Martin Schulz: "Vreau să reformez UE în direcţia unei mai mari transparenţe, deschideri şi participări"

A.C.
Politică / 26 aprilie 2014

Candidatul socialiştilor europeni la preşedinţia viitoarei Comisii Europene, Martin Schulz, a declarat astăzi la Bucureşti, într-un interviu pentru Agerpres, că îşi doreşte să reformeze Uniunea Europeană "în direcţia unei mai mari transparenţe, deschideri şi participări".

El a afirmat că românii au un cuvânt de spus în legătură cu cel fel de Europă îşi doresc şi ar trebui să se gândească la faptul că Parlamentul European ia decizii despre lucruri importante care îi afectează direct şi să nu se abţină de la dreptul la vot la alegerile europene din luna mai.

Martin Schulz a mai explicat că unul dintre motivele participării scăzute la vot la alegerile europene îl reprezintă dezechilibrul între impactul real al Parlamentului European şi percepţia publică. El a declarat de asemenea că reprezentanţii partidelor extremiste, antieuropene sau anti-imigraţie care vor ajunge în legislativul comunitar nu vor bloca Parlamentul European, chiar dacă prezenţa lor ar putea creşte cu aproximativ 40 de mandate.

Preşedintele Parlamentului European a spus totodată că este în favoarea aplicării de sancţiuni europene împotriva Rusiei în criza ucraineană, dar "în caz de necesitate". Schulz s-a declarat în acelaşi timp surprins de "agresivitatea" şi "ostilitatea" preşedintelui Traian Băsescu la adresa sa, spunând că în spatele recentelor "observaţii" ale şefului statului s-ar afla "un joc politic" ce face parte din campania electorală.

Martin Schulz a participat la Bucureşti la evenimentul de lansare a candidaţilor alianţei electorale PSD-UNPR-PC la alegerile europarlamentare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb