Marginalii la principiul incompetenţei

Cunoscut mai ales ca "Principiul lui Peter", după numele părintelui său L.J. Peter care, împreună cu Raymond Hall, a pus bazele unei ciudate "ştiinţe" numită "ierarhiologie". De la ierarhie. Legea primară şi universală din care se trag toate celelalte propoziţii cu caracter de generalitate ale acestei relativ reduse dezvoltări teoretice, plină însă de consecinţe practice, afirmă simplu şi deconcertant: "Într-o ierarhie, fiecare salariat tinde să urce pînă la nivelul lui de incompetenţă". Consecinţa catastrofală care poate fi dedusă este aceea că, fiind date suficiente posturi, grade de mobilitate şi unităţi de timp, în orice ierarhie, fiecare şi toate posturile vor fi ocupate de angajaţi incompetenţi, incapabili să îndeplinească atribuţiile funcţiei pe care au acces, cu atîta rîvnă, în cele din urmă!!! Soarta oricărei birocraţii este, deci, la limită, să devină total şi absolut ineficientă, populată cum este, de sus pînă jos, cu incapabili. Peter numeşte acest proces "maturizarea ierarhiei", pentru care calculează, simplu şi un coeficient, CM. Valoarea lui este dată de raportul, exprimat procentual, dintre numărul de angajaţi care şi-au atins deja nivelul ierarhic de incompetenţă şi totalul angajaţilor din sistem. Una dintre concluziile lui Peter este aceea că "orice guvern (instituţie), indiferent dacă operează într-un sistem democratic sau autoritar-dictatorial, va cădea atunci cînd ierarhia atinge un stadiu de maturitate intolerabil."

În acest punct, fascinaţia raţionamentelor teoretice ale lui Peter, pentru mine, s-a destrămat, iremediabil! Este suficient să arunci o privire pe "fereastră" şi să vezi ceea ce se întîmplă prin România, prin guvernele sale, pentru ca schelăria frumos articulată a deducţiilor şi a implicaţiilor dezvoltate de Peter să se prăbuşească cu zgomot, luînd forma unei grămezi dezarticulate de fiare vechi. Sigur, nu o să mă iau acum după bancul acela nesărat în care Doamna Premier a României, puţin îngrijorată de subperformanţa sa birocratică, a decis să îşi facă o analiză de IQ. Şi...? Era fericită... de la cabinet i-au spus că rezultatul a ieşit negativ! Evident, o exagerare răutăcioasă. Realitatea însă rămîne: doamna cu pricina, plină de reale calităţi, folositoare vieţii sale personale şi sociale, are totuşi o problemă. Nu aceea că şi-ar fi atins nivelul ierarhic de incompetenţă (IG zero), ci aceea că, în funcţia de prim-ministru, în care a ajuns, se află cu "zilioane" de trepte mai sus, peste de gradul său bazal de incompetenţă. Păi asta dă toată teoria lui Peter cu roţile în sus. Va să zică, într-o ierarhie, datele de teren arată că ascensiunea pe trepte de incompetenţă poate, foarte bine, să nu se oprească imediat ce ai atins stadiul primar de incompetenţă (IG zero). Poţi să te tot duci în sus... hăt... şi să atingi culmi de incompetenţă care sunt mult dincolo de nivelul tău bazal. Mă rog, cel puţin dacă operezi în cîmpul instituţional al regiunii din Univers care se numeşte România. Acest lucru des-chide, din punct de vedere teoretic, dar şi practic, posibilităţi nebănuite şi desigur terifiante, pentru orice om ce continuă să creadă că orice element de organizare socială şi instituţională este bazat undeva, cît de puţin... dar bazat, pe un sîmbure de raţionalitate. Dintr-o dată, apare posibilitatea ca o ierarhie să fie caracterizată nu doar de gradul de maturitate, aşa cum propune Peter, ci şi de gradul de "aberaţie incompetenţională" care ar putea fi dat spre exemplu, de valoarea abaterii medii pătratice a valorilor care măsoară gradele de incompetenţă sărite de fiecare ocupant al unui loc în ierarhie, peste gradul lui bazal (IG zero).

Mult mai importantă decît creşterea gradului de complexitate a distribuţiei gradelor de incompetenţă şi de dinamica acestor unde constituite de distribuţiile mişcătoare de probabilităţi, într-o ierarhie dată, dincolo de tabloul complex al factorilor care influenţează toată această dinamică ce aduce aminte de natura fenomenelor cuantice, este însă altceva! Şi anume, faptul că NU SE PRĂBUŞEŞTE!!! Teoria lui Peter are, undeva, o gravă fisură, o deficienţă de construcţie. Dacă ar fi aşa cum postulează teoria lui Peter, nu doar actualul Guvern al României, ci multe altele înaintea lui, dacă nu chiar majoritatea instituţiilor politice din România ar fi trebuit să zacă de mult, prăbuşite în praf şi cenuşă! Cînd colo, ele sunt cît se poate de "bine merci", active, pline de idei şi de activităţi, care mai de care mai costisitoare şi mai distructive pentru viaţa de zi cu zi a cetăţeanului supus birului şi biciului. Adevărul inconturnabil al realităţii noastre de zi cu zi este acela că, deşi au gradul de maturitate mult dincolo de "intolerabil", instituţiile guvernării, în România, refuză cu încăpăţînare să se prăbuşească! De ce???

Răspunsul nu este deloc chiar atît de complicat! Din două motive!

Primo: cei care populează aceste ierarhii, indiferent de gradul de incompetenţă pe care se află, indiferent ce ar face şi ar drege, sunt imuni faţă de orice consecinţe juridice, ale activităţii/inactivităţii lor. Aşa sunt construite la noi ierarhiile din sfera guvernării şi administraţiei publice! Iar, dacă băgaţi bine de seamă, lupta uriaşă a PSD-ului cu "Justiţia", în acest moment istoric al existenţei României, are drept scop tocmai păstrarea neîntinată, neatinsă, virgină, a acestei stări primare, adamice! Încercările, altfel cît se poate de rău, neîndemînatic, primitiv, construite juridic, prin prevederile Codului Penal, de a ataşa oarece răspundere legală pentru ceea ce faci într-un post din sistemul guvernării au dat naştere în fibra cea mai sensibilă a "aleşilor neamurilor" unui uriaş val de indignare şi răzvrătire, unei mişcări coerente şi de nestăvilit, al cărui ţel este revenirea la "raiul de bază": nimeni nu poate şi nu trebuie să fie făcut responsabil, vreodată, pentru ceva, cîtă vreme se află şi acţionează într-o ierarhie birocratico-guvernamentală.

Secundo: ierarhiile noastre guvernamentale nu se prăbuşesc şi nu se vor prăbuşi niciodată sub greutatea incompetenţei acumulate în structurile lor, indiferent cît de mare ar fi aceea, pentru un motiv cît se poate de banal: existenţa şi alimentarea cu resurse (materiale, putere, prestigiu) a instituţiilor de la noi nu depinde, în nici un fel, de performanţele lor. Atîta vreme cît apa vine şi va veni la roata morii, pietrele ei vor măcina tot timpul, orice: aer, otravă, pleavă, laolaltă cu grîu.