MARTOR ÎN DOSARUL TURCENI-ROVINARI: "Firma de avocatură a lui Dan Şova lucra pentru PSD, iar contractele au venit pe linie politică"

S.P.
Anticorupţie / 15 octombrie 2016

Dan Şova

Dan Şova

Firma de avocatură a lui Dan Şova a lucrat pentru Partidul Social Democrat (PSD), iar contractele au venit pe linie politică, a dezvăluit ieri presei un martor în dosarul Turceni-Rovinari, Alin Brâncuş, transmite Antena3.ro.

Vineri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au avut loc audieri în dosarul Rovinari-Turceni, în care a fost trimis în judecată pentru mai multe fapte de corupţie fostul premier Victor Ponta. Tot vineri, ÎCCJ a admis cererea de audiere, în calitate de martor, a preşedintelui PNL Alina Gorghiu, în dosarul Rovinari-Turceni.

La cererea DNA, doi martori, Simona Ciurcu şi Alin Brâncuş, au fost audiaţi în şedinţă secretă. Motivul invocat de reprezentantul DNA a fost acela că declaraţiile pe care aceştia urmează să le dea conţin date confidenţiale. Alţi doi au fost audiaţi în şedinţă publică. Şedinţa s-a încheiat după mai bine de 12 ore.

La ieşirea de la ÎCCJ Simona Ciurcu şi Alin Brâncuş au dezvăluit presei câteva dintre declaraţiile făcute în cadrul audierilor ÎCCJ.

''Dan Şova era singurul cu putere de decizie în firma ''Şova & Asociaţii'', firma ''Enescu, Pop şi Asociaţii'', ''Cernov şi Asociaţii''. Discuţia a fost că trebuie distruse hard-urile - era vorba de diverse articole din presă şi să ne ferim de presă. (...) Pot să spun în acest moment că Dan Şova este o victimă politică, dar este o victimă politică a propriilor colegi, nu a adversarilor politici'', a spus Alin Brâncuş.

În plus, Brâncuş afirmă că firma condusă de Şova a făcut plăţi fără să existe contract către cabinetul de avocatură al Alinei Gorghiu.

Într-o intervenţie telefonică la ''Exces de putere'', preşedintele PSD Liviu Dragnea a afirmat că Alin Brâncuş, denunţătorul audiat de ÎCCJ în dosarul Ponta - Şova ar trebui să nu păteze imaginea PSD fără să aibă dovezi solide în acest sens:

''Dacă a făcut aceste afirmaţiii, să le ducă la capăt. Eu nu-i permit acelui individ să arunce o asemenea pată pe partidul nostru aşa, ieşind din Înalta Curte. Să spună exact date, nume, sume, contracte venite. Să meargă până la capăt şi să demonstreze'', a spus răspicat Liviu Dragnea.

Preşedintele PSD a avertizat că dacă Alin Brâncuş nu va demonstra cele afirmate îi va face o plângere penală pentru denunţ calomnios.

La rândul său, preşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat la Exces de putere că nu are informaţii legate de ce au declarat cei doi martori denunţători audiaţi vineri la ÎCCJ.

''Ştiţi foarte bine că au fost momente în care am ieşit din firma de avocatură, momente în care eram în firma de avocatură - pot să fac verificări şi să vă dau toate informaţiile în cel mai scurt timp. Singurul lucru pe care vreau însă să îl spun referitor la orice declaraţie este următorul: orice fel de tranzacţie pe care societatea de avocatură, în momentele în care eu am fost în această societate, au fost tranzacţii legale, la vedere, fără niciun fel de probleme. De altfel, dacă domnul care a spus acest lucru în instanţă are vreun indiciu că a fost săvârşită vreo infracţiune, îl rog din suflet să facă plângere penală. Altfel, mă simt cumva hărţuită de Şova, Ponta şi colegii domniei sale de vreun an de zile'', a afirmat Alina Gorghiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb