Masonerie prezentată şi artă juridică

Ocolecţie de secrete masonice nu apare oricând în public şi nu îţi este mereu la dis-poziţie. Dar şi când te pomeneşti cu 342 de astfel de secrete pe masă, nu ştii ce să faci, ce să iei, cu ce să începi. Să începi cu sfârşitul, nu mai puţin de 42 de şorţuri masonice scoase la vânzare, din care s-a vândut doar unul, un altul fiind vândut după licitaţie. Deşi ni s-a spus că un mason nu îşi vinde niciodată şorţul, element de bază al costumaţiei şi al ritualurilor masonice care exprimă poziţia pe care respectivul mason o deţine în ierarhia masonică, aceste şorţuri nu au beneficiat de o prea mare atenţie, deşi preţurile erau decente. Cel vândut cu 150 de euro a aparţinut lui W. Solomon R. Marcus, confundat, probabil, cu academicianul român Solomon Marcus. În 1946, când respectivul şorţ i-a fost "prezentat" americanului posesor, matematicianul român avea 21 de ani, putea fi mason, avea vârsta, poate nu chiar pentru un rang mare, dar sigur nu mai avea chef, erau teribilele vremuri de după război când masoneria română, "adormită" de Carol al II-lea în 1937, încerca să renască, neştiind că nu vine vara, ci o iarnă de aproape o jumătate de secol.

Acest şorţ şi o mare parte din oferta licitaţiei unei colecţii de obiecte masonice, organizate de Artmark, au fost "prezentate". Să recunoaştem, este singurul şorţ dintre cele 42 care a fost "prezentat" sau este asociat unui deţinător cu nume şi prenume, ba chiar şi iniţiale. În rest, o cutie de ritual masonic a fost "prezentată" de Evan Roberts Jr. către loja "Lord Stanley", Loja Govandale i-a prezentat lui John Grieve un carnet de membru pe viaţă, săbii diverse au fost şi ele, de asemenea prezentate. În acest caz, prezentarea nu este vreun secret masonic, ci o calchiere leneşă după limba engleză, unde "presented" înseamnă pur şi simplu făcut cadou, sau oferit, dacă vreţi mai oficial. Bine că nu a fost vreun "gifted" că am fi aflat că este "ghiftuit"! Toate aceste oferte din licitaţie nu au fost prezentate în sensul românesc al cuvântului, ci au fost oferite, cu diferite ocazii, unor persoane. Noroc că prietenii mei ştiu sensul corect al numitului cuvânt, astfel că, acum trei zile, la aniversarea mea, cadourile mi-au fost dăruite, şi nu doar prezentate.

Prima sabie vândută, pe lângă faptul că era "prezentată", aparţinea şi ordinului "Knights Templar", în care îi recunoaştem, desigur pe templieri, mai exact Ordinul cavalerilor Templieri. Celelalte săbii vin de la alte ordine, precum "Knights of Columbus", "Knights of the Golden Eagle" sau "Independent Order of the Odd Fellows", care nu sunt masonice. Sunt frăţii de tot felul, chiar catolice, caritabile, dar nu fac parte din masonerie. Un caz endemic pentru numita licitaţie de istorie a masoneriei este RAOB, de la care provin peste o sută de loturi dintre cele peste 300 ale licitaţiei, dintre care un sfert dintre şorţuri, mai mult de o jumătate din colane şi restul, masiv, din rândul medaliilor. Însemnând Royal Antediluvian Order of Buffaloes, o iniţiativă cu aproape două secole vechime, care luptă pentru caritate şi dreptate şi imită îngrozitor masoneria în organizarea sa. Nu face parte din masonerie, iar termeni precum "Ordin masonic al R.A.O.B.", "lentă masonică de ceremonie R.A.O.B.", "colan masonic R.A.O.B." sau "şorţ masonic de maestru R.A.O.B." sunt total incorecte, în ciuda repetiţiei.

Cu totul altfel s-au vândut cărţile, care au plecat de la 20 de euro şi au ajuns la 2.500 de euro. Cu preţul acesta s-a dat, în creştere de la 1.800 de euro, o ediţie princeps a studiului "Arhitectura" de Giovanni Antonio Rusconi, din 1590, având şi un ex-libris pentru Constantin Ionescu-Mihăeşti, medicul academician. La salt liber s-a impus "Cele trei principii ale esenţei divine", de Jacob Behmen, din 1909, care a urcat de la 140 la o mie de euro.

Cum nu este vorba de o singură colecţie, decât dacă este una colectoare a mai multor colecţii gata făcute, în licitaţia Artmark aflăm şi o serie de obiecte ale masoneriei române, unele sindicaliste, altele într-adevăr masonice. Se impun două piese nevândute, o plachetă micuţă a Lojei România, care aparţinea Marelui Orient al Italiei, al cărei siglă GOI apare pe plachetă, evaluată la o mie de euro, şi, la 125 de euro, o medalie a Lojei Isis, cu deviza "Pentru credinţă, muncă şi devotament", care are înscris, pe revers, anul 1945!

Mult mai bine a mers licitaţia de artă juridică "Ars Boni", desfăşurată la o săptămână de la vânzarea de obiecte masonice sau presupus masonice. În timp ce Masonica a fost o licitaţie online, cea de artă juridică (sic!) a fost cu strigare, s-au vândut vreo 40 de oferte dintre cele 126 de loturi, iar Condica pentru botezaţi din anul 1844, dintr-un sat greu de descifrat, dar de la biserica cu hramul Sfântul Ioan, a fost retrasă ca urmare a exercitării preempţiunii de către Arhivele Statului. O preempţiune clasică ar fi presupus ca licitaţia să se desfăşoare, iar instituţia care exercită preempţiunea să plătească preţul de adjudecare şi să plece cu cumpărătura. Condica respectivă era evaluată la abominabila sumă de 75 de euro.

Preţul cel mai mare a fost de 4.500 de euro plătite pentru o singură carte, una din 1652. Este "Îndreptarea legii" din 1652, des-pre care aflăm că este cel mai important codice de legi apărut în Ţările Române în Evul Mediu. Pentru următorul preţ trebuie să coborâm, însă, până la 900 de euro, plătiţi, de această dată, pentru o valiză de cărţi. Sunt cele 15 volume ale primei ediţii a "Dreptului Civil Român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţiuni străine", de Dimitrie Alexandrescu, din 1890 - 1915.

Inventarul istoric al justiţiei este mult mai interesant, aşa că mai bine spicuim de acolo: două săbii, şase perechi de cătuşe, o pereche de mănuşi de tortură, căptuşite cu plumb, folosite de Departamentul Securităţii Statului în anii '80, "Regulamentul Organic al Ţării Româ-neşti", ediţia din 1832, la numai trei sute de euro, şi cea din 1847, la jumătate din sumă, primul proiect românesc de constituţie, cel din 1857, al lui Emanoil Kinezu, "Constituţiunea României, pentru o constituţiune în România", apărut la Bruxelles, un superb album cu vederi ale Mânăstirii şi Penitenciarului Văcăreşti, o delicată fotografie cu personalul Penitenciarului principal de muncă silnică "Ocnele Mari", din 1933, şi o teribilă fotografie "Cadavrul tinerei ţigănci Kuzinsoff, ucisă de jandarmul plutonier Spîlcă", mare scandal în epocă. Singura pictură din licitaţia de "artă juridică" este realizată de Traian Cornescu, este un portret şi îl reprezintă pe Cos-tel Zătreanu, preşedinte al Tribunalului Ilfov cu multe decenii în urmă. Din istoria justiţiei dar şi a literaturii vine un petec de hârtie, cu un nume mai mare decât textul ce îl suportă.

Este o "telegramă prin care directorul Penitenciarului Prahova este anunţat că banditul Iorgu Serdaru (căruia Mihai Eminescu îi dedică o baladă) a fugit din arestul poliţiei, 1878". Costică Constantinescu, directorul respectiv, scrie, cu cerneală violet: "Banditul Serdaru a fugit asta se'ra din arestul poliţiei (hârtia este îndoită dar tot pricepem). Fac totul s'al prinde. Cunoşti locurile pe unde el ar putea să se adăpostească". Aşa îi scria comandantul jandarmilor pedeştri în 1878, la a doua evadare a banditului, de această dată chiar prin fereastra prin care fugise Pantazescu, cel care jefuise muzeul. Telegrama pare a fi din 26 august 1878, iar presa deja îi lua pe anchetatori peste picior, la 11 august. Banditul a fugit în Rusia, iar la Odesa a fost capturat. În 1882 a fost extrădat şi trimis pe jos spre România. S-a resemnat şi a stat în închisoare pe viaţă. Când au încercat să îl dea afară, prin 1911, s-a întors singur, nefiind capabil să supravieţuiască în afara gratiilor.

Dar nu putem încheia pe acest ton, aşa că să amintim de "Invitaţie la chermesa" organizată de Resortul Cultural al Comitetului de Instituţie al Direcţiei Penitenciarelor, acum cam 71 de ani, fix pe 25 octombrie, la Sala restaurantului "Păun" din Unirii 9.