Nici textul Evanghelistului Matei, nici edulcorata imagine creată pe pînza lui Lucas Cranach cel Bătrîn nu acoperă dimensiunile monstruozităţii. Societăţile, atît cele ale vechimii, de la formele tribale, la cele imperiale, cît şi cele ale timpurilor noastre, de la democraţiile hiper-tehnologizate, la teo-despotismele supra-ideologizate, tulburate grav în echilibrele lor morale, au "instrumentalizat" şi prin aceasta au admis, au cultivat-justificat şi au perpetuat masacrul copiilor. Asaltul sistematic asupra inocenţilor de către "majoritatea matură" a societăţii, susţinut cu masivă violenţă, este unul dintre fenomenele cele mai persistente ale istoriei umane, niciodată suficient pus în evidenţă în amploarea ororii şi a consecinţelor sale de analiza antropologică, de cercetarea juridică, ori de studiile asupra patologiei socio-psihologice. Societatea modernă nu s-a îndepărtat nici ea, decisiv, de rădăcinile acestei recurente crime colective. Ele sunt active şi produc fructele amare ale distrugerii, ale morţii violente, ori agonizante, ale suferinţei crîncene a milioane de copii. Cu tot impulsul ei umanist originar, societatea modernă are pînă astăzi uriaşe dificultăţi să integreze şi să susţină prin politici coerente drepturile copiilor, recunoscute şi apărate de norme sociale tari, inclusiv codificate juridic. Chiar şi în cele mai deschise dintre societăţile modernităţii tîrzii, dezbaterile supra-politizate şi supra-teologizate asupra drepturilor "copilului nenăscut" acoperă doar o arie infimă din tematica violenţei societal-structurale asupra copiilor. Subiectul sărăciei, spre exemplu, ca temă socială, este ţinut în viaţă de cîteva instituţii internaţionale, UNICEF, Crucea Roşie şi UNDP şi este cvasi-inexistent în nucleul principal al dezbaterilor publice. Limbajul "canonizat" asupra subiectului este cel al statisticii sociale, rece şi lipsit de suflet. Rareori vorbeşte cineva în centrul "pieţii publice" despre copii condamnaţi de sărăcia familiilor, ori chiar a societăţilor, în care s-au născut şi pentru care ei nu au nici o vină. Aproape nicăieri tema nu este tratată în termenii suferinţelor îndurate de inocenţii condamanţi la moarte prin înfometare, lipsă cronică de apă, ori de adăpost, fie şi în forma minimă, a unei pînze ridicată deasupra capului, ca să te apere de arşiţa soarelui. Mortalitatea infantilă, fie că este vorba despre cea neo-natală, ori de cea intervenită la vîrstele mici, critice, este comunicată lumii noastre, a tuturor minunilor tehnicii, prin cifre şi acelea ascunse printre nesfîrşitele coloane ale paginilor din comunicatele ori compendiile demografice. Nimic despre suferinţa şi drama copiilor!! Statistica se dovedeşte "limbajul" preferat al societăţilor noastre şi cînd este vorba despre condamnarea socială a copiilor prin restrîngerea masivă, ori chiar interdicţia (directă-indirectă) la forme complexe şi eficiente de educaţie şi cultură. Abandonul familial este şi el o cifră, un procent. Cine să scrie despre infernul pe care sunt condamnaţi să îl trăiască, o viaţă întreagă, aceşti copii care nu au nici o vină, alta decît aceea că "nu şi-au putut convinge părinţii" să-i crească, să-i iubească, să-i adăpostească şi să le dea o brumă de zestre cultural-educaţională pentru a se putea integra social, fie şi periferic? Societăţile moderne "se ocupă" de ei, doar pentru că sunt "stînjenitori", "strică faţa oraşelor", pentru că umblă hai-hui, trăiesc prin canalele urbei, cerşesc agresiv, fură, ori se droghează şi se prostituează de la şapte-opt ani! Evident, sunt aruncaţi din nou, de mîna oarbă a "justiţiei" şi de "binevoitoarele" instituţii de represiune în infernul care le-a creat identitatea psiho-socială de care nu au niciodată cum să scape singuri, prin eforturile proprii. Acelaşi tablou şi cînd moartea şi suferinţa prelungită a copiilor sunt pricinuite de lipsa totală, ori drastică, a condiţiilor medicale de asistenţă, de la igienă şi tratare preventivă, la accesul la tratamente eficiente pentru bolile "naturale" ale vîrstei mici şi ale copilăriei. Dintre toate formele de agresiune sistematică asupra copiilor, însă, războiul rămîne cea mai crudă şi cea mai cruntă. Copiii societăţilor de astăzi sunt victimele predilecte, dar cel mai uşor trecute cu vederea, ale "războaielor civile", violenţelor politice, activităţilor militare pe scară largă, medie sau redusă, fie că este vorba despre conflicte inter-statale, ori intra-statale. Apetitul media pentru imagini cu copii sacrificaţi este doar o altă formă de oribil cinism, pentru că ţelul urmărit este audienţa, adică impresionarea maturilor care au un televizor în casă şi se uită la el, nicidecum compasiunea pentru inocentele victime, ori militantismul pentru eliminarea posibilităţii unor astfel de atrocităţi! Cealaltă faţetă a "întîlnirii" copiilor cu războiul, provocată de adulţi, este înregimentarea, participarea activă "ca luptători". De la războiul civil din Cambodgia, la acţiunile demente ale unor asasini imbecilizaţi psihologic şi total manipulaţi ideologic, care îşi decapitează victimele obligîndu-i pe copii să ia parte la ritualul măcel, lumea în care trăim este nu doar între altele, şi una a "copiilor soldaţi". Umanismul, sensibilitatea şi reactivitatea societăţilor moderne faţă de problemele sociale, privite din perspectiva toleranţei faţă de masacrul sistematic al copiilor, devin abominabile caricaturi, farduri groase puse peste straturi de mizerie în care colcăie viermii indiferenţei, ai cinismului, ai acceptării suferinţei inocenţilor, atîta vreme cît nu ne afectează direct! Suferinţa altora, mai ales a copiilor, ca şi moartea, suportă în lumea noastră, a unei modernităţi aproape eşuate, definiţia lucrului care se întîmplă întotdeauna altora, cu o singură excepţie, cînd ţi se întîmplă chiar ţie, doar că atunci nu mai contează!!!
Societatea românească deţine, atît în straturile culturii ei tradiţionale, cît ale "culturii culte" geme ale tandrei şi responsabilei aplecări pentru ocrotirea şi creşterea întru cuviinţă a pruncilor şi copiilor. Dacă ne-am referi doar la creaţia teatrală a lui Blaga, "Cruciada copiilor", şi tot ar fi suficient să ne "mîndrim" că suntem "un popor" care a integrat valorile esenţiale, menite să le susţină cauza. Realităţile României, însă, iar cele de azi nu fac deloc excepeţie, contrazic flagrant această "moştenire culturală". Altfel spus, efectul lor social este mult prea redus pentru a împiedica asaltul violent şi chiar masacrele cărora le cad în continuare pradă copiii României. Nu doar copiii grav dezmoşteniţi (şi aceştia se numără cu zecile de mii!!) sunt victimele oribilei agresivităţi şi amoralităţi a "maturilor României", ci masive componente generaţionale, care sunt deja sistematic deprivate de asistenţă medicală calificată, de acces la şcolaritate şi educaţie, ori devin victime ale diferitelor forme de abandon familial şi social. Chiar dacă nu sunt trimişi în cruciade şi războaie, copiii de astăzi ai României sunt sistematic supuşi diferitelor forme de violenţă societală structurală, echivalente cu masacrul.
La noi se spune, ca şi la alţii, că atunci cînd vin pe lume, copiii îşi aleg părinţii! Poate că ar trebui să privim "căderea demografică a României" (un alt eufemism "statisticoid" pentru masacrul inocenţilor!) şi ca un refuz al lor de a mai participa la orgia distructivă a unei societăţi în care "maturii" au canibalizat, ori au vîndut altora, o bună parte din viitorul copiilor lor, născuţi şi nenăscuţi, încă!!!
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2015, 20:15)
Bravo domnule Codita! ALO PARLAMENT ROMAN, SE AUDE?
2. felicitari
(mesaj trimis de Salomeea în data de 03.04.2015, 23:12)
Fericit cel ce spune adevarul!
3. o paradigma spirituala a integrarii europene
(mesaj trimis de Penelope în data de 04.04.2015, 10:25)
O colega mi-a aratat un copil din Siria, care se preda la vederea unei camere foto crezand ca este o arma....nu au trecut decat doua zile si dv ati si scris acest articol. Limba comuna este cea a telepatiei, un alt fel de cod de comunicare al planetei.
Nu este prima data cand transmit semenilor mei imagini si obtin raspunsuri fara sa comunicam fizic. Nu e minunat sa obtii arspunsuri la intrebari nerostite sau scrise, doar gandite?! Sunt sigura ca daca vom trimite atsfel de ganduri catre cei...
4. fără titlu
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 04.04.2015, 20:30)
Orice copil
de George Tarnea
Orice copil are un nume,
Orice copil are o zi,
Lumina lui aprinsă-n lume
De noapte ne-ar putea păzi.
Orice copil are o ţară,
Orice copil are părinţi,
Descoperind din vară-n vară
Alt joc al paşilor cuminţi.
Orice copil are o cale,
Orice copil are un gând,
Călătorind pe cer la vale
Şi printre spini din când în când.
Orice copil are un leagăn,
Orice copil crede-n poveşti,
Adăpostind o lume-ntreagă-n
Curaţii ochi copilăreşti.
Orice...
5. fără titlu
(mesaj trimis de silvia în data de 05.04.2015, 09:52)
Un profet invaluit vorbeste, intarit de puterea unui zeu
Informatia sau cunoasterea iese la iveala, si este greu de stiut daca trebuie sa ai incredere in ea. Cauta atent semnale - este adevarat ca esti sustinut? Aceasta energie poate fi folosita pentru binele tuturor celor implicati, sau pur si simplu ii poate face s-o ia razna.
Hipnoterapie sau sugestie hipnotica.
Negativ
Manipul are constienta.
6. fără titlu
(mesaj trimis de simona în data de 07.04.2015, 13:26)
Hai sa facem !