cele două tranşe au fost fixate în iulie şi septembrie 2015, în contextul în care suma trebuia iniţial să fie plătită în totalitate la 1 decembrie 2014, a declarat o sursă europeană.

"Am obţinut o amânare, nu vom plăti dobândă" şi "am obţinut schimbarea regulilor pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple", afirmat George Osborne.

În final, suplimentul pe care va trebui să-l plătească Marea Britanie va fi de circa un miliard de euro, "pentru că rabatul de care beneficiază Marea Britanie se va aplica în totalitate", a mai spus Osborne.

Pe de altă parte, o sursă din rândul negociatorilor a declarat pentru AFP că suma plătită va fi totuşi de 2,1 miliarde de euro. "Datoria rămâne de 2,1 miliarde de euro, prezentarea britanicilor amestecă lucrurile", a precizat aceasta.

Prin urmare, victoria nu este decât una parţială pentru premierul britanic David Cameron, care a calificat drept "inacceptabilă" această reajustare a contribuţiei ţării sale ca urmare a bunelor sale rezultate economice.

"În această chestiune am de dat un răspuns clar. Nu vom plăti aceste 2,1 miliarde de euro la 1 decembrie şi nu am intenţia să plătesc o astfel de sumă", a afirmat Cameron vineri dimineaţă, în timpul unei vizite la Helsinki.

Omologii săi i-au acordat în cele din urmă un răgaz, în contextul în care alegerile legislative au loc în Marea Britanie în mai 2015.

"Consiliul a recunoscut caracterul excepţional al situaţiei şi a solicitat Comisiei Europene să schimbe regulile" pentru a permite acest compromis, a afirmat un diplomat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb