Ministerul Afacerilor Externe (MAE) va avea posibilitatea să propună organizarea de secţii de votare în diaspora pe lângă cele aferente misiunilor diplomatice, iar românii cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate vor putea exercita deptul de vot la orice secţie organizată în afara graniţelor, pe liste suplimentare, a afirmat, astăzi, ministrul delegat pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Maria Ligor.
"Am adoptat astăzi, prin ordonanţă de urgenţă, modificări aduse normelor de organizare a alegerilor pentru Senat şi pentru Camera Deputaţilor. În esenţă, am adoptat măsuri speciale pentru organizarea acestor alegeri din decembrie 2016 pentru a rezolva două chestiuni pe care le-am identificat drept obstacole tehnice în calea exercitării dreptului de a alege. Explicit, ne referim la faptul că, pe lângă posibilitatea de a organiza secţii de votare la misiunile diplomatice, înţelegând aici ambasade, consulate sau institute culturale, şi, de asemenea, secţii de votare la solicitarea a 100 de alegători care se înscriu cu această preferinţă în Registrul Electoral, am creat şi posibilitatea de a organiza secţii de votare acolo unde au mai fost anterior şi unde, în funcţie de informaţiile de care dispunem, există o prezenţă semnificativă a românilor. Aceste secţii vor fi integrate în lista finală de secţii de votare pentru Diaspora, listă care va fi stabilită de Autoritatea Electorală Permanentă", a explicat Maria Ligor, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, transmit surse din presă.
Ea a spus că nu există, la acest moment, un număr orientativ al secţiilor de votare care se vor înfiinţa în străinătate în acest an. De asemenea, MAE are obligaţia să trimită, în termen de 30 de zile de la începerea perioadei electorale, lista secţiilor de votare, a explicat Maria Ligor.