MasterCard lansează o nouă competiţie care urmăreşte să identifice cele mai bune aplicaţii mobile de shopping din nouă ţări din Europa Centrala şi de Est, Rusia şi Turcia, conform unui comunicat de presă.
Această iniţiativă va recompensa performerii şi va prezenta aplicaţiile inovatoare din spaţiul shopping-ului mobil.
Cele nouă ţări care vor participa la competiţie în 2013 sunt: Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, Slovacia, Slovenia, România, Rusia şi Turcia.
Premiile MasterCard pentru Aplicaţii mobile de Shopping vor desemna cele mai bune aplicaţii, care permit utilizatorilor să vizualizeze şi, opţional, să achiziţioneze produse sau servicii.
Bella Stavchansky, Preşedinte al Regiunii HGEM (High Growth European Markets), pentru MasterCard Europe a declarat: "Regiunea HGEM este în top în materie de inovaţie şi adopţie a noilor tehnologii. Premiile MasterCard pentru Aplicaţii Mobile de Shopping reprezintă un mod foarte bun de a recunoaşte munca impresionantă care contribuie la simplificarea comerţului pe mobil pentru toată lumea. Mă bucur că în 2013 competiţia va avea loc în nouă ţări - toate active, dar diferite - şi va încuraja proprietarii de aplicaţii să se înscrie în concurs. Acesta oferă informaţii interesante pentru consumatori, ca şi pentru industriile de plăţi şi retail".