Marile cancelarii mondiale, conectate la tensiunea din Fâşia Gaza

O.D.
Ziarul BURSA #Internaţional / 16 noiembrie 2012

Marile cancelarii mondiale, conectate la tensiunea din Fâşia Gaza

Fâşia Gaza rămâne unul din punctele fierbinţi de pe harta lumii. Israelul a efectuat la mijlocul acestei săptămâni peste 20 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza, şase palestinieni fiind ucişi, printre ei numărându-se liderul aripii militare a Hamas, Ahmad Jaabari, anunţă surse palestiniene citate de AFP. Răspunsul pe aceleaşi coordonate războinice a venit la scurt timp. Trei israelieni au fost ucişi, joi dimineaţa, de o rachetă lansată asupra oraşului Kiryat Malakhi, situat în apropiere de Fâşia Gaza, în sudul Israelului.

Situaţia creează îngrijorare în marile cancelarii ale lumii. Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a dis-cutat deja cu premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele egiptean Mohamed Morsi, cărora le-a subliniat necesitatea unei "reduceri" a violenţei în Gaza, a anunţat Casa Albă. Obama i-a cerut lui Netanyahu să "depună toate eforturile posibile pentru a evita victime civile", dar a susţinut dreptul Israelului de a se apăra împotriva atacurilor Hamas, a precizat preşedinţia americană într-un comunicat, după eliminarea de către Israel a şefului operaţiunilor militare ale mişcării islamis-te. Obama şi Netanyahu "sunt de acord că Hamas trebuie să înceteze atacurile împotriva Israelului pentru a permite o calmare a situaţiei", a adăugat preşedinţia americană. În dis-cuţia cu Morsi, preşedinte provenit din mişcarea Fraţilor Musulmani, apropiată de Hamas, Obama a "condamnat tirurile de rachetă lansate din Gaza către Israel".

La faţa locului discursurile nu sunt la fel de calme. Armata israeliană s-a declarat pregătită, "dacă va fi necesar", să lanseze o operaţiune terestră în Fâşia Gaza, după ce l-a ucis miercuri, într-un raid, pe Ahmad Jaabari, liderul aripii militare a mişcării palestiniene islamiste Hamas. "Toate opţiunile sunt pe masă. Dacă va fi necesar, armata este pregătită să lanseze o operaţiune terestră în (Fâşia) Gaza", a scris un purtător de cuvânt militar într-un mesaj postat pe contul său oficial de Twitter. Poliţia a anunţat că rachete lansate din Gaza cad fără întrerupere pe teritoriul Israelului, în special în oraşele Ashdod, Ashkelon, Gan Yavne, Kiryat Gat şi Beer Sheva, capitala deşertului Negev, situată la 40 de kilometri de teritoriul palestinian, provocând pagube materiale.

Aceste tiruri de rachetă au loc în cea de-a doua zi a operaţiunii militare israeliene "Stâlpul Apărării" împotriva grupurilor armate din Fâşia Gaza, declanşată odată cu eliminarea lui Ahmad Jaabari, care a promis o ripostă masivă. "Trei persoane au fost ucise şi alte două rănite uşor de o rachetă Grad lansată împotriva unei clădiri rezidenţiale din Kiryat Malakhi. Forţele noastre sunt la faţa locului, precum şi serviciile de intervenţie ", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei israeliene, Micky Rosenfeld. Cursurile au fost suspendate în unităţile de învăţământ din toate zonele urbane din sudul Israelului, pe o rază de 40 kilometri în jurul Fâşiei Gaza. Serviciile israeliene care răspund de coordonarea apărării pasive au cerut populaţiei să stea acasă, să renunţe la orice întrunire şi să se adăpostească la cea mai mică alertă. Posturile de televiziune difuzează programe speciale adresate copiilor din adăposturi.

Tensiunea în regiune a crescut după anunţul făcut de palestinieni privind depunerea pe 29 noiembrie la ONU a unei rezoluţii destinate ridicării Autorităţii Naţionale Palestiniene la rangul de stat nemembru al Naţiunilor Unite. Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite s-a reunit de urgenţă pentru a discuta despre escaladarea tensiunilor dintre Israel şi palestinienii din Fâşia Gaza.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb