Mărţişorul, mai presus de toate

Copiii născuţi recent se uită deja ciudat la noi când vorbim de piaţa de mărţişoare de la Universitate sau alte locuri cu rezonanţe de gen şi moment. Era ploaie, frig şi murdar pe acolo, când căutam, deunăzi, micile bijuterii cu şnuruleţ bicolor pe care fetele, după accepţiunea cea mai răspândită, trebuie să le poarte măcar pe 1 martie. Mărţişorul este mereu surprinzător, de fapt acest aspect face parte din definiţia care nu pune ca regulă decât şnurul roşu-alb ce nu are nicio legătură cu vreo echipă de fotbal. Tocmai aici e frumuseţea, că vezi ce este în mintea creatorului acestor minunăţii cu un grad redus de definire. Poate fi orice, o idee grozavă, o îndrăzneală, o observaţie, o inovaţie, mai ales tehnică, un semn, o tradiţie, o prostie, o gingăşie, un strop de artă, un pretext, un mesaj, merge şi un protest, o poveste mai mică sau una mai mare. Folosind doar pretextul mărţişorului, se pot oferi bijuterii, telefoane mobile, eventual swarowskiate, genţi şi poşete, excursii şi seri la restaurante scumpe, merţane sau tablouri.

Scriind cu fidelitate despre mărţişor, necesitatea şi însemnătatea lui, am descoperit multe lucruri interesante. Pentru că treburile au evoluat mult, nu a fost mereu ca acum, nici la cele bune, nici la cele rele. La ediţia din acest an, încă mai este niţel timp să apară şi creaţiile originale, artistice, mai ales că festivalul mărţişorului s-a mutat de pe trotuar în spaţiile de bonton ale momentului. Ştie cineva dacă s-au băgat mărţişoare şi la recent deschisul, intens selfiabilul Carusel din Centrul Vechi al lumii bune? La Dalles este târg, şi la Ţăran, Dorobanţiul a căzut. Poate la Bamboo, tot aşa, pe ultima sută de metri, că pe denunţurile astea stă lumea mai mult pe burtă şi în umbră, nu cu pieptul plin de mărţişoare colorate înainte. Unde mai pui că 1 martie cade duminica, aşa că spaţiul public va avea intens de suferit. Luni e deja 2, început de fază post-mărţişor.

Cel mai tare spaţiu pentru căutătorii de mărţişoare a devenit Artmarkul şi licitaţiile sale cu acest nume, aflate, deja, la faza tradiţiei. La prima vânzare de Mărţişor din acest an s-au adjudecat bijuterii, ghiduşii, vinuri şi pictură. Sociologii pot fi siguri, dacă amatorii de cadouri scumpe de mărţişor s-au strâmtorat la pungă, dar nu se lasă, pot transgresa de la scumpeturi de fiţe şi prost gust la lucruri ceva mai ieftine, dar de rezonanţă intelectualo-hipsteristă. Adică exact moda zilei. Ar fi fost bun un abonament la festivalul Enescu din toamnă, intelectualo-fiţa momentului, dar nu Artmarkul le-a vândut şi nu la licitaţie.

De mărţişor, Artmark a dat, în prima strigare de seară, 3 maşinuţe minuscule, din argint, cu 600 de euro, o poşetă din aur alb şi aur galben, dar tot minusculă, cât să fie purtată sub cap, la gât, şi nu pe cap, cu 150 de euro, o nimfă din argint, ca o Tinker Bell goală, cu ac în spate, cu 180 de euro.

Bijuteriile au adunat sume mai mari: 560 de euro pentru un inel din aur cu flori din safire, rubine şi diamante, abil alcătuite, 1.200 de euro pentru un inel din aur alb cu un ametist mare, dar şi o puzderie de diamante mici, doar 400 de euro o piesă asemănătoare cu anterioara, dar cu safire galbene în loc de diamante, 1.000 de euro un ingenios inel din aur cu diamante şi smaralde, care se poate desface sub formă de brăţară. Sau de-a dreptul 4.500 de euro pe o brăţară declarată oficial ca fiind "impresionantă", din aur galben, care de abia se mai vede de sub safire, rubine şi diamante. De mare rafinament, un colier din aur alb, perle şi diamante a fost adjudecat cu 800 de euro. Drept "aristocratic" a fost catalogat un set bestial din aur galben dar roşu de atâtea rubine, bine temperat cu nişte diamante, vândut cu 2.500 de euro.

În materie de băuturi, mai scumpe am văzut chiar şi în aeroporturi, unde sunt bune, dar şi ieftine. Nu este vorba, desigur, de o întreagă colecţie vândută cu 3 mii fără 50 de euro, fiind important să ştim că a aparţinut unui bancher. Ceea ce nu este, desigur, o garanţie pentru calitatea ofertei, dar există sugestia că tipul îşi putea permite. Importantă, însă, este partea de început, când s-au vândut tablouri, picturi şi chiar pictură. Este o frumoasă tradiţie, la Artmark, ca licitaţia de Mărţişor să însemne picturi mai mici ca dimensiune, dar mari ca valoare, importanţă şi preţ.

Piesa cea mai scumpă are 25 pe 20 cm şi este un portret feminin infantil cu broboadă galbenă, semnat de Tonitza. A fost adjudecat cu 12 mii de euro. Ceva mai mare, spre jumătatea de metru pe o latură, un peisaj pastelat de Pallady a fost vândut cu 8 mii de euro, şi, tot aşa, mai mare, un cuplu de case în genul unora pe care le-am mai văzut prin licitaţii dar, şi în muzeul Vasile Grigore, semnate monogramatic Ciucurencu, cu 6 mii.

O gravură liniştită semnată Picasso în placă, dar despre care ni se spune că a fost dăruită chiar de artist unui prim proprietar, a depăşit net estimarea optimistă de 700 de euro, şi a plecat la 2,750 de mii. Un nud de Pallady, mic şi pe hârtie, dar tare în concepţie, s-a vândut şi el cu 1,2 mii. Cu 1,4 mii de euro, de acelaşi autor, s-a dat o secvenţă de mal de Sena pe la Place Dauphine, din Ile de la Cité-ul parizian, acolo unde şi Brâncuşi a stat un timp. Da, este acea Place Dauphine ce apare în cele două pseudoscrisori apărute în presa română, una în 2003 şi alta în decembrie trecut. În prima, Brâncuşi este plasat greşit la această adresă la o dată la care nu mai stătea de mult acolo, în a doua, cea din Observatorul cultural din decembrie 2014, "Brâncuşi" ne răspunde la critica formulată în 2003 şi "scrie" că trece pe acolo să îşi ia scrisorile...

Cum Mărţişorul tinde să devină o zi a femeii, înlocuind-o pe cea de o săptămână mai târziu, punându-i şi ceva fundament, să lăsăm şi o undă de romantism. Sau Veneţia de Petraşcu, mai exact o riscantă scenă de plimbare cu iola pe micile canale, dată cu 1,6 mii de euro, sau o superbă Santa Maria della Salute, pentru că aceasta este superba basilică din pictura lui M. H. Georgescu, vândută cu 450 de euro.

Avem şi Balcic din plin, ba chiar şi divers: scenă de contrejour din celebra cafenea a lui Mamut, de Lucian Grigorescu, dată cu 1,8 mii de euro, o scenă de plină lumină cu grup de turci, cu 500 de euro, sau 700 de euro pentru un ulei de CC Constantinescu, celebrul Ali Baba al coloniei de la Balcic. Valoarea documentară a acestei imagini este fantastică. Titlul "Dealul Alb" ar putea duce cu gândul la Coasta de Argint, culmea de alb luminos ce a dat numele acestui colţ de rai oriental, numai că respectiva culme se află în partea opusă acestei imagini. Decupajul lui Ali Baba, pictorul, surprinde unul dintre "dinţi" sau "colţi", cum li se mai spune acestor formaţiuni calcaroase din inima Balcicului vechi şi non-palat regal. În schimb, în imagine apar două dintre istoricele vile ridicate de români, monumente de avangardă arhitecturală şi viziune culturală într-un ocean încă deşertic. Una a dispărut de pe faţa pământului, alta a fost înglobată în faţada unui hotel nou din Balcic. Dar nu-i nimic, şi bulgarii au tradiţia mărţişorului. Se pune tot în piept, şi nu la numărul maşinii.