Marian Vanghelie nu mai conduce organizaţia PSD Bucureşti, potrivit surselor de presă. Decizia a fost luată în şedinţa Comitetului Executiv al PSD, de luni seara. Filiala PSD de Bucureşti este condusă în acest moment de preşedintele PSD, Victor Ponta.
Comitetul Executiv (CEx) Naţional al PSD a acceptat, prin vot, propunerea făcută de Victor Ponta, de înlăturare a lui Marian Vanghelie de la conducerea filialei PSD Bucureşti.
Potrivit primelor informaţii, lui Vanghelie i s-ar reproşa relaţia cu PDL, lucru ce ar fi creat tensiuni în PSD, şi, pe de altă parte, rezultatele slabe ale PSD Bucureşti.
La ieşirea de la CEx, edilul sectorului 5 a spus: "Eu rămân Marian Vanghelie. Marian Vanghelie e cel mai important, o să vedeţi". La insistenţele jurnaliştilor, acesta a mai spus: "Întrebaţi-l pe preşedintele partidului".
Victor Ponta a declarat, la ieşirea de la CEx, că decizia este strict organizatorică. El a explicat că organizaţia Bucureşti va fi condusă de un birou de coordonare.
"Organizaţia de Bucureşti, pentru perioada preelectorală, va fi condusă de un birou provizoriu de coordonare. Din acesta vor face parte cei patru vicepreşedinţi ai partidului, care sunt membri ai organizaţiei de Bucureşti: Corina Creţu, Rodica Nassar, Ecaterina Andronescu şi Marian Vanghelie, doi foşti preşedinţi ai partidului, Ion Iliescu şi Adrian Năstase, iar eu voi fi preşedintele coordonator al acestui birou", a declarat Victor Ponta.