Măsurile de austeritate au intrat în vigoare în Statele Unite

A.S.
Internaţional / 3 martie 2013

Măsurile de austeritate au intrat în vigoare în Statele Unite

Preşedintele american Barack Obama a declanşat, vineri, tăierile bugetare a căror responsabilitate le-a imputat-o adversarilor săi republicani, după ce a avertizat că acestea vor determina un regres al principalei economii mondiale, relatează AFP.

Deşi a calificat drept "stupide" aceste tăieri de 85 de miliarde de dolari în exerciţiul bugetar care va expira la 30 septembrie, Obama a semnat un decret de aplicare a acestora, în timp ce biroul de buget al Casei Albe a ordonat diferitelor agenţii guvernamentale să ia dispoziţiile necesare în faţa acestor măsuri de austeritate.

"Nu sunt un dictator. Sunt un preşedinte", a declarat anterior Obama la Casa Albă, la câteva minute după ce s-a întâlnit cu liderii celor două Camere ale Congresului pentru prima lor reuniune de la începutul acestei noi crize politico-bugetare.

"În absenţa unei decizii din partea preşedintelui (republican) al Camerei Reprezentanţilor John Boehner şi a altora pentru a pune interesele familiilor clasei medii în faţa imperativelor politice, aceste tăieri vor intra în vigoare", a adăugat el.

Preşedintele democrat a tras alarma în ultimele zile în privinţa consecinţelor concrete ale acestor tăieri, care reprezintă 8 la sută din bugetul apărării şi 5 la sută în cazul altor posturi, în special concedii fără plată pentru sute de mii de funcţionari sau alţi angajaţi.

Noul şef al Pentagonului, Chuck Hagel, a subliniat vineri că această situaţie "ameninţă capacitatea (Statelor Unite) de a îndeplini eficient ansamblul misiunilor" lor.

Obama a apreciat că aceste tăieri "inutile" vor "slăbi economia, vor costa locuri de muncă şi vor arăta clar că cele două partide trebuie să poată găsi un compromis".

Fondul Monetar Internaţional a estimat la 0,5 puncte procentuale efectul negativ al acestor măsuri dintr-o creştere deja în convalescenţă. La rândul său, agenţia de rating Standard and Poor's a asigurat vineri că aceste tăieri nu vor avea decât un efect "limitat" asupra economiei, "cu condiţia, bineînţeles, ca ele să nu se întindă în timp".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb