Marile bănci europene ameninţă stabilitatea financiară a Statelor Unite

Victoria lui Donald Trump în cursa pentru Casa Albă şi creşterea ulterioară a indicilor bursieri internaţionali a trimis în plan secundar publicarea unui raport îngrijorător nu doar pentru stabilitatea financiară a Statelor Unite, ci şi pentru stabilitatea financiară globală.

Raportul de Stabilitate pentru 2016 al Biroului de Studii Financiare (OFR, Office of Financial Research, financialresearch.gov), structură independentă în cadrul Departamentului Trezoreriei, arată că dobânzile foarte scăzute din ultimii ani au determinat orientarea investitorilor către investiţii tot mai riscante şi creşterea accelerată a datoriilor, al căror avans a depăşit semnificativ creşterea economică.

OFR a fost înfiinţat odată cu intrarea în vigoare a Legii Dodd-Frank (n.a. Legea pentru reformarea Wall Street şi protejarea consumatorilor), iar activitatea sa se concentrează pe evaluarea şi monitorizarea ameninţărilor la adresa stabilităţii financiare a Statelor Unite.

Dincolo de identificarea unor ameninţări "la modă" pentru sistemul financiar american, cum sunt atacurile cibernetice, raportul subliniază că "riscurile macroeconomice la adresa stabilităţii financiare a SUA au ca sursă factori globali", în condiţiile în care "companiile prezintă un grad ridicat de interconectare, iar activităţile-cheie sunt concentrate la nivelul unui grup restrâns de jucători mari".

Situaţia este similară şi pentru ins-tituţiile financiare, iar aici este identificată expunerea majoră faţă de Europa a băncilor americane de importanţă sistemică globală.

Valoarea aceste expuneri este de circa 2 trilioane de dolari, din care jumătate este extrabilanţieră. De asemenea, marile bănci americane au vândut instrumente financiare derivate de credit cu o valoare noţională de 800 de miliarde de dolari, ale căror active de bază sunt în sistemul financiar european.

Aceste expuneri trebuie să reziste acum "unei creşteri a riscurilor la nivelul unor mari bănci europene, care prezintă interconexiuni substanţiale". Mai mult, raportul precizează că "stabilitatea financiară şi creşterea economică a Statelor Unite pot fi afectate şi mai mult în cazul unor alte ameninţări la adresa coeziunii europene".

În raportul OFR este prezentată şi o comparaţie între marile bănci americane şi cele europene în ceea ce priveşte gradul de leverage (n.a. raportul dintre capital şi activele totale, neponderate la risc).

Astfel, dintre marile bănci europene, doar Royal Bank of Scotland şi Credit Agricole au o rată de leverage mai mare de 5%, pragul minim cerut de instituţiile de reglementare din SUA şi Elveţia, iar HSBC are o rată de leverage de 5%. Conform Acordului de Capital Basel III, rata de leverage minimă pentru băncile de importanţă sistemică este de 3%.

Biroul din cadrul Trezoreriei SUA pare se fie îngrijorat şi de subestimarea ponderilor de risc utilizate la determinarea ratei de adecvare a capitalului la nivelul băncilor europene, astfel încât acestea să raporteze o rată bună de capitalizare. Fenomenul este reflectat de diferenţele majore existente între activele totale şi activele totale ponderate la risc.

Pe lângă bănci, şi societăţile de asigurări din SUA au expuneri semnificative faţă de Europa, reprezentate de contracte de reasigurare şi derivate financiare. Pentru primele 10 companii de asigurări americane, OFR estimează o expunere de 32 de miliarde de dolari faţă de companiile europene.

Ameninţările la adresa stabilităţii financiare din SUA nu vin, însă, doar de la băncile europene. Există numeroase surse de instabilitate şi pe plan intern, iar creşterea accelerată a creditului neguvernamental este cea mai importantă.

"Creditul acordat companiilor nefinanciare din SUA continuă să crească mai rapid decât Produsul Intern Brut", se arată în raportul de stabilitate de la OFR, ajungând la 45% din PIB, nivel mai ridicat decât cel din 2007 şi apropiat de maximul istoric, de 46%, din 2009.

Rămânerea creşterii economice în urma creşterii creditului arată că randamentul marginal al noilor datorii a scăzut semnificativ, poate chiar şi în teritoriu negativ, iar acţiunile băncilor centrale, de stimulare a creditării, nu mai pot fi justificate.

O altă tendinţă îngrijorătoare, strâns legată de avansul creditului, este creşterea rapidă a preţurilor de pe piaţa imobiliară comercială, în condiţiile în care OFR estimează că valoarea creditelor garantate cu proprietăţi imobiliare comerciale este de circa 3,6 trilioane de dolari.

Raportul OFR mai subliniază că "firmele americane şi-au crescut gradul de leverage în ultimii ani, prin emisiunea de obligaţiuni şi răscumpărarea acţiunilor", fenomen care conduce la creşterea riscului de credit, risc prezent în portofoliile băncilor, societăţilor de asigurare, fondurilor mutuale şi a celor de pensii.

În aceste condiţii, cea mai mare ameninţare la adresa stabilităţii financiare o reprezintă creşterea dobânzilor, pe fondul creşterii masive a gradului de îndatorare în ultimii 6 ani, iar autorii raportului recomandă aplicarea unor teste de stres la nivelul deţinătorilor de obligaţiuni ale companiilor, care să includă scenariul unor "incapacităţi de plată severe".

În ultima sa analiză lunară, Bill Gross, manager de fond în cadrul companiei de investiţii Janus Capital, scrie că o creştere a randamentului obligaţiunilor guvernamentale americane cu maturitatea la 10 ani peste 2,6% va reprezenta cel mai important moment al anului 2017, deoarece va conduce la scăderea pe termen lung a valorii titlurilor de stat. "Pragul de 2,6% este elementul- cheie pentru nivelul dobânzilor şi, poate, pentru preţul acţiunilor în 2017", precizează Gross.

Un alt nume important de pe piaţa financiară, Jeffrey Gundlach, directorul executiv al firmei de investiţii DoubleLine Capital, nu este de acord cu opinia lui Bill Gross, considerând că ultimul prag de rezistenţă în faţa unui declin semnificativ al pieţei obligaţiunilor guvernamentale este randamentul de 3% în cazul titlurilor de stat cu maturitatea la 10 ani. În opinia lui Gundlach, "atingerea unui randament de 6% pentru aceste obligaţiuni până în 2020 nu trebuie considerată o prognoză radicală".

Randamentul obligaţiunilor guvernamentale de 10 ani ale Statelor Unite a crescut în ultimele 6 luni de la circa 1,5%, până aproape de 2,6%, iar de la începutul anului a oscilat în jurul valorii de 2,35%.

Randamentul obligaţiunilor americane pe termen lung reprezintă un etalon nu doar pentru obligaţiunile companiilor emise pe piaţa internă, ci şi pentru costurile de finanţare de pe alte pieţe dezvoltate sau emergente.

Un studiu prezentat pe blogul Băncii Angliei (bankunderground.co.uk) arată că 2016 a fost anul celei mai mari bule speculative de pe piaţa obligaţiunilor, pe baza datelor din ultimii 800 de ani. Autorul, Paul Schmelzing, de la Universitatea Harvard, consideră că experienţa istorică indică apropierea momentului în care tendinţa se va inversa, ca urmare a presiunilor inflaţioniste, iar investitorii vor suferi pierderi mai mari decât cele din 1994, când a avut loc "un masacru al obligaţiunilor".

Cât de mari? Greu de estimat, însă două puncte în timp pot reprezenta un punct de plecare. Conform unui raport de la McKinsey Global Institute din februarie 2015, datoria globală era de 246% din PIB-ul global în T4 2000. Într-un raport recent de la Institute for International Finance (IIF) se arată că datoriile totale la nivel global au depăşit 325% din PIB-ul mondial în 2016, pe fondul creşterii accelerate a datoriilor guvernamentale. În primele nouă luni din 2016, datoria globală a crescut cu 11 trilioane de dolari, până la 217 trilioane.

Dacă în 1994 a fost "masacru", oare ce termen poate reda dimensiunea prăbuşirii pieţei obligaţiunilor, în condiţiile în care randamentul obligaţiunilor americane de 10 ani ar creşte până la 6% în 2020, de la circa 2,4% în prezent? Şi ce mai pot face băncile centrale?